Shibari...

Nu puteam distinge in privirea lui decat dorinta de a ma face sa calc acel prag al placerii. Aveam senzatia ca, desi ma tine de mana, gestul era de a ma impinge acolo pentru a constientiza ca imi pot palpa intr-un fel dorinta.
Cautam un punct de sprijin. Altul decat el. Un punct de sprijin in mine care sa ma faca sa cred ca intensitatea aceea este de fapt ceea ce s-a invit in acel moment pe drumul pe care il urmam.
Simteam cum iubirea lui curge inspre mine ca un rau adanc si la suprafata linistit. Constientizam valtoarea din adancuri si stiam ca vreau acolo cu orice pret.
Incercaseram in timp sa discutam subiectul asta delicat. Mai mult, am pus armele jos si ne-am dezgolit fanteziile pentru a putea percepe ce e in mintea celuilalt.
La inceput mi-a fost oarecum teama. Mai trecusem prin asta si stiam exact cu ce se poate solda in cazul in care mintea mea o sa fie libera sa zburde la lumina. Nu aveam deloc nevoie de damnarea lui si simteam ca daca asta se va intampla o sa intorc spatele si o sa plec scuipand si cu privirea aceea de gheata pe care o detesta atat de mult cand ii era adresata.
Insa a fost altfel...
Simteam cum in ochii negri se adanceste si mai mult ideea de a ma imparti intr-un fel sau altul, justificand asta ca pe o imperioasa dorinta a mea. Stiam exact ce o sa aleg si eram sigura ca asta nu ar fi stirbit cu nimic iubirea mea fata de el si tot ceea ce inseamna mintea aceea ca un diamant in lumina perfecta.
Ma atragea lumina aceea intr-un fel pe care niciodata nu o sa pot sa il explic. Nu tanjisem sa imi ating visele si el ma impingea spre asta. Era simplu. Erau acolo visele si daca se intampla sa fie era bine, daca nu iarasi era bine. Nu simtisem setea asta niciodata ca atunci.
Mi-a cuprins mana si am simtit buzele lui in palma. Fierbinti si tandre in acelasi timp. Moi in asprimea cu care isi aranjau cuvintele ca totul sa para ceva ireal. Zambeam in mine si stiam ca in mare masura este o minciuna. Dar o acceptam, ca pe toate celelalte, pentru ca era una din minciunile ce imi gadilau orgouliul si fanteziile nespuse. Era instrumentul perfect de a ma impinge mai departe in a gusta.
Stia ca stiu si asta il amuza si mai mult. Il impingea sa dea sarutului din palma o cu totul alta semnificatie decat parea privit de afara. Ii dadea conturul dorintelor lui si mai ales imperioasei necesitati de a ma vedea dezgolita in toate formele posibile. Aveam senzatia ca timpul nu mai are timp sa traiasca asemenea sentimente si ma pierdeam in betia mintii mele din mintea lui.
Gheata se topea incet sub impulsul meu de a atinge gatul aplecat in fata mea. O ispita a puterii ce abia isi mai gasea loc in respiratia mea sacadata. Un obstacol pe care in acel moment eram constienta ca il puteam sari cu usurinta unui animal de rasa pura.
Tot ceea ce am simtit atunci nu se poate masura decat in faptul ca as fi renuntat la orice pentru acele clipe pe care el mi le descria in amanunt. Aveam senzatia ca pluseaza in jocul asta nebun si mercantil, in care amandoi eram niste negustori de minti si suflete pe care ni le doream la picioarele noastre ca o rasplata pentru ca puteam gandi asta in doi. Oricat mi-as fi spus ca nu cer sacrificii, in acele clipe ceream totul fara niciun fel de proces de constiinta. Si asta era punctul in care si-a dorit sa ma aduca. Sa cer totul indiferent daca mi se va da sau nu.
Si mai stia ca stiu ca imi va da, ceea ce nu l-a oprit in a rasuci in carnea mea fierbinte cutitul atat de taios al placerii.
S-a dezlantuit in a-mi trage peste ochi un voal prin care sa vad dorinta celeilalte femei si durerea in acelasi timp. Imi desena in cuvinte pasiunea si furia ei in momentele de maxima intensitate. Imi enumera orgasmele ei in bratele lui numai pentru a-i masura eu pasiunea si devotamentul in timp ce alte maini mi-ar fi daruit tandretea pe care el o considera necasara pentru mine in acele clipe. Imi sorbea de pe buze cuvintele ce implorau la mai mult. Stia in fiecare secunda ca nu o sa cedez pana nu voi avea totul asa cum isi imaginase el pentru mine. Simtea ca nu ma doare nimic si ca in mine se construieste un Babilon abstract de sentimente contracdictorii. Stia exact unde sa apese si fiecare pas al meu spre acel mai mult era prevazut cu o minutiozitate aproape paranoica. Si totusi nu ma speria. Nu ajungea sa ma faca sa-mi fie frica si asta il mira, il nedumerea, il facea sa impinga orice limita spre extrem.
Si totusi Demon...
Acel "trebuie" spus la timp e cel mai bun lucru pe care l-am facut.
Am strans in mine fiecare clipa de fericire si am pasit peste un prag uimitor de inalt constientizand ca la final, cand o sa adun clipele de fericire o sa pot sa spun ca am trait un intreg...
- Blondie dormi?
- Inca nu Demon.Crosetez un fular...

