Vitriol...

E ca un vitriol ce iti arde creierii impaienjeniti de duhorile nesfarsite ale…

Si nu este o poveste pe care o reiau. Nu o incep si probabil ca se va sfarsi de la sine.

In mijlocul meu trecut de limita unui necesar si aproape confortabil micism, albastrul devine o notiune proape inexpugnabila

O daa!!! Pretentii desarte asupra jocului mintii. Daca ar fi sa ma scuz in fata stereotipiilor as spune intr-un mod pompos ca am avut nevoie de regasire, si asta doar din comoditatea de a nu da mai multe explicatii inutile sa par mai versatila decat sunt.

Ar trebui sa rad in hohote si sa strivesc sub mine culoarea de nepatruns a unei ciuperci similara cu intensitatea.

Nu se observa?

Si acum se izbesc cuvintele de o goliciune de-a dreptul nefireasca. Si nici pe departe nu este teama vointei de a se descrie ceva.

Compar?

La un nivel ce nu se percepe decat atunci cand visul se sparge in tandari am puterea sa spun ca reusesc in sfarsit sa compar. Si al dracului imi da cu virgula! Prima mea comparatie este ca o virgula imensa....

Prafuit si scos dintr-un epicentru deloc pretentios, gandul asta se concretiezeaza in ceva asemanator cu ceea ce vede un orb cu puterea mintii si ceea ce oamenii care pot decela oarecum unele culori cred ca vad mai bine decat orbii. Nu e revolta! E acea stare de gratie ce isi continua insistent trecerea din vis in realitatea. Pentru ca sensul invers nu functioneaza.

Trec dincolo de monumentele funerare si tabla cutata si de data asta rad. Nu imi ramane nimic din textul rece si irelevant. Ma domina si se impune pana la urma urmei impulsul acela atat de intens incat ma strang precum un arc ce nu-si mai gaseste locul in salteaua demult defoarmata.

Nu sunt sertare si nu mai sunt culori. In clipele astea doar orbii vad pentru ca restul firescului a orbit.

A orbit in culori, duhori, maestre elucubratii si un noise ce apare in tacerea atat de placuta si intensa a unei simtiri reale. Si totusi nu ma revolt...

Ma numesc Sorana si am 40 de ani....

Un Mai Tai...

