Pe luna...

Mi-am asezat obrazul pe un colt de luna.

Am uitat ca stiu sa socotesc si degetele mi s-au rasfrant pe stelele din jurul meu. Nu cautam aerul. Stiam ca nu mai este acolo. Pana si colbul a disparut cu coada intre picioare mirat de linistea din mine.
Imi cautam pe cuierul din vecini salul de lana cu ciucuri albastri. Voiam sa plec printre stele si sa gust putin din umbrele ce mi le arata inca din copilarie.
Haosul de ganduri ma provoca neincetat.
Mi-am spus ca ar fi mult mai usor daca as ignora agitatia lor nebuna. Le-am dat drumul in singuratatea atat de calda si placuta. Erau nedumerite ca am deschis usa spre locul acesta pe care l-am vrut neatins. Nu-mi amintesc de ce am inchis usa asta cu multi ani in urma. Si nu cred ca este important.
Le-am lasat sa alerge pe acolo nestingherite si sa exploreze si ele starea de gratie. Aveam senzatia ca luna a prins viata si a inceput sa-mi sopteasca versuri de mult uitate si ingropate in pamanturi argiloase si insetate.
O melodie mica si timida si-a facut loc printre urechile lunii. Vocea calda mi-a pus in picioare dansul cu mine si gandurile nedumerite.
Cuvintele si-au pierdut sensul...
Dansand am inceput sa absorb in mine nelinistile si durerea atat de crancena a sufletului ratacit si secat de incercari. Sorbeam fiecare tremur si neliniste, fiecare bucatica de durere ce se spargea in marginile lunii incercand sa o trezeasca din somnul ei ciclic. Eram acolo cu mainile ridicate spre cerul nedefinit al alegerilor si zambeam in dansul meu mic.
M-ai fi intrebat Demon de ce dans mic...
In comparatie cu luna si trairile dansul pare o picatura de apa limpede intr-un desert niciodata masurat.
Si totusi Demon...
Nu pot sa te construiesc. M-as dezminti daca as face asta.
Nu pot sa nu caut mai mult. As irosi valurile daca as face asta.
Nu pot sa fug. Pentru ca nu vreau asta.
Nu pot sa renasc, daca nu pot sa mor.
Nu vreau sa mor pentru ca renasterea ar insemna altceva.
Apoi....
Apoi o sa rad si o sa ma simt ca azi....picatura de ploaie pe buza unui desert desenat de o mana sigura, strop de iasomie ce aluneca vrajit de o imensitate albastra desfasurata pe harta paranormalului. O sa admir florile de tei cum isi plang petalele in ochii subdimensionati ai baltilor mintii si talpile-mi obosite dansand cu frenezie pe...
Trecere prin clipe trecute aduse in prezent, incantatie si zbor pe dale de piatra ascutita si plina de secrete. O fresca a evolutiei omului o sa imi fie umbrela cautata printre picurii ce-si uda zestrea primita de la Divinitate si pedeapsa de a exista.
Unde?
In mine...apoi in tine....apoi dincolo de asteptari, in toate ramurile verzi ale unei tinereti constante si diforme aruncata cu inconstienta intr-o cascada ce are cosinusul smuls din pata conturata pe obrazul indraznelii.
Crezi ca mi-e teama?
Tu poti sa crezi asta...eu nu te pot opri...dar pot mereu sa intorc celalalt obraz...sa arunc spre tine lame taioase de lumina de pe crestetul unui munte unde absurdul este zeul suprem. Este divinizat pentru ca a creat, pentru ca a pus nume pe un loc, pe un suflet, pentru ca a scobit cu fierul incins carnea alba si a abatut asupra lumii umbra a ceva ce niciodata nu se poate explica....
Pentru ca a desenat la picioarele mele axioma verbului "a fi" si demonstratia verbului "a vrea" pornind de la reducerea la absurd a unei naivitati dezarmante.
Imortalizez clipele si astept furtunile....
Imi doresc capsuni cu ciocolata topita pe un colt de luna abstracta...
Si totul in rosu...

Straduta...

Clepsidra isi savura nisipul...
Muzica ei curge in mine pe coridoare strabatute de nelinisti. Mi se pare ca sunt o harta incompleta pe stativul ruginit al unui timp ce va fi fost.
Ma plimb prin casa fara sa imi gasesc locul. Privesc ferestrele mari prin care strabate lumina unei seri reci si ploioase.
Caut un punct de sprijin ca sa inlatur neputinta. Nu il gasesc.
In podul palmei imaginez zarurile din os pe care sunt desenate caricaturi. Le arunc pe parchetul lucios. Unul din ele se rostogoleste inspre fereastra unde imi beau cafeaua dimineata.
Zambesc...
Imi regasesc izvorul de unde sa sorb culorile.
Ma invelesc in patura groasa de culoare verde si deschid fereastra. Aerul rece se izbeste de obrajii mei. Acum simt cum se scurge in mine preaplinul strazilor si calatoriilor. Imi adun puterile sa nu invoc amintiri. Reusesc asta sorbind din ceaiul fierbinte si aroma de afine ma invaluie intr-o manta fierbinte care ramane sa lupte cu frigul de afara. Ma asez pe pervazul ferestrei si imi aprind o tigara. Totul se schimba intr-un zbor usor spre mica straduta ce mi se poticneste la picioare. Imi iau zambetul in palmele calde si il arunc spre cerul plin de nori. E jucaus si am senzatia ca are si gropite in obraji.
Se inalta victorios si mandru de el si trece de lumina felinarului de langa fereastra.
Ignora frigul si bate din palme fericit. Il privesc detasata si cu o inganduinta aproape revoltatoare. Imi asez degetele pe buze si apoi ii trimit un sarut...
Se gadila si chicoteste satisfacut.
Zburda spre ferestrele clubului de vis a vis. Stie el ce stie si asta ma face sa rad cu pofta.
Cativa trecatori razleti se uita mirati la mine. Si-or spune in gand ca sunt nebuna.
Asta ma face sa rad si mai tare.
Zambetul razlet deseneaza acum pe fereastra clubului o masca ce are gura pana la urechi. Cat de nebun e!!! Isi face autoportretul. Ma copleseste narcisismul lui. Asta nu inseamna ca nu simt o nevoie imperioasa sa-l urechez un pic. Parca ma simte. Isi intoarce privirea spre mine si constata cu stupoare ca rad. Nu ii vine sa creada.
Zgribulit si uimit se aseaza pe felinar si incearca sa comunice cu mine. Acum ii zambesc dar nu spun nimic.
Privesc stradutza. Totul pare scaldat in miere. Oamenii se grabesc sa se ascunda de frig. Pe terasa de sub fereastra nu e nimeni. Jardinierele au reusit un miracol. Pastreaza florile colorate ca si cum frigul nu le atinge pe ele.
In clubul de vis a vis canta Edith Piaf, Milord.
Ingan melodia si ii zambesc zambetului ce sta pe felinar. Mi-e cald in mine...
Pe strada o fetita imbracata in roz ii poveste umbrelei ce frumos era poneiul pe care l-a vazut la circ.
Ma cuprinde dorul de coniac cu ciocolata si lapte. Si nu mai am nici tigari...
Nu-i asa Demon ca am avut dreptate?
Ploaia s-a pornit si orologiul a batut de noua ori...
Zambesc felinarului, las zambetul sa se decida ce o sa faca si ma indrept spre cafenea sa las urme pe pereti...