Calatorie in simturi - Un visator...

Fara sa-mi adun gandurile imprastiate pe podeaua pretioasa am inceput sa conturez intr-o figura geometrica, fuga...
Nu stiu de cate feluri este dar in orice caz am vazut cateva manifestari ale ei care m-au uimit.
Nu toate "fugile" mi se par demne de a fi privite. Dosul unora dintre ele este pur si simplu neinteresant.
Fugind cu bratele deschise in fata a ceva ce mi-ai dorit a fost ca si cand am dat din mine inaninte sa dau.
Apoi a urmat o stare intensa de asezare in acel loc cald si placut, un fel de bulgare de zapada asezat pe o plita incinsa. Nu cred ca este cea mai fericita comparatie dar cel putin e plastica.
Zambesc gandindu-ma ca am avut perioade in care fugeam privind inapoi si asteptand ca din urma sa ma ajunga tot felul de umbre ciudate si cu dintii cariati, care se certau cum sa muste din mine. Fugeam, desi radeam in hohote . Dar nici nu ma intreb cum ar fi fost sa le las sa ma ajunga. Nu stiu de ce, dar asa am simtit. Si in nici un caz pentru ca dosul meu imi doream sa ramana intreg. Oricum a ramas intreg si nevatamat ceea ce dovedeste clar ca doza de egoism este destul de mare si raportata la un cur...
Fuga ce mi-a starnit cele mai multe intrebari a fost fuga aceea de lucrurile neintelese.
Cum este oare posibil sa fugi de ceva ce nu intelegi?
Asta dovedeste iarasi ca doza de masochism din mine este destul de mare si in egala masura cu doza de curiozitate.
Raman acolo pana inteleg si pana cand intelegerea aceea sapa in mine urme adanci si lasa cicatrici urate. Stau acolo pana cand imi este satisfacuta cantitatea de curiozitate si sorb, fara sa am greturi, totul. Nu conteaza ca este amar sau dulce. Egal! Sorb cu o sete nemarginita si apoi filtrez prin "fugile" mele realizand poate inconstient un cerc vicios, din care ulterior ma smulg atat de greu incat constientizez ca un singur pas m-ar fi aruncat la limita extrema. Si probabil ca nu am atins limita aceea tocmai pentru ca nu am facut ultimul pas. Poate ca nu gustul fricii m-a impiedecat, ci doar fuga a fost ceea care a fost mult mai puternica si mai intensa decat frica.
Am si eu frici. Mari si mici. Contorsionate si elastice. Fluide sau in stare solida. Dar niciodata nu am palpat suma acestor frici. Cred ca totusi are un gust deosebit si mai cred ca nu sunt inca pregatita sa gust totul, daca pana la urma aleg intensitatea unei "fugi".
Nu ma simt astazi ravasita. Simt doar o pierdere de energie benefica ce nu ma seaca, ceea ce este ceva nou pentru mine.
M-am intrebat de foarte multe ori de ce aceasta scurgere de energie pozitiva ma inspira. Nu am gasit raspunsul. De fapt nici nu l-am cautat. Starea in sine este atat de aparte incat nu merita sa fie pusa la microscop. Si-ar pierde din intensitate si plus de asta pe undeva tenebrele mele ar fi prea in lumina ca sa le mai pot numi colturi intunecate.
- Sunt haotica, Demon?
- Blondie tu nu esti haotica. Tu esti doar insetata de haos...
- Nu, nu, nu! Sunt haotica si gata!!! Ei dracia dracului!
Zambesc...
Imi e dor de mersul lui Jim Morrison...The Lizard King...
Si cred ca vreau si eu bilete, graffiti, prezervative si tigari pe locul unde se va presupune ca voi fi fost....