O priveam curioasa.
Parea o femeie foarte interesanta.
Rochia de culoarea maslinei ii marca trupul ca o mangaiere stangace dar care pe ansamblu imprastie in tine senzatii aparte.
Cureaua de piele a gentii parea sa taie din carnea fina a umarului numai din cauza ca se incapatana sa nu o prinda de toarte.
Indarjirea asta a ei m-a facut sa zambesc si sa insist sa privesc spectacolul cu alti ochi.
Ma simteam destul de in siguranta in spatele lentilelor de soare. Mi-am topit buzele in paharul cu Martini si am continuat periplul asupra femeii.
In momentele urmatoare dadea senzatia ca nu isi gaseste locul pe mica terasa cu podea de lemn. Cauta ceva ce parea sa nu existe pe nicio masa. S-a aproiat de chelner si s-a ridicat putin pe varfuri sa ajunga sa-i sopteasca ceva la ureche. L-am vazut zambind si rosind in acelasi timp. Trebuie ca femeia se dovedeste a fi destul de indrazneata daca un chelner roseste. Sau cine stie? Poate e doar excesiv de timid...
Parul castaniu i se revarsa peste umeri intr-o cascada unduioasa si ondulata. Nu parea ca i-a dat o mare importanta cand s-a aranjat in fata oglinzii. Machiajul insa mi-a placut mult. Discret si foarte potrivit tenului alb si ochilor verzi. Buzele le avea conturate intr-un ruj de culoare bordeaux, ceea ce ii dadea aerul unei vampe care se indulcea doar din cauza zambetului frumos si jucaus ce ii dezgolea cele doua gropite simetrice de pe obrajii rotunzi.
In timp ce imi stingeam setea cu bautura rece ma gandeam ca aceasta femeie inmanuncheaza in ea, in acele momente, niste trairi aparte.Trupul i se unduia in ritmul fiorilor ce o strabateau si pielea avea o luminozitate cu totul aparte. Ochii mari erau umezi si parea ca pluteste inconjurata de ganduri transformate in picaturi de senzualitate. Picioarele frumoase, incaltate in nelinisti, se terminau in niste sandale delicate din bretele de piele alba si un toc inalt si sfidatoar. Arcuirea pulpei sub presiunea tocului faceau ca soldurile sa se miste lasciv. Talia ingusta si sanii mari concretizau o imagine imposibil de ignorat.
Imi place femeia asta. Nu atat pentru aspectul fizic, cat pentru spiritul ei ce pare sa straluceasca intr-un fel aparte.
Nici nu mi-am dat seama cat timp a trecut. Cu o feminitate debordanta s-a asezat la masa. Chelnerul a servit-o cu un coctail, destul de colorat. Si-a privit bautura si a inceput sa zambeasca in perspectiva savurarii amestecului din pahar. Gheata era destul de bine venita in mijlocul caldurii ce ne inconjura.
Pofta de viata din aceasta femeie a facut ca in mine sa alerge haotic tot felul de ganduri jucause si nastrusnice, ganduri betive...
De pe straduta de vis a vis de terasa a aparut un barbat. Mi-am indreptat privirea deoarece am vazut pe fata ei o schimbare subita. Seninatatea a disparut brusc. Zambetul delicat s-a ascuns infricosant in umbra ochilor ce si-au schimbat culoarea. Degetele frumoase au strans piciorul paharului intr-un gest spastic, si am avut senzatia ca buzele s-au albit sub rujul imperial.A fost ca si cum viata s-a scurs din trupul acela viu, care cu cateva minute inainte jubila si ii soptea chelnerului, banuiesc eu, mici perversitati.
Barbatul s-a apropiat de masa unde ea incerca acum sa para degajata. Nu cred ca e o buna actrita. Dar cel putin facea eforturi vizibile.
In momentele acelea, Demon, am simtit-o foarte aproape de mine. A fost ca si cum implora aerul din jurul ei sa-i vina in ajutor. Trupul se revolta, buzele tipau mute sub apasarea schimbarii fiorilor din ea si mainile se chirceau sub efortul de a mentine un echilibru. Rareori se intampla sa vezi pe cineva atat de multe. Citeam scarba si auzeam o imensa iubire. Vedeam forta si slabiciune legate printr-o franghie invizibila si mi-as fi dorit sa pot sa opresc lacrimile ce ii jucau haotic in ochii frumosi.Era ca si cum sub ochii mei se desfasura o condamnare la moarte. Nici o secunda nu mi-a trecut prin cap sa privesc barbatul Eram fascinata de trairile femeii.
Gestul care a urmat a fost demn de o regina. Un zambet larg si senin i-a invadat fata. Mainile s-au relaxat brusc. Si-a impins sanii in fata ridicand spre barbat o privire de gheata si a asezat in fata lui o cutiuta de culoare albastra, din catifea. Pentru cateva momente degetele au poposit pe cutie intr-o mangaiere usoara si plina de dragoste. I-a spus ceva, apoi s-a ridicat de la masa si s-a indreptat pe straduta de unde a venit barbatul. Rochia ii mangaia trupul in alt fel. Pasii erau acum in cu totul alt fel. Mici si siguri. Privirea limpede si geanta o tinea de toarte.
Se simtea libera...
Am zambit si am chemat chelnerul. L-am rugat sa puna pe nota mea de plata si consumatia de la masa femeii frumoase.
M-am ridicat de la masa si am plecat pe urmele pasilor ei, desi ea a disparut de mult in drumul ei masliniu...
Frumoasa femeie, Demon!...

Caramizi negre...

Azi am revolte. Nu stiu de ce, dar cert este ca vulcanul din mine si-a emis pretentiile.
Macar de m-as teme de pretentiile lui. Poate asa as reusi sa vad o alta fata a mea, desi conjunctura se repeta.
Teoria spune ca frica este aceea care te tine in viata. Usor de probat asta. Si nici nu am de ce sa contest. Ar fi inutil sa dobor mitul adrenalinei atata timp cat de mii de ori i-am simtit gustul si clar a fost secretata de frica. Ea, adrenalina, ca sa fim bine intelesi!
Ce ma tine in viata?
Siberia din mine incalzita in dorintele acelea care se izbesc de centrul vulcanului si il fac sa supure intai. Si apoi sa izbucneasca.
Daca privesti pe fereastra asta ti s-ar parea ca asa ceva nu se poate. Orice se poate daca miopia este protejata de ochelari scumpi. In niciun caz roz! Sa fie clar!!
De ce oare azi s-au starnit dorintele astea atat de clare?
Visez...
Ma visez izbita de clitorisuri blonde si lipita de peretele stancos al dogmei fricii. Frica de mine in ipostaza asta kantiana si procesuala.
E ca un strange-ma de gat in asa fel incat sa-mi zdrobesti fiinta de mine si sa izbucnesti intr-un ras malefic si controlat. Sa-mi dai senzatia aia de prabusire in adancul a ceva ce niciodata sa nu pot palpa. Sa-mi spui ca nu stiu si ca nu inteleg numai de dragul ruletei rusesti ce isi joaca glontul pe niste terasamente ce nu se potrivesc deloc cu as-ul din maneca.
Sarmanul Tolstoi cat de inocent a murit cu gandul ca ar fi patruns jocul cu adevarat!
Nu pot sa fiu Tolstoi, iar Karenina a decis sa moara plangand....
Stupid!
Mi s-a reprosat adesea ca mereu imi strig in gura mare dorintele.