Fara circumstante...

O singura data m-am intors. M-am intors cu atata nonsalanta incat inima mea a devenit o masa gelatinoasa cu aspect de defibrilator.
Am gustat cu toata setea din mine intoarcerea asta si am facut din rafturile unei biblioteci o scara spre farul din capatul insulei noastre. In momentele acelea cineva mi-a spus ca nebunia mea nu are margini. L-am crezut si in acelasi timp am zambit. Am simtit in carnea mea curajul de a vrea si mai ales curajul de a construi fara sa stiu nimic despre fundatii si cutremure. Instinctul meu era ca un fauritor inconstient si cu ochii deschisi spre un cer al aritmiilor.
Tot ce era in jurul meu a prins si a inglobat culori, arome si melodii fara cuvinte. Tacerile cu care am sedus provocarea au devenit uneltele cu care sapam in mine cuprinzand in palme fiecare picatura de fericire.
Ratiunea si fericirea nu au fost si nu vor fi niciodata altfel decat paralele. Si atunci stiam asta. O stiu si acum.
Vezi tu, Demon, terasa aceea este la intersectia multor carari. Este ca un desen tehnic al tuturor prapastiilor si are aroma plaselor de siguranta roase de vreme.
Mi-ai spus de multe ori ca in mine exista culorile. Mi-ai spus de multe ori...
Atunci nu stiai ca niciodata eu nu am avut o rochie de culoare maslinie si nici sandale albe. Nu stiai ca eu niciodata nu primesc cadouri invelite in catifea albastra. Nu stiai ca eu stiu.
Off Demon cat de fantastica a fost mirarea ta in lacrimile mele de fericire!!
Mereu m-am intrebat daca este corect sa cauti talerele cantarelor pe care sa pui argintii vietii.
Barbatul din mine si femeia din tine au un limbaj atemporal care razbate simtul intr-un fel taios si crud, dar inaltator. Si mereu vor fi acolo, indiferent unde ne vom afla.
Remeber the time se numea...
Am inchis ochii si am sorbit din cafea. M-am gandit ca fiecare picatura de fericire din pipeta vietii e o lacrima plansa cu mult inainte ca sufletele noastre sa poata riposta intr-un fel sau altul.
Pierduta intr-o multime de oameni care mereu alearga sa-si gaseasca o farama de dreptate, azi am absorbit in mine soarele inghetat al toamnei cu o bucurie intensa ce mi-a adus in suflet o liniste cu totul si cu totul aparte. Nu stiu pe langa ce am trecut azi, nu stiu decat ca automatismele experientei au reusit sa rezolve una sau alta. Pluteam in inocenta mea ascunsa si nici macar nu mi-a dat prin gand vreo secunda ca as putea azi sa testez tenebre. Oboseala adunata in timp a disparut, desi iti spuneam ca am adunat o viata de nesomn.
Franturi de idei si felii de imagini s-au adunat umpland preaplinul colilor incepute si de mult neterminate. Am zambit...
Am zambit amintirilor mele. Esarfelor din matase naturala si florilor prinse dupa ureche, serilor calme in preajma unei sticle cu vin, mainilor ce ma inlantuiau si chipului ce imi veghea somnul, acelei cafele de dimineata si multor alte trairi din singura mea intoarcere.
Si apoi am zambit cu nostalgie stiind ca ceea ce am facut a fost sa daruiesc totul intorcand spatele si inchizand usa in urma mea.
Cheia de la usa aceea, Demon este pe fundul unui lac cu apa sarata ce se spune ca a avut dreptul sa vorbeasca zece secunde. In acele zece secunde lacul si-a dorit ca in jurul lui sa creasca mesteceni...
Ochii au adunat in ei zapada de pe crestele indepartate si au capatat o stralucire aparte, reusind sa ma uimeasca si pe mine.
Daca as fi atins in acele clipe cerul mi se parea cel mai meritat si firesc dar primit vreodata.
- Te poti bucura de fericirea mea, Blondie?
- Da, Demon, pot! Nu e important ca eu m-am trezit din somn. E unic sentimentul ca tu iti traiesti visul...

Un Mai Tai...

O priveam curioasa.
Parea o femeie foarte interesanta.
Rochia de culoarea maslinei ii marca trupul ca o mangaiere stangace dar care pe ansamblu imprastie in tine senzatii aparte.
Cureaua de piele a gentii parea sa taie din carnea fina a umarului numai din cauza ca se incapatana sa nu o prinda de toarte.
Indarjirea asta a ei m-a facut sa zambesc si sa insist sa privesc spectacolul cu alti ochi.
Ma simteam destul de in siguranta in spatele lentilelor de soare. Mi-am topit buzele in paharul cu Martini si am continuat periplul asupra femeii.
In momentele urmatoare dadea senzatia ca nu isi gaseste locul pe mica terasa cu podea de lemn. Cauta ceva ce parea sa nu existe pe nicio masa. S-a aproiat de chelner si s-a ridicat putin pe varfuri sa ajunga sa-i sopteasca ceva la ureche. L-am vazut zambind si rosind in acelasi timp. Trebuie ca femeia se dovedeste a fi destul de indrazneata daca un chelner roseste. Sau cine stie? Poate e doar excesiv de timid...
Parul castaniu i se revarsa peste umeri intr-o cascada unduioasa si ondulata. Nu parea ca i-a dat o mare importanta cand s-a aranjat in fata oglinzii. Machiajul insa mi-a placut mult. Discret si foarte potrivit tenului alb si ochilor verzi. Buzele le avea conturate intr-un ruj de culoare bordeaux, ceea ce ii dadea aerul unei vampe care se indulcea doar din cauza zambetului frumos si jucaus ce ii dezgolea cele doua gropite simetrice de pe obrajii rotunzi.
In timp ce imi stingeam setea cu bautura rece ma gandeam ca aceasta femeie inmanuncheaza in ea, in acele momente, niste trairi aparte.Trupul i se unduia in ritmul fiorilor ce o strabateau si pielea avea o luminozitate cu totul aparte. Ochii mari erau umezi si parea ca pluteste inconjurata de ganduri transformate in picaturi de senzualitate. Picioarele frumoase, incaltate in nelinisti, se terminau in niste sandale delicate din bretele de piele alba si un toc inalt si sfidatoar. Arcuirea pulpei sub presiunea tocului faceau ca soldurile sa se miste lasciv. Talia ingusta si sanii mari concretizau o imagine imposibil de ignorat.
Imi place femeia asta. Nu atat pentru aspectul fizic, cat pentru spiritul ei ce pare sa straluceasca intr-un fel aparte.
Nici nu mi-am dat seama cat timp a trecut. Cu o feminitate debordanta s-a asezat la masa. Chelnerul a servit-o cu un coctail, destul de colorat. Si-a privit bautura si a inceput sa zambeasca in perspectiva savurarii amestecului din pahar. Gheata era destul de bine venita in mijlocul caldurii ce ne inconjura.
Pofta de viata din aceasta femeie a facut ca in mine sa alerge haotic tot felul de ganduri jucause si nastrusnice, ganduri betive...
De pe straduta de vis a vis de terasa a aparut un barbat. Mi-am indreptat privirea deoarece am vazut pe fata ei o schimbare subita. Seninatatea a disparut brusc. Zambetul delicat s-a ascuns infricosant in umbra ochilor ce si-au schimbat culoarea. Degetele frumoase au strans piciorul paharului intr-un gest spastic, si am avut senzatia ca buzele s-au albit sub rujul imperial.A fost ca si cum viata s-a scurs din trupul acela viu, care cu cateva minute inainte jubila si ii soptea chelnerului, banuiesc eu, mici perversitati.
Barbatul s-a apropiat de masa unde ea incerca acum sa para degajata. Nu cred ca e o buna actrita. Dar cel putin facea eforturi vizibile.
In momentele acelea, Demon, am simtit-o foarte aproape de mine. A fost ca si cum implora aerul din jurul ei sa-i vina in ajutor. Trupul se revolta, buzele tipau mute sub apasarea schimbarii fiorilor din ea si mainile se chirceau sub efortul de a mentine un echilibru. Rareori se intampla sa vezi pe cineva atat de multe. Citeam scarba si auzeam o imensa iubire. Vedeam forta si slabiciune legate printr-o franghie invizibila si mi-as fi dorit sa pot sa opresc lacrimile ce ii jucau haotic in ochii frumosi.Era ca si cum sub ochii mei se desfasura o condamnare la moarte. Nici o secunda nu mi-a trecut prin cap sa privesc barbatul Eram fascinata de trairile femeii.
Gestul care a urmat a fost demn de o regina. Un zambet larg si senin i-a invadat fata. Mainile s-au relaxat brusc. Si-a impins sanii in fata ridicand spre barbat o privire de gheata si a asezat in fata lui o cutiuta de culoare albastra, din catifea. Pentru cateva momente degetele au poposit pe cutie intr-o mangaiere usoara si plina de dragoste. I-a spus ceva, apoi s-a ridicat de la masa si s-a indreptat pe straduta de unde a venit barbatul. Rochia ii mangaia trupul in alt fel. Pasii erau acum in cu totul alt fel. Mici si siguri. Privirea limpede si geanta o tinea de toarte.
Se simtea libera...
Am zambit si am chemat chelnerul. L-am rugat sa puna pe nota mea de plata si consumatia de la masa femeii frumoase.
M-am ridicat de la masa si am plecat pe urmele pasilor ei, desi ea a disparut de mult in drumul ei masliniu...
Frumoasa femeie, Demon!...

Calatorii in simturi - Marturisiri...

Inutil azi sa-mi croiesc o stare printre picaturile de ploaie. Ca mi-as fi dorit eu o altfel de ploaie este cu totul altceva.
Perdeaua de nori ce acopera acum albastrul cerului mi se pare ca o sfidare.
Intre toate starile de azi mi-am trecut gandurile in atelierul pictorului. E un dor ciudat de a ma refugia acolo sa-mi ling micile rani ale orgoliului si mai ales sa fug de spaimele de soarece din varful unghiilor.
Croiesc asadar o prezenta printre picturile incepute si borcanele ce poarta urma culorilor din mintea lui translucida.
Imi amintesc cum imi spuneai sa ma las sa curg.
Parasesc acum atelierul,pentru ca imi dau seama ca nu e destul. Continutul lui vazut in alta lumina s-a revarsat peste surcelele de simturi ce le-am aranjat intr-o piramida fragila.
Am incaltat periferia mahalalei, cu toate sunetele ei dubioase si totusi atat de cunoscute si am purces pe o straduta atat de ingusta incat aveam senzatia ca obrajii mi se reconstruiesc dupa zidurile ce o marginesc.
Nu voiam sa pasesc pe alte strazi, nu voiam sa musc din podul palmei ca sa simt o durere mai acuta.
Si atunci am parasit straduta fara niciun regret si am plecat spre locuri spatioase unde sa cuprind cu privirea un infinit niciodata palpabil dar foarte dorit...
M-a durut, Demon, fiecare celula din mine striga intr-un fel aparte. Si nu numai ca striga dar vocea asta ascutita ma chema. Ma chema spre mine si aveam senzatia ca pana si limbajul folosit este un repros constant la ceva ce eu de fapt simteam ca un bine incomensurabil.
Mlastina din mine s-a lasat cuprinsa de vocea sirenei ce ispitea intr-un fel aparte. Toate normele au disparut intr-o ceata densa si laptoasa ce fugea in fata mea sub forma unei tornade. Eram constienta ca nu de mine fuge. Eram aproape sigura ca niciodata nu as putea sa inspaimant o tornada intr-atat incat sa fuga deznadajduita din fata mea si totusi dupa ea sa ramana un dezastru de proportii....
Imi asumam fiecare clipa de durere cu nonsalanta inconstientului ce nu tine cont de rezistenta franghei legata de glezne cand se arunca in gol.Imi citeam ranile pe dosul palmei si al antrebratelor si le vedeam ca pe niste paralale constante ce sfideaza orice lege a fizicii. Mimam chimia simturilor in tipete inabusite de aburul betiei trairilor si inlocuiam tematoare ecuatia de gradul doi cu un sir al combinarilor fara de definitie.
Nimic din ceea ce eram in momentele acelea, Demon, nu explica constanta ruptura din mine. Pasii numarau doar prietele ce intrau in talpa pantofului elegant. Totul era o suma spre minus infinit ce aduna in ea teoria cum ca sufletul ce nu isi gaseste linistea este de fapt un suflet pierdut.
Puneam intre acolade revolta trupului meu macinat de reprosuri si dorinte neintelese numai in speranta ca ceea ce simt este de fapt un amestec vascos de bine si rau in care culoarea poate sa se joace in voie. Nici unul din raspunsuri nu mi se parea satisfacator si lacrimile reprezentau, la momentul acela, izvorul de sange dintr-o artera ce porneste de langa creierul meu istovit de cautari.
Mi-e sete Demon! Mi-e o sete ce nu are definitia in niciun dictionar existent pe pamantul asta. Nu ma doare damnarea, Demon. Cu ea nu mai e nevoie sa ma lupt pentru ca am ucis-o in altii cu mult timp in urma. Ma doare propriul meu spirit ce musca din bucatile de tort cautate, ma doare forta cu care imi poseda fiecare miscare pentru a ma inalta, ma doare cumplita lui perseverenta si pofta ce o naste in mine. Nu e o durere de rau augur. As minti daca as spune asta.
E ca si cum mi-ai deschide o fereastra, mi-ai arata exceptionalul si apoi o forta nevazuta stinge lumina. Nu suport sa nu stiu si sa nu vreau a ma inalta. Ar inseamna pentru mine moarte. Si inca nu imi doresc atat de tare. Poate e condamnabil, dar setea de sange inca nu e maturizata. Asta o simt acum.
Eu dor Demon. Dor intr-un mare fel si macar daca mi-ar fi frica de asta. Dar nu imi e. Si intr-o lume in care normalitatea e atat de ingusta eticheta pentru cei ca mine are o definitie oripilanta.
Credeai ca numai tu ai mlastini, Demon?
Acum zambesc si privesc sticla noastra de coniac....
Stai linistit. Nu o sa ma ating de ea desi trebuie sa recunosc ca e o ispita...
Imi momentul de fata imi revedinc doar dreptul de a reusi sa mai rad in somn...

10 locuri in care as merge cu tine...

Azi m-am enervat. Stiam ca nu era cazul dar totusi am simtit nevoia imperioasa sa injur. In cel mai vulgar si racoritor fel posibil.
Apoi am renuntat si m-am gandit ca in fond si la urma urmei nu trebuie sa uit niciodata ca in jurul meu exista frumosul chiar si in pofida vointei mele sau a altora...
Gandul asta mi-a dat multe idei. Gandul asta m-a facut sa-mi aduc in fata starea de ieri seara cand sorbeam cu atata pofta din licoarea aceea catifelata.
Si pentru ca pot, mi-am adus starea de gratie inapoi gandindu-ma la locurile frumoase pe care ti le-as arata.
Cea mai potrivita imbracaminte pentru o calatorie in simturi este o pereche de blugi vechi, un tricou lalau pe care se citeste o varsta matusalemica, geanta aruncata in scarba pe umeri, aparatul de fotografiat si ochelarii de mioapa cu clip-uri de soare.
Soarele placut de toamna mi-a readus zambetul pe buze si culorile in suflet.
Pasind pe caldaramul osandit de vreme mi-am ridicat privirea spre cer si am inceput sa-mi imaginez ca imi esti alaturi in periplul asta nebunesc de simturi si arome...

Urcam spre constructia asta ciudata si radem. Privim pantofii ce trec pe langa noi si incercam sa atribuim fiecarei perechi o poveste zambitoare si plina de culoare. Intr-un fel este usor pentru ca luam in consideratie si picioarele care-i poarta, ceea ce aduce, in mintea mea, un tavalug de arome. Iti spun ca cei rosii am senzatia ca sunt facuti din dulceata de capsuni. Razi...
Ajungem acolo. Abia ne mai tragem respiratia. Concluzionam ca aventuri din astea la inaltime nu sunt facute pentru lenea noastra ancestrala. Ne asezam pe platforma de lemn si lasam picioarele sa atarne in gol. Sentimentul este de beatitudine avand in vedere ca sub noi misuna oamenii asemeni unor furnici harnice si ordonate. Ne admiram incaltarile. Radem. Suntem clar o pata de haos pe monotonia ce ne inconjoara...
Coboram. E mai usor.
Ma gandesc ca moleseala ce m-a cuprins s-ar disipa in Livada..
Iti aduc la cunostinta ca o se mergem acolo. Zambesti si imi spui ca nu ai fost facut sa te plimbi. Rad. In niciun caz asta nu ma opreste sa te trag dupa mine. In capul meu gandurile alearga. Nu e o fuga umana. E o fuga spre ceva ce vreau sa vad cu ochii mei si sa palpez cu trairea haotica de toamna. Ciudat imi este ca nu ma simt deloc vulnerabila...
Ajungem in Livada...

Frunzele deja gusta din aramiul toamnei. E placut. Ma gandesc totusi sa nu intind coarda si imi indrept privirea spre o banca asezata sub un castan tanar ce se unduieste usor in adierea vantului. Decid ca locul este potrivit pentru o scurta odihna si pentru a savura o tigara.
Ne apropiem de banca.

- Demon! Uite Dilema...
Razi. Deja imi cunosti gandurile.
Ne asezam pe banca. Impartim ziarul in doua si ne pierdem in elucubratii intelectuale tragand cu sete din tigara. Ne place sa aberam. Privirile imi sunt atrase de o femeie spectaculoasa. Poarta o rochie din casmir in culori estompate. Rochia e scurta, deasupra genunchilor, si se muleaza pe trupul frumos ca o mangaiere de briza intr-o vara mai mult decat torida. Si ea, femeia, e torida....
Cizmele din piele cu tureac lung ii scot in evidenta picioarele frumoase. Poarta la mana bratari din lemn de diferite culori si modele.
Ne privim si ne dam seama ca fara sa spunem un cuvant vedem acelasi frumos din femeia ce trece volatila prin fata noastra.
Frumoasa faptura....
Abandonam ideea de a ne mai continua lectura si decidem ca acum ar fi potrivita o bautura mai aparte. Gandul nebun ce m-a scos din casa isi face loc spre iesire si decid sa mergem unde aseara eu, in negurile mele, am poposit si am lasat o mica urma pe un perete ce de la departare pare rece.
Ramai putin surprins de decizia mea dar totusi ideea de incita, avand in vedere ca totusi esti curios ce am scris pe acel bilet...verde...

Ajungem la Cafeteca. Refuz categoric sa ma asez la o masa pe terasa. Vreau acolo pe scaunele acelea inalte de unde vezi cum curg licorile clientilor in diferite recipiente si iti poti imagina cam ce fel de om este cel ce o va bea. Un joc frumos ce ma face sa zambesc din nou si sa-mi aduc aminte de personajul masculin ce aseara nu-si dezlipea ochii de pe sanii mei. Cred ca si acum am urme...
Ne asezam acolo, cu spatele la trecatori. Doar noi si ciocolata fierbinte amestecata cu coniac si lapte. In minte imi vin melodiile tanguitoare din noptile in care somnul fugea de noi. Nu spun nimic. Degetele cuprind cana de ceramica fierbinte si esarfa verde isi flutura lenea pe scaunul de langa mine....
Imi cuprind in brate starea de gratie ce ma infioara si sunt constienta ca mi s-a facut foame. Iscodesc memoria, o starnesc si o provoc sa-mi spuna...
- Demon plecam de aici...
- Unde?
- Ai sa vezi. Mi-e foame...

Am plecat spre Festival. Nu stiu ce mi-a facut localul asta. De prima data cand am intrat mi-a mers la sufletel. E boem si e dadator de inspiratie. Prin fiecare por respira eleganta si bunul gust. Imi zambesc mie si te iau de mana. Vreau in momentul asta sa pasim amandoi peste prag. Inchid ochii pentru cateva fractiuni de secunda si imi imaginez ca port o frumoasa rochita din tafta visinie pe care o intregesc cu o pereche de pantofi cu toc inalt si subtire de culoare neagra. Siguranta care mi-o confera combinatia asta se reflecta in batista de la reverul sacoului tau. Deschid ochii si visul meu pluteste sub bolta inalta cu vitralii a localului. Muzica ma invaluie in mantaua ei perfecta si ne asezam la masa. Totul mi se pare rupt dintr-un film in care amandoi ne simtim personajele principale.
Sunt constienta de faptul ca la un moment dat iti dai seama unde imi fug gandurile. Iti povestisem despre hedonismul bailor de aici si acum savurez curiozitatea ta. Iti absorb gradul de incitare si expectativa mascata de paharul cu coniac pe care il duci inspre buzele insetate. Nu e o sete fireasca si normala. E o altfel de sete, pe care eu o simt in felul meu. Atractia provocatoare pe care o afisezi ma face sa-mi duc "amenintarea" pana la capat. Ma ridic de la masa si iti fac semn sa ma urmezi. O faci natural si degajat si ne pierdem pe culoarul ce duce la bai. Zambesc privindu-te peste umar. Ochii iti sclipesc numai a provocare si asteptare.
Intram...la femei...
Nonsalanta cu care ti-ai dus la capat gestul m-a uimit. Visul se contureaza in peretii cu tapet de matase in care sunt incastrate imagini de femei in diferite ipostaze. Departe de a fi decente...
Ne zambim si stim ca am putea duce totul pana la capat. Asta ne da o stare de volatilitate si siguranta. Imi iei mana si in urmatorul moment iti simt buzele in palma. Mi-ai spus totul cu buzele umede lipite de fiorii ce imi incearca trupul plin de culori...
Acum chiar ai vazut de ce totul aici se rezuma la senzualitatea nuantelor...
Ravasiti si cu foamea ostoita pasim de mana afara, in soarele ce si-a molcomit dogoarea. Ne transformam iarasi in cei doi calatori imbracati lejer si dornici de haladuiala...
Inca sub impresia a ceea ce am simtit incerc sa ies din hatisul trairilor si sa caut locul spre care sa ne duca pasii curiosi. Caldaramul mi se pare cooperant si ma las sa curg.

Imi amintesc ca imi doream sa-ti fac o invitatie si te trag dupa mine inspre teatru.
Razi si imi spui ca esti mirat ca am ales locatia asta. Te asteptai sa savurezi ceva mai intens.
Acum rad eu si ma gandesc ca este inutil sa te intreb de ce ai presupus...
Ajungem in fata teatrului. Parcul de aici imi place mult.
Iti arat afisul si rasul tau devine o cascada incandescenta ce incorporeaza in ea acordul.
Construiesc un alt vis. Un vis caruia ii caut loc in lumea ta in asa fel incat sa nu fie invaziv.
Decidem ca suntem doi boemi din anii 60 - 70 care pasesc in mijlocul unei lumi plina de stereotipii. Alegem sa cumparam bilete la stal. Eu consider ca de acolo o sa putem privi spectacolul snobismului...
Ne place. Savuram totul cufundati intr-un ras de care ne era dor...
Dupa incheierea piesei parasim teatrul cu sentimentul ca protestul nostru a avut un mare impact.
- Mi-e sete Demon!!
- Bem bere?
- Daaaaa...
Oare care ar fi cel mai potrivit loc? ma intreb in timp ce tu astepti curios sa ma decid.
Hmmmmmm....for sale...

De cand te cunosc mi-am dorit sa-ti arat locul asta. Cu siguranta acum ai sa intelegi de ce. Totul este din lemn. Peretii sunt tapetati cu carti de vizita ale celor ce au trecut pe aici in timp. Cojile de la arahide se arunca pe jos iar lumina este difuza si se amesteca, intr-un melanj perfect, cu muzica...
Masa din colt, din a doua incapere. Acolo e locul meu preferat. Acolo mi-am vandut ganduri si bucati din suflet in speranta ca o sa primesc inapoi o betie adevarata. Si tu cunosti asta. Ne asezam la masa si incerci sa-mi pui in cuvinte tacerile. Zambesc si tavalugul amintirilor porneste spre tine in timp ce cojile de arahide se prabusesc pe bodea.
Ne place berea si intr-un fel savuram ceva de dincolo de noi...
- Vreau sa te duc intr-un loc unde lumina si intunericul seamana cu un covor magic....
- Du-ma!
Stiam ca daca printr-un miracol as fi simtit si cel mai mic fior de frica nu te-as mai fi dus acolo. Simt locul asta ca pe ceva foarte aparte.
Incarcati de o stare de nostalgie plecam spre alte culori. Tacerea ne face bine. Ne tinem de mana si asta e suficient. Calcam pe urmele miilor de pasi ce vor fi fost pe aici. Adulmecam separat si impreuna ciudate povesti ce ne incanta mintea. Si tacem...

Gangul acesta ma doare de cate ori trec prin el. Aroma permanenta de vanilie e cu atat mai pregnanta cu cat nu stiu de unde vine dar este mereu prezenta. Zambesc si iti spun ca mi se pare locul in care te poti saruta in voie pentru ca te vede toata lumea. Razi. Asta ma face sa ma strecor afara din tacerea mea si sa ma gandesc ca de fapt este un moment perfect sa te duc in locul unde se bea cea mai buna Sangria...
Nu stiu daca iti amintesti ca ti-am povestit ca aici am inceput sa recitesc "Incestul" lui Anais Nin. E un loc de care vreau sa te indragostesti. Nu pentru ca eu sunt deja indragostita de el ci pentru ca mie mi se pare ca in tot haosul simtirilor tale l-ai creat. L-ai creat din taceri si pasiuni, din revolte si linisti, din lacrimi si zambete. L-ai creat ca sa-l poti darui lumii. Iar eu cand l-am vazut prima data am simtit asta.

Bistro de L'Arte...
Masa din dreptul geamului. Imi strangi mana in mana ta. Nu stiu daca asta este o confirmare a ceea ce am simtit eu cand am trecut pe aici, nu stiu daca gestul asta atat de mic inseamna ca vezi ce am vazut eu, dar stiu cu siguranta ca muzica imi place mult...
Ne zdrobim buzele in paharele cu Sangria si totul ne impinge sa filosofam pe teme abstracte. De la inexistenta lui d-zeu si pana la inexpugnabila Anais...
Ma simt ca si cum in aceste momente ne ducem respiratiile intr-un balon perfect de sticla si refuzam sa mai ascultam zgomotele din jurul nostru...
Lemnul localului imi pare fierbinte iar lumina aceea difuza imi sparge pupilele ca un semn ca imi este cald in mine...
Si bineinteles o pofta incomensurabila de ceva foarte dulce. O sa razi, evident si o sa ma intrebi: Iarasi?
O daaaa... e acel o daaa...
Parasim localul si mergem pe straduta ingusta. Stiu ca la capatul ei ma asteapta un adevarat festin pe care, trebuie sa recunosc, l-am mai savurat, dar de care niciodata nu ma satur. Starea mea te amuza desi sunt putine dulciurile ce iti sunt pe plac...
- Aici Demon!!!!

Cand am venit aici prima data am ales sa fie intr-o dimineata in care sa-mi savurez cafeaua in alt loc. Acum...
Aceiasi Doamna frumoasa ne zambeste din spatele muntelui de dulcuri. Este imbracata intr-un costum national sasesc, care se numeste dindel. Pare rupta dintr-o carte ilustrata de povesti pentru copii cuminti.
Am ales sa luam cate o cafea si o prajitura din branza de vaci si fructe de padure. De ce este aici totul aparte? Pentru ca fructele din prajitura sunt proaspete. Le simti aroma incarcata de soarele toamnei si ai senzatia ca iti explodeaza in gura si in creier un adevarat caleidoscop de culori nescrise vreodata...
Iti place aranjamentul terasei si imi ceri sa-ti povestesc cum il vad eu. Iti zambesc si povestea mea prinde cu totul alt contur decat te asteptai. Adica ceva foarte simplu. Decorul imi da senzatia de liniste, de jumatati reintregite, de pasi iscoditori si de caldura...
Nu m-am inselat nicio secunda. Din nou am savurat un festin si mi-am satisfacut foamea de dulce...
As fi vrut sa-ti pot spune ca ce urmeaza a fost pur intamplator. Dar nu e asa. Stiam ca o sa se intample insa nu stiam daca o sa gasesc masina perfecta.
Te simt oarecum obosit si ma gandesc ca ti-ar prinde bine ceva mai in alt fel...
Zambesc si ma joc cu zambetele. Stralucesc intr-un fel aparte si imi doresc vant de seara in par si pe obraji, imi doresc spatii imense si ganduri razlete aruncate in neant, ape limpezi in care eu cu mine sa scaldam totul....

- Urca Demon! O sa conduc eu!
Esarfa verde zace in poseta si totul s-a transformat in culori si zambete.
- Blondie, blondie...
- Da, Demon, eu...
- Tu da....

Nu-i asa ca pantofii astia albastri au o poveste verde? Eu stiu sa desenez un zambet :)

Verde...

Ma simteam sufocata intre peretii casei. Aveam senzatia ca trairile de ieri fug de mine. Nu doream sa pierd din mine nimic.
Am iesit...
Pe strazi...
De data asta tacerea ma irita. Simteam ca isi arunca peste mine valul acela cenusiu din care nu poti realiza nimic. O simteam ca pe o panza de paianjen ce incerca sa ma cuprinda in ea si sa imi sece toate gandurile colorate.
Nu mai aveam nici macar energia sa-mi refuz revoltele care mocneau in sanul hranitor al negurilor ce isi faceau loc spre iesire.
Eram pe punctul sa revars pe obraji suvoiul de lacrimi reci ce imi juca in ochi.
- De ce nu ai sunat?
- Am sunat dar mi-a raspuns mesageria vocala...
Tumultul de neguri s-a retras. Ii simteam forta cu care isi ascundea revolta. Nu puteam sa inteleg cum negrul ma face sa vad culorile incandescente si nici nu aveam de gand sa imi explic asta. Am lasat totul sa curga spre dorinta de a manca ceva atat de dulce incat sa-mi inunde creierul. Eram sigura ca asta ar fi facut ca tot cenusiul sa dispara speriat in colturile cele mai intunecate ale zvarcolirilor mele.
Am pornit pe strada pietruita si lucioasa incercand sa imi aminetsc locul potrivit pentru vocea ta adanca si dorinta mea de dulce.
O daaa....
Cafeneaua...
M-am asezat la bar. Lumina aparte mi-a incalzit starile. Imi doream un amestec catifelat, dulce, ametitor. Dur si fin in acelasi timp.
Nu am cerut o recomandare. Am ales fara sa ma gandesc decat la senzatia ce ti-o poate da ciocolata fierbinte amestecata cu coniac si cu lapte....
Cana de ceramica, de culoare vernil, era mai fierbinte decat continutul. Am sorbit cu ochii inchisi. Licoarea de catifea s-a scurs in mine invocand fiecare celula amortita de negrul ce a incercat sa ma copleseasca.
Am zambit...ti-am zambit...purta o esarfa verde si ochii ii sclipeau in mii de scantei ce se asezau pe varful pantofilor cu toc inalt...
Si de aici totul s-a preschimbat intr-o pictura multicolora si abstracta. Simteam cum inspiratia ma inunda si in jurul meu totul a inceput sa vorbeasca.
Iti sopteam ce vad in jurul meu.
Chipul ei mi se parea total nepotrivit in decorul cafenelei. Fata ovala, incadrata de parul aranjat intr-o tunsoare moderna, imi amintea de o frantuzoaica macinata de regrete. Dar are ochii mari si expresivi desi buzele nu ma atrageau deloc. Parea o gura neterminata si care refuza sa exprime senzualitate. Sanii, zgribuliti de frigul de afara, mi-au evocat merele acelea crude de vara ce sunt moi desi par tari.
Am concluzionat zambind ca nu mi-as dori o asa femeie....
Starea toxica a disparut cu totul in povestirile despre locuri unde as vrea sa...
Calatoria asta mi-a dat inspiratia de a lasa, pe peretele dedicat biletelelor cu mesaje, o urma a trecerii mele pe acolo.
Verdele m-a invaluit si m-am departat cu amintirea licorii ce facea acum cercuri haotice in jurul buricului strigandu-si dreptul la simtire.
- Sa nu adormi Demon...
- Nu adorm Blondie...

Primul fum...

Cu o voce stinsa am murmurat somnul ce ma razbea incet, incet...
Pleoapele au cazut cu zgomot peste irisii curiosi.
In fractiunea aceea de secunda mi-am dorit un vis frumos care sa ma faca sa raman, chiar si pentru cateva ore, intr-o lume in care sa ma odihnesc.
Am adormit...
Fara vise, fara chirciri si fara efort. Ca o cadere intr-un hau pe care mi-l doream cu ardoare si care refuza sa ma primeasca.
Si apoi dimineata...
O incantatie de toamna ce-si varsa peste lume frunzele ratacite in soarele bland.
Gustul cafelei si primul fum din prima tigara a zilei, pe pervazul ferestrei ce imi pune la picioare o lume pestrita.
Chiar daca in acele momente mi-as fi propus sa nu fug in lumea mea, nu as fi putut. Strangand pe mine halatul gros am inchis ochii si am ratacit printre multele imagini ale trecutului.
Chipuri, sunete, suflete, locuri, trairi, simturi in trairi si doruri...multe doruri.
Pentru ca priveste lumea intr-un fel anume nu cred ca ar fi fost motivul de a-l iubi.
Pentru ca ma priveste intr-un alt fel anume il urasc.
Pentru ca...
Mainile cu degetele lungi si armonioase ce imping senzatia de forta in fiecare mangaiere sunt acele amanunte care ma fac sa-l iubesc. Chipul, atat de limpede si cald din momentele in care buzele ratacesc pe randuri de poeti morti din motive banale, e acel ceva ce ma infioara. Ochii atat de negri in nemarginita furie a unei neintelegeri ce m-a facut sa-l privesc cu atat de mult curaj sunt acei ce ma fascinau.
Rasul si plansul cuprins intre tample injosite de alegeri gresite sunt acele ce ma faceau sa devin calina.
Slabiciunile atat de putine si totusi atat de statornice sunt cele ce ma faceau sa inteleg periplul deznadejdii.
Geamatul de placere din urma atingerii, respiratia sacadata si fierbinte din atingere, sarutul si nemarginirea neadaptarii sunt acele ce imi dau viata fara sa traiesc in trecut...
Alegerea mea este pedeapsa mea pentru mine...
Nu pentru ca exist, nu pentru ca iubesc, nu pentru ca traiesc dupa toate astea, nu pentru ca sunt vie si vesnic o calatoare, ci pentru ca acel contur inefabil al acelor clipe a fost perfect raportat la mine....E EL...
Pentru ca pastrez in mine frumosul acela.
Am deschis ochii si am privit strada prin fumul albastrui al tigarii.
Am stiut atunci si stiu si acum ca am atins si am trait acel vis.
Cuprind in brate dimineata de toamna cu soare blajin si aroma de covrigi cu susan. Imi termin cafeaua si ies in lume zambind starii frumoase din ochii mei.
Buna dimineata, Demon! Am dormit!
Buna dimineata, Blondie...eu nu...

Filtru de aur...

M-ai scos in lume ca pe o tarfa de lux.

Deliberat...

Voyeur-ul din tine isi cerea in acel moment dreptul la a savura ceva ce s-ar fi putut, intr-un fel sau altul, sa ramana pentru cateva secunde gravat in memorie. Stiai ca stiu asta si mai stiai ca niciodata nu as fi acceptat asta daca pe primul loc nu era placerea mea intr-o astfel de ipostaza. Aproape de fiecare data imi explorezi tendinta asta spre...

Nu te-ai exprimat in cuvinte. Si acum, pregatita sa ma indrept spre localul indicat de tine, imi rasuna in minte intensitatea cu care spuneai...taci...taci...

Zambesc si intru in local. Mirosul pregnant de ambra imi inunda narile umede si lumina difuza ma face sa ezit cateva clipe. Refuz sa ma inteleg de ce am acceptat pentru ca, probabil daca as face-o, as renunta imediat. Te privesc. Esti sprijinit de bar intr-o atitudine mai mult decat degajata. Sacoul din stofa fina si lejer, combinat cu o camasa de culoare inchisa, imping privirile spre mainile frumoase. Zambetul, in momentul in care ma vezi, se transforma in cea mai intensa imagine a sarcasmului si nu poate fi indulcit de sclipirea din ochii negri. E un amestec de furie si imaginatie care face sa se simta in jurul tau unde asemanatoare socurilor electrice.

Asta ma amuza si in consecinta zambasc ducandu-mi la buze degetul aratator ca si cum ti-as sugera sa taci. Nu pentru ca in acele momente te-ai fi exprimat in cuvinte, ci pur si simplu pentru ca fiecare fibra din trupul tau vorbeste.

Nu mi-am permis sa port ceea ce tu ai sugerat deoarece stiam ca nu mi se potriveste. Am ales eu si gestul asta ma face sa ma simt mult mai sigura pe mine in ipostaza de tarfa de lux expusa prin voia ta si alegerea mea. Rochia neagra din bumbac fin, mercerizat, imi mangaie trupul si pielea mi-o simt fierbinte si alba. Pliul, destul de larg, al rochiei aproape ca nici nu se observa in ritmul pasilor. Pantofii cu toc inalt si foarte dcoltati imping gambele sa se arcuiasca ferm si copasele sa muste cu sete din ciorapii fini de matase ce isi prelungesc senzualitatea in banda de dantela.

In rest nimic...

Doar piele cu miros de migdale incalzita de fiorii ce se strecoara in mine prin sita ochilor tai revoltati de nesupunerea mea.

Incerc sa aleg cat mai repede locul unde ma voi aseza. Ma tenteaza scaunele inalte din lemn de la bar. Mi se par un refugiu in fata maniei tale dar si o apropiere aproape revoltatoare.

Aleg...

Ma indrept spre bar, de data asta pasind in cu totul alt fel. Pliul rochiei se desface revoltator si coapsa se expune marginita de dantela neagra a ciorapului. Senzatia pe care mi-o da materialul rochiei pe piele ma impinge sa-mi umezesc usor buzele cu limba si ochii mei capata o culoare aproape diabolica. Machiajul gotic se estompeaza sub presiunea buzelor rosii si dintii se infig in ele cu sete. Iti privesc mana ce tine paharul cu coniac. Stiu ca in momentul acela pofta ta de sange este aproape palpabila si strang mai tare buza vinovata intre dinti. Acum sunt vinovata de adevarata nesupunere si gandul imi zboara spre pedeapsa ce o merit. Insa nu imi permit mult sa zabovesc gustandu-mi sangele cald si dulce amarui. Ajung langa scaunul de la bar. Ma intorc cu fata spre tine sfidand orice fel de regula a supunerii...

Ma ridic pe scaun impingandu-mi sanii plini spre revolta ta in constanta crestere. Zambesc lingand de pe buze firicele imperceptibile de sange uscat. Ma asez comod si piciorul drept, incatusat in pantoful perfect, trece lasciv peste celalat odihnindu-si respiratia pe coapsa stransa in ciorap. Sunt constienta de faptul ca paharul din mana ta nu este decat un mic obstacol dar totusi gestul tau ma uimeste si ma face sa strang coapsele intr-o fractiune de secunda in care am senzatia ca ma pierd. Degetul tau aratator s-a cufundat in licoarea catifelata si miscarea lui mi se pare revoltator de calma in comparatie cu scanteile din ochii tai. Acum zambesti dar sarcasmul a pierit undeva in amestecul acela de fum de tigara si ambra decadenta.

Degetul pareste paharul si il asezi pe buzele tale. Iti simt acum pe limba gustul ametitor si degetele frang in ele neputinta de a linge totul de acolo. Stii ca acum ai nascut in mine o frustrare pornita din nesupunere. Si totusi iti expui mai departe dorinta aceea cruda ce ma determina sa imi cuprind sanul in palma si sa strang violent carnea rapusa de revolte. Aproape ca imi scapa pintre buze tipatul de placere si dintii raman consternati in imposibilitatea de a musca cu sete.

Imi mut privirea pe mana ta. Imi dau seama in momentul asta ca paharul va deveni ceva ce doar tu iti poti dori.Se sparge brusc im mii de cioburi cristaline si licoarea se revarsa cruda printre ele atingandu-ti palma ranita. Sangele cald si impins de alcool se rezvrateste in cadere si deseneaza pe bar imense pete vii ce par sa se miste asemeni mercurului. Pe fata ta nu se vede nimic. O sclipire intensa in ochi ma face sa tresar si sa imi readuc aminte ca sunt in public. Zambesti la regasirea mea...

Nu te decizi daca sti sau nu...

Asemeni unui arc scapat din stransoare parasesc scaunul barului si pasii ma duc spre tine.

Privesc hipnotizata sangele de pe lemnul valoros al barului. Ma atrage ca un magnet imens. Mana ta se misca incet. Strange si elibereaza picaturile lente, le da forta si le contureaza in pofta mea infinita.

Imi simt trupul violat de privirile celor din jur desi nu vad in fata mea decat ochii tai ce spun...taci...taci...

Sunt langa tine. Lipita de camasa impecabila, cu sanii flamanzi si buzele uscate de setea infernala a gestului ce mi-l doresc de mult viu. Imi cuprinzi gatul cu mana cealalta. Atingi usor si cautand catifeaua din carotida ce-ti palpeaza in palma. Cunosti fiecare impuls si mai ales cunosti setea incomensurabila ce ma face sa trec dincolo de mine si sa ma expun...

Docila ating...

Fiecare picatura cazuta acolo, calda si rece in acelasi timp. Amestecata cu aroma coniacului perfect echilibrat, dulce amaruie si rosie. Buzele imi vibreaza si dintii incoltesc in ele samburi de fiori pe care nu i-am mai simtit pana in clipa asta. Gust si apoi beau din propria-mi dorinta. Incerc sa ma satur dar mana ta ma opreste. Insangerata!
Intr-un gest ce sfideaza calmitatea imi cuprinzi obrazul in palma si degetul mare imi striveste buzele de dinti apasand in mine si ultima farama de echilibru. Nu mai am nici picul acela de vointa de a inchide ochii. Buzele ti se apropie si mai mult de respiratia mea sacadata. Iti atingi degetul cu ele si apoi iti treci limba peste buzele mele. Simt ca explodez in milioane de culori ce se rasfrang pe negrul ce ma inconjoara. Sfidez fiecare traire printr-o replica ce-mi imortalizeaza mintea undeva departe de toti cei ce ma inconjoara...

Vocea ta in dreptul urechii ma aduce de acolo voit si intens.

- Nu sunt nici calau, nici condamnat! Sunt pedeapsa...