16 decembrie 2009

Tacutele taceri....

Am avut o perioada in viata mea cand a scrie scrisori era o stare de Gratie care nu se poate interpreta.
Scartaitul stiloului chinezesc pe hartie mi se parea ca dadea o muzica atat de potrivita cuvintelor incat se realiza inevitabil o lume de dincolo de hotare. Culoarea cernelii Hero, care fie vorba intre noi era foarte ciudata, avea o savoare aparte. Si scriam multe scrisori.
Undeva in lumea aceea intotdeauna existau si taceri. Se datorau conjucturii sau pur si simplu liberului arbitru. Dar tot acolo, indiferent de "adrisant", intotdeauna exista comunicarea. Nu o pierdeam niciodata.
Pentru mine si pentru tine tacerea, uneori, imbraca forma comunicarii celei mai evoluate. E ca si cum spui, banal, dincolo de cuvinte. Dar exista.
Cand se intamplau tacerile astea?
Se intamplau cand imi acordai spatiul meu, spatiul in care sa ma simt in siguranta alaturi de mine, de intrebarile nascute din cine stie ce motiv, de framantarile aberante din predispozitia mea spre a te urma pe tine acolo sus.
Imi dadeai spatiul asta pentru ca sa ajung eu la o intelegere aproape de sufletul meu, o intelegere care sa-ti confere tie posibilitatea de a ma vadea zambind.
Si atunci taceai. Uneori era atat de frustrant incat imi venea sa te dau cu capul de toti peretii intalniti in cale. Alteori se nastea in mine o indarjire si o dorinta atat de acerba de a te face sa spui macar un cuvant, incat ma sufocam. Si nu am reusit sa te fac niciodata sa vorbesti decat atunci cand cercul se inchidea.
Ma ascultai, ma urmareai cum "vorbesc" singura, imi sorbeai fiecare cuvant si fiecare gest. Si taceai. Nu schitai nici macar un zambet. In mine urca revolta pentru ca asteptam o confirmare, o aprobare a ceea ce am spus, un semn ca ai inteles. Dar nimic….
Apoi ma linisteam. Incetam sa ma mai zvarcolesc in micimea dorintei mele orgolioase de a te face sa vorbesti si incepeam incet, incet sa-mi vad de ale mele. Acele ale mele pentru care aceasta tacere era mai mult decat necesara. Momentele cand treceam in aceasta faza erau cele mai minunate. Pentru ca atunci era o perioada in care nici eu nu vorbeam decat in mine, in capul si in sufletul meu.
Uneori te priveam cum ma privesti, cum ridici usor spranceana stanga, usor amuzat. L-am interpretat intotdeauna ca pe un mic gest de furie si revolta oarecum, pentru ca ma linistisem si nu mai vorbeam. Ma simteam victorioasa, apoi incepeam sa regret ca simt asta. Dar asa era si nu pot sa neg. Daca in acel moment ai fi scos un cuvant eram in stare sa te scuip intre ochi….
Si apoi iarasi reveneam la ale mele pana cand cercul se inchidea.
Si atunci era un efluviu de cuvinte, ceva atat de haotic incat te pufnea rasul de fiecare data. Ma exprimam, gesticulam, nu te lasam sa vorbesti pentru ca imi era teama ca o sa imi pierd sirul ideilor si nu mai pot spune tot ce am simtit.
Dincolo de toate aceste trairi la un mod intens, in tacerea ta imi vorbeai. Imi transmiteai starile, imi transmiteai siguranta, imi urlai prin tacere faptul ca esti acolo cu mine. Si daca ai fi vorbit te-as fi detestat.
De ce se intampla tacerile?
Se intampla in momentele in care eu trebuie sa iau o decizie grea, o decizie referitoare la o actiune care mie mi se parea controversata. Dar aceea era decizia mea, eu trebuia sa o iau, eu trebuia sa spun da sau nu. Si atunci tu imi acordai spatiul necesar ca sa pot sa fac asta fara sa ma influentezi in decizia mea. Dar stiam, fara nici un dubiu, ca indiferent ce as fi decis ai fi fost alaturi de mine.
Tacerea ta este si necesara si importanta, tacerea ta este acum suportul meu, este palma ce aduna lacrimile mele, este locul pe care mi-l daruiesti neconditionat ca sa pot vorbi, este furtuna si acalmie pe o mare ce mi-o rasfarangi pe buzele insetate….
Oamenii care se iubesc, care se simt, pot comunica si prin tacere. Si incet vor veni valurile acelea de cuvinte, monologurile acelea, revoltele, tandretea care aduc cu ele zambetul…
Ce va fi dupa tacere?
Nu stiu….
Trupul vorbeste, ochii vorbesc, respiratia vorbeste…si tacerea….tacerea vorbeste cel mai mult si mai curat….e un ritm ce danseaza in cuvintele "te iubesc"…nu se uita….e acolo mereu…
De ce crezi ca am ochii albastri?
Pentru ca te iubesc in tacere…….
 
 

2 comentarii:

Spune-ti parerea!!