O vara in toamna...

Ma asteptam ca astazi sa nu pot sa astern pe hartie nici macar o fraza coerenta.
Stiu ca pentru a pune in cuvinte ceea ce simti iti trebuie starea aceea de gratie care sa faca sa aduci in fata cel putin o parte din intensitatea a ceea ce simti. Uneori e un regret ca nu poti reda asa cum simti si nu poti sa definesti fiecare frantura de traire la valoarea la care a lasat amprenta in tine.
Stiu exact ce mi-a schimbat starea...dar motivul o sa-l tin pentru mine pentru ca e foarte important.
Zambesc si imi imaginez starea de angoasa a unui compozitor care simte in el muzica si are fractiuni de asemenea clipe in care nu este convins ca o poate aseza in note asa cum ii canta in suflet, sau ca notele se vor termina, sau ca portativul este prea scurt, sau ca mana lui nu o sa mai poata desena cheia sol la fiecare inceput de linie...
E doar trecator. Pentru ca fiecare clipa care trece e ca un tavalug peste simturi si le croieste un drum stiut numai de ea.
Sunt doi oameni. De cele mai multe ori franti de viata si nu pentru ca nu au trait-o ci pentru ca au trait-o foarte intens. Poate au ales sau poate nu, dar cu siguranta in acest vartej nebun au simtit. Fiecare in felul lui.
Ea isi aminteste totul.
El la fel.
E ca o plaja imensa cu nisip alb si cald ce straluceste sub un soare pe care l-au desenat verticalizand razele spre ei.
O mare albastra si limpede ce isi dezvaluie misterele inca de la tarm.
Tarmul din care musca valurile insetate de un adapost in care sa-si gaseasca o fractiune de liniste pentru a respira intensitatea cu care au ajuns pana aici.
Si apoi dorinte amestecate si atat de asemanatoare desi fiecare si-a trait povestea in alt timp si in alt loc, fara sa stie unul de altul.
Un zambet ce rataceste bezmetic si lasa in urma lui dare in nisipul atat de linistit si cald.
O glezna fina ce atinge valul inspumat si tresare la atingerea lui fina.
O mana frumoasa ce zaboveste un timp rupt pe un obraz unde fericirea este atat de evidenta si masurata in clipe.
Un pepene galben strivit cu bucurie si rece care pune pe buze aroma unui sentiment ce nu are culoare.
Un inel de piatra ivorie adus la malul marii prin forta de netagaduit a unei scoici ratacite si batrane.
Fiecare din iamginile astea mi-a trecut azi prin fata ochilor si nu reuseam sub nicio forma sa le leg, sa le dau o consistenta. Zambesc gandindu-ma ca de fapt astept iarna, ce se presupune a fi rea si geroasa si nu mai stiu cum.
In casa inca mai miroase a mere coapte si a castane. Vocile acelea curate imi suna si acum in urechi cu nemarginta si inocenta pofta de viata. E ca si cum mi-au clatit sufletul in cea mai cristalina apa.
Forta lor a reusit sa imi puna in obraji o caldura atat de aparte si de rosie. Nimic din ceea ce simteam greu nu a mai ramas in mine si din nou imaginile plajei au inceput sa se deruleze haotic nelsandu-mi sansa sa ma opresc nicaieri...
Doi oameni rasturnati pe nisipul cald.
Ea un semn de mirare...
El un semn de intrebare...
O vioara pe ale carei corzi vibreaza niste degete magice. Nu pot sa descriu...
O clipa de imensa fericire intr-o lume in care toti se asteapta sa gaseasca fericirea deplina.
Am trait o clipa cat o viata si asta m-a pus in postura acelui mare semn de mirare, intrebandu-ma...

Pagina urmatoare...