De ce nu as face-o?

Ma invart in jurul principiului stereotip ca macar stiu ce vreau, desi e atat de greu sa pui in cuvinte dorinta de amestec.
Vulcanul isi intinde cenusa spre inalt. Vad prin ea nenumarate forme senzuale ce pot trece granita unei placeri atat de intense.....
Vreau sa le dau viata, sa ma cufund pana la ultima respiratie in marea lectie a umanitatii si sa scuip pe orele suplimentare de cautare, sa simt vibrand in trupul meu trupul lor si invers, sa intorc roata lumii spre ochii mintii si sa filtrez totul prin sita unui suflet inexistent....
E neputinta mea sau neputinta lor?
Aud glasul tenebru al reprosului nesigurantei din mine si nici macar nu am reusit sa sting revoltele initiale, ca se nasc altele...
Nu exista niciun fel de logica strategica in simturile astea.
E doar un opis al multitudinii formelor dorite si un pendul ce se misca haotic pe pamanturile miscatoare.
Sunt vinovata, da!
Pentru ca nu caut vinovati, pentru ca trec nepasatoare peste micisme si pentru ca am simtit gustul sangelui pe buze atunci cand setea era eterna...
Trimite-mi buzele fierbinti. Trimite-mi sanii rascoliti de incertitudini si clitorisurile blonde revoltate. Trimite-mi coapsele insetate si fine. Trimite-mi lentoarea din ochii pierduti in orgasme cosmice ce imprastie praf de stele peste micimile ce ma inconjoara.
Si atunci am sa te biciuiesc ca sa-ti simt carnea arsa si tremuranda in pragul limitei ce ti-o impui. Nu trec dincolo decat avandu-te in lanturi si dorindu-ti sange.
Altfel totul ar fi banal Femeie!
In alt fel totul ar fi ce a mai fost si ce mi-am mai dorit...
De ce Demon?
Pentru ca trebuie sa reinveti sa dormi, Blondie...

Fata lacului...

Contur de apa scurgandu-se usor pe linia sanilor ce cad in gratia placerii...
O ploaie calda rasfranta pe pleoapele grele...
Taliple presand caldaramul sufocat de apa si buzele insetate hranindu-se doar din aburii verii ce vrea sa inceapa...
Alerg cautand implinirea printre picurii reci. Sorb in trupul fierbinte sarea lacului ce tace umed mangaiand vantul.
Cuprind intre bratele desfacute spre cer gemetele ploii si imi ating buzele arse cu gustul iubirii...
Cant in sufletul meu refrenul unei mangaieri fierbinti, desavarsita in perfectiunea picaturii de apa ce a rupt cerul...
Malinul imi sopteste suav descantecul trupului dezmortit si privirea fuge in calea sarii ce lasa pe umeri dare albe si spumoase.
Ma invart in nestire inlantuind gandul in varful degetelor si arunc bratele in cautare.
Ploaia nu ma ocoleste. Isi aduna forta din norii ce plutesc deasupra mestecenilor tintuiti pe cerul involburat.
Fulgerele cad strapungand teasta pamantului si implorand mila.
Imi strig sufletul si el paseste cu timiditate in mijlocul meu. Ii este sete.. de mine... de tine... de ploaie si de nori negrii ce ameninta.
O miscare voita in ploaie, o absortie melodioasa in preajma unui lac surd si tulbure. O mangaiere de trestii ce isi apleaca saruturile peste iarba uda...
Viu, rece, cald....
Si apoi....
Un zambet cald spre apa ce se scurge pe trupul fierbinte, spre raza de soare nesupusa ce isi cauta drumul spre mesteacanul fosnitor...
O liniste..umeda...galbena si apoi verde si rosie...
Un curcubeu ce imi frange talia si imi impinge cantecul departe...
Un alt rasarit impletit in culoarea unui colt de lume unde mestecenii se joaca adunand cuvinte sub ploaia ce va sa fie...
O narcisa si o bicicleta rasturnata langa un gard prabusit sub cerul cald...
Un copil cu ochii negri, descult si fericit, cu parul ravasit de ploaie si o cutie de carton in care zornaie patru banuti...
Un pret....