Ratacita intr-o lume in care mercantilismul si kich-ul sunt puncte de referinta, mi-am dat seama cat este de greu sa gasesti cadoul perfect.
Acel lucru care sa defineasca cea mai frumoasa parte din tine si care sa rezoneze in sufletul celui ce il primeste.
Acel lucru care sa-ti franga emotiile in lacrimi de fericire atunci cand il privesti si sa simti ca defineste toate furtunile si anotimpurile ce le cauti in framantarile unei zile perfecte.
Am colindat zeci de magazine intr-o inversunare de copil rebel ce nu isi poate desena sotronul si stie ca daca arunca piatra o sa fie damnat. M-au invaluit alama si sticla, bijuteriile banale si fara personalitate, tablourile reci si fara expresie, cartile colorate si lipsite de continuturi. M-a invaluit progresul unor cadouri putrede si lipsite de esenta.
Am intrat in holul bibliotecii sa donez cartile. Linistea aceea plina de mister creata de mii de volume a caror coperti au uitat sa-si numere cititorii m-a invaluit ca o mantie protectoare.
Atunci am zarit-o.
Pe peretele alb din dreapta mea chipul fetitei m-a strigat.
Ochii mari si limpezi, obrajii usor ridicati si conturul buzelor ma strigau dintr-un colt de lume pusa deoparte ca sa ma hranesc din ea atunci cand foamea de frumos nu mai poate fi ostoita de cotidian.
Chipul incadrat de bucle si privirea profunda si lipsita de tristete ma indemnau sa ma gandesc cum sa smulg peretului alb aceasta mica minune.
Desenul in creion era facut de fata unei angajate a bibliotecii. Intrebari, negocieri, sperante si intr-un tarziu fetita ma privea din palmele mele.
Era cadoul perfect.
Era acel lucru care ma definea si mai presus de toate era liantul vazut de tine.
Nu pot sa descriu lacrimile si fericirea ce m-au inundat cand m-am aflat in posesia acestui mic desen.
Nu pot sa descriu tulburarea ce mi-o dadea chipul inocent al fetitei dincolo de tot ce inseamna cotidian si trecerea anilor.
Nu pot sa explic cum ai reusit sa gasesti acest liant intre fetita balaie si femeia de azi.
De fapt nu am ce sa explic...
Gasesti cadoul perfect doar atunci cand iubesti....
Azi plang, maine o sa zambesc si poimaine......
Acel lucru care sa defineasca cea mai frumoasa parte din tine si care sa rezoneze in sufletul celui ce il primeste.
Acel lucru care sa-ti franga emotiile in lacrimi de fericire atunci cand il privesti si sa simti ca defineste toate furtunile si anotimpurile ce le cauti in framantarile unei zile perfecte.
Am colindat zeci de magazine intr-o inversunare de copil rebel ce nu isi poate desena sotronul si stie ca daca arunca piatra o sa fie damnat. M-au invaluit alama si sticla, bijuteriile banale si fara personalitate, tablourile reci si fara expresie, cartile colorate si lipsite de continuturi. M-a invaluit progresul unor cadouri putrede si lipsite de esenta.
Am intrat in holul bibliotecii sa donez cartile. Linistea aceea plina de mister creata de mii de volume a caror coperti au uitat sa-si numere cititorii m-a invaluit ca o mantie protectoare.
Atunci am zarit-o.
Pe peretele alb din dreapta mea chipul fetitei m-a strigat.
Ochii mari si limpezi, obrajii usor ridicati si conturul buzelor ma strigau dintr-un colt de lume pusa deoparte ca sa ma hranesc din ea atunci cand foamea de frumos nu mai poate fi ostoita de cotidian.
Chipul incadrat de bucle si privirea profunda si lipsita de tristete ma indemnau sa ma gandesc cum sa smulg peretului alb aceasta mica minune.
Desenul in creion era facut de fata unei angajate a bibliotecii. Intrebari, negocieri, sperante si intr-un tarziu fetita ma privea din palmele mele.
Era cadoul perfect.
Era acel lucru care ma definea si mai presus de toate era liantul vazut de tine.
Nu pot sa descriu lacrimile si fericirea ce m-au inundat cand m-am aflat in posesia acestui mic desen.
Nu pot sa descriu tulburarea ce mi-o dadea chipul inocent al fetitei dincolo de tot ce inseamna cotidian si trecerea anilor.
Nu pot sa explic cum ai reusit sa gasesti acest liant intre fetita balaie si femeia de azi.
De fapt nu am ce sa explic...
Gasesti cadoul perfect doar atunci cand iubesti....
Azi plang, maine o sa zambesc si poimaine......
Trebuie ca esti nebuna, femeie! Te duci la biblioteca sa donezi carti si jupoi peretii de tablouri?! Si nu pentru vesnica ta incantare, ci ca sa-l daruiesti cine stie carui Pulica Franaru, care poimaine o sa se strega la cur sau o sa-si aprinda garatarul in fata blocului cu el!
RăspundețiȘtergereSa faci bine sa recuperezi tabloul si sa mi-l aduci mie!
@Radu - Radu tabloul e la mine. Imi pare rau ca tu vezi ceva asa urat, iar despre tablou sa stii ca-mi place si ma bucur de el. Am sa-l folosesc ca si combustibil doar la instalarea urmatoarei ere glaciare. Cu tristete
RăspundețiȘtergereLorendo