Mi-ar fi fost atat de usor sa dau drumul pietrei spre hau...
Ma gandeam ca greutatea ei ar fi intors balanta in favoarea unei stari de bine.
Stiam ca ciclicitatea frunzelor si cuiul ruginit in care e atarnata marioneta sunt doar arme ale insomniilor atat de dese.
Am lovit cu biciul in carnea mea si am vazut ca in acele momente nici macar sangele nu izbucneste. A fost ca un semn al impietririi si o greutate ce o sa o port cu mine. Nu m-am gandit ca pot sa o impart pentru ca asta ar fi presupus sa vreau. Nu m-am gandit ca pana la urma premisa de la care pornesc nu o sa ma duca niciodata la tinta. Imi spun raspicat si cu voce tare, uitandu-ma in oglinda, ca drumul e fascinatia si nu telul.
Nu stiu de ce imi repet asta dar stiu ca in acele momente, Demon, ratacirea mea a fost atat de lucida si atat de recunoscuta incat avea si miros.
Si atunci, Demon...
Am inceput sa rasfoiesc anotimpurile. Sa imping caleasca cu propria-mi inima si apoi sa sar peste ea gustand din ambrozia nebuniei si varsand la picioarele vietii nectarul daruit nu stiu pentru ce motiv, mie.
Am inteles fiecare zbucium al primaverii ce ma arunca in verdele ei crud si ma impingea sa adulmec colturile inghetate si translucide ale stalactitelor din mine.
Am pictat verile in arsita pasiunilor ce mi-au dat o gura de aer rarefiat si m-am tavalit in talazurile oricarei mari ce mi-a iesit in cale, ignorand culoarea si privind spre cerul meu.
Am cantat fiecare toamna ruginie ce a trecut prin mine ca un pumnal demult ucigator si devreme venit in calea mea. Este anotimpul pe care il ador. Pentru indecizie, pentru neingaduinta, pentru caldura aia a strugurilor ce asteapta sa fie striviti si sa nasca licoarea din care mintile sa-si ia betia vietii. Il ador pentru cinism si pentru toate nuantele, de la galbenul pai si pana la maro-ul desantat al pamantului rascolit de plugul primitiv al durerii. Il iubesc pentru ca nu e inghetat desi e aproape de inghet, pentru ca face schimbul asta dezavantajos intre milioane de culori si albul imaculat al ghetii. Imi vine sa-l calc in picioare pentru ploile pe care la absorb si in acelasi timp sa inalt pana la cer placerea de a sorbi fiecare fir de furtuna ce asteapta sa biciuie pamantul in asteptarea zapezii.
E un anotimp al trecerii ce a fixat la mijlocul lui pasiunea soarelui si josnicia frigului. E o parte din an care a reusit cu nonsalanta sa imbine cele mai ciudate culori ca sa puna pe paleta ochilor mei un sublim ce nu poate sa fie descris in cuvinte.
Mie cald in toamna si mi-e frig in toamna. Mi-e ras si mi-e plans in fiecare moment al rasucirii mele pe jarul inca nestins al polemicii simturilor...
Si atunci incepe sa ninga, Demon...
Si iubesc iarna precum iubesc vara...
Cu pasiune si topind sub trupul meu noianul de zapada ce face ca aerul din jurl meu sa-mi puna nas rosu. Iubesc fularele in crivat si mainile inghetate in manusi de lana. Imi pun gandul jucaus intr-o sanie trasa de cai si zburd pe campurile albe uit ca mi-am prins in par globuri de sticla rosie si verde. Imi plac padurile sfichiuite de chiciura sub raze de soare timid ce imi arata ca este acolo si ca o sa-si schimbe in curand caldura. Si ziua scurta imi place pentru ca noaptea e mai lunga si nesomnul mai mult. Ingan geamurile cu flori de gheata si suflu peste ele ca sa imi iasa un cerc perfect prin care sa privesc de la caldura imensul alb. Caldura in frig o sarut cu obrajii inrositi de aerul rece si fac oameni de zapada la care le pun nasturi albastri ca sa nu se vada ca sunt burtosi.
Si desenez, Demon...
Stafii in zapada necalcata.
Brazi cu stelute ruginii si beteala argintie.
Si vin fiert cu scortisoara si anason, si.....
Si astfel, rasfoind anotimpurile mi-am transformat lacrimile in somn, din cand in cand.
- Demon?
- Da, Blondie.
- Daca iti dau un fular imi culegi un fulg de zapada de pe gardul vecinilor?

Calatorind cu tine - Cu mioapa la plimbare...

Am ignorat frigul de afara, mi-am facut patul, m-am imbracat precum o cepa in foitele ei si am pasit pe stradutele infrigurate si deja incercate de cativa fulgi.
Mi-am propus sa nu ma gandesc la nimic ci doar sa ma umplu de aerul rece si de frumusetile ce ma inconjoara. Cu pasi mici si lenesi am iesit de pe straduta si am dat cu ochii in Tampa. Am zambit absorbind contrastul perfect ce imi arata clar ca iarna inca nu a venit si toamna e hotarata sa-si reverse culorile spre mine.

Parca nu imi doresc sa plece inca toamna ruginie. Ii iubesc culorile si capriciile si mai ales lupta de a nu ceda usor in fata albului iernii.
Deja senzatia de frig a disparut si curiozitatea mea a inceput sa se dezmorteasca. Iscodesc in dalele strazilor picaturile de apa ce se scurg spre undeva. Pasii rascolesc frunzele galbene si caldura ma inunda intr-un mod placut. Stiu ca undeva pe aici este o cladire absolut superba. O caut din priviri si o gasesc.

Uite Demon! Are un aer atat de nobil si inca florile de la balcoane nu au cedat frigului. Ma gandesc ce povesti bantuie prin camerele acestei case frumoase. Am senzatia ca pasesc intr-o biblioteca imensa in care stapanul tocmai a aprins focul in semineu iar scaunele in stil baroc din fata lui prind culoarea vie de rosu amestecat cu galben, desi tapiteria este foarte veche.

Haide sa intram Demon! Putin curaj!
Iti zambesc si trec strada spre cladire. In dreptul gardului apare din neant un caine care incepe sa latre furios. Incep sa rad si politaiul de la coltul strazii isi intoarce privirea spre mine, curios.
Imi afund mainile in buzunarele hainei de lana si trec mai departe desenand pe asfalt un baston cu cap de fildes. Tentatia de a urca sus pe cetatuie este mare, insa renunt gandindu-ma ca ma lasa acumulatorii de la aparat si mai este putin pana se intuneca.

Cobor spre Piata Sfatului si ma incearca o pofta nebuna de ceva dulce. Nu stiu sa definesc ce imi doresc dar privirile imi sunt atrase de o reclama de la usa unui local.

Demon!!! Nu am mai mancat sorbet cred ca de douazeci de ani!!!! Dau sa intru insa usa este inchisa. Sunt dezamagita dar retin localul si imi promit in sinea mea ca o sa-l vizitez. Ma gandesc ca acum ar fi frumos sa mergem pana in piata si apoi sa coboram spre parc. Fantana arteziana inca isi arunca stropii de apa spre cerul plin de nori. Porumbeii, deja atat de blanzi incat iti mananca din palma ganguresc pe bazaltul rece. O zaresc...

Tine un aparat de fotografiat in mana si am senzatia ca zambetul ei imprastie tot griul zilei de azi. Nu stiu daca se poate descrie cum aceasta fata zambeste. E in el toata caldura verii si toata dulceata mierii. Incerc sa imi dau seama ce provoaca lumina asta ce o face sa straluceasca asa.
Isi fotografiaza iubitul. E atenta la fiecare detaliu. Si rade Demon! Intr-un mare fel.
Ma gandesc ca e ciudat sa fotografiezi un fotograf, dar nu ma pot abtine sa nu o imortalizez. Desi...

Merg spre parc, cu mainile infipte in buzunare precum o melodie intensa si lenesa in acelasi timp. Parca imi doresc sa ninga. Deja frigul a disparut de tot.
Intru in parc si femeia cu parul rosu ma intampina dezgolita. Nu imi spune nimic figura ei ciudata realizata din cioburi de ceramica. Trec la al doilea tablou. Raman in fata lui invaluita brusc de fiori placuti ce intra in mine prin buzele-mi usor intredeschise.



Femeia bruneta din tablou mi se pare foarte trista. Sanul musca din aerul rece cu sfarcul razletit spre privitori. Incerc sa-mi imaginez mana calda a artistului modeland, din bucatile reci de ceramica, sanul frumos. Imi da o stare buna popasul in fata acestui tablou si imi las usor obrazul ciupit de fric pe umar. Zambesc a lentoare calda...

Aleea e pustie si frunzele deseneaza cantecul toamnei intr-o cascada de mii de culori.






Banca asta mi se pare tare inversunata.
A retinut pe ea fulgii de zapada ce acum s-au transformat in apa si i-a amestecat cu frunzele incercand probabil sa te imbie sa te asezi.
Renunt! Prea multa apa....






Ma pierd pe alei si descopar in fiecare pas culori. Imi dau seama ca desi incerc sa le imortalizez nu o sa pot sa redau deloc intensitatea si contrastul. Ma bucur de ele si le asimilez in palmele reci.






Imi aduc aminte ca iti ramasesem datoare cu un afis ce m-a facut sa rad dar care nici atunci si nici acum nu mi-a dat ghes sa merg sa vad reprezentatia. Nu ma pune sa explic de ce pentru ca nu stiu. Asa simt...
Acum stiu ca iti este frig si ca deja pentru tine a fost prea mult sa ratacesti atat pe stradute si in parcuri. Mai stiu ca amandoi simtim nevoia sa bem ceva fierbinte si foare gustos.
Doar cnuosti destinatia deja...
Iti zambesc si intram in local. Ne asezam la o masa mai retrasa. Pentru mine un capuccino pentru tine un coniac cu ciocalata si lapte.
Canta Patricia Kass, Mon mec a moi....
Zambesc Demon...
In drum spre casa zaresc intr-un gang, aplicat pe poarta, un afis deosebit. Ti-l arat daca imi dai fularul tau....
Acum e cald in jurul meu si in mine...

Vezi Demon? Am aranjat fotogarfiile ca urmele pasilor. Si nu ne-a fost usor tovarasi!!!:)))

Pe luna...

Mi-am asezat obrazul pe un colt de luna.

Am uitat ca stiu sa socotesc si degetele mi s-au rasfrant pe stelele din jurul meu. Nu cautam aerul. Stiam ca nu mai este acolo. Pana si colbul a disparut cu coada intre picioare mirat de linistea din mine.
Imi cautam pe cuierul din vecini salul de lana cu ciucuri albastri. Voiam sa plec printre stele si sa gust putin din umbrele ce mi le arata inca din copilarie.
Haosul de ganduri ma provoca neincetat.
Mi-am spus ca ar fi mult mai usor daca as ignora agitatia lor nebuna. Le-am dat drumul in singuratatea atat de calda si placuta. Erau nedumerite ca am deschis usa spre locul acesta pe care l-am vrut neatins. Nu-mi amintesc de ce am inchis usa asta cu multi ani in urma. Si nu cred ca este important.
Le-am lasat sa alerge pe acolo nestingherite si sa exploreze si ele starea de gratie. Aveam senzatia ca luna a prins viata si a inceput sa-mi sopteasca versuri de mult uitate si ingropate in pamanturi argiloase si insetate.
O melodie mica si timida si-a facut loc printre urechile lunii. Vocea calda mi-a pus in picioare dansul cu mine si gandurile nedumerite.
Cuvintele si-au pierdut sensul...
Dansand am inceput sa absorb in mine nelinistile si durerea atat de crancena a sufletului ratacit si secat de incercari. Sorbeam fiecare tremur si neliniste, fiecare bucatica de durere ce se spargea in marginile lunii incercand sa o trezeasca din somnul ei ciclic. Eram acolo cu mainile ridicate spre cerul nedefinit al alegerilor si zambeam in dansul meu mic.
M-ai fi intrebat Demon de ce dans mic...
In comparatie cu luna si trairile dansul pare o picatura de apa limpede intr-un desert niciodata masurat.
Si totusi Demon...
Nu pot sa te construiesc. M-as dezminti daca as face asta.
Nu pot sa nu caut mai mult. As irosi valurile daca as face asta.
Nu pot sa fug. Pentru ca nu vreau asta.
Nu pot sa renasc, daca nu pot sa mor.
Nu vreau sa mor pentru ca renasterea ar insemna altceva.
Apoi....
Apoi o sa rad si o sa ma simt ca azi....picatura de ploaie pe buza unui desert desenat de o mana sigura, strop de iasomie ce aluneca vrajit de o imensitate albastra desfasurata pe harta paranormalului. O sa admir florile de tei cum isi plang petalele in ochii subdimensionati ai baltilor mintii si talpile-mi obosite dansand cu frenezie pe...
Trecere prin clipe trecute aduse in prezent, incantatie si zbor pe dale de piatra ascutita si plina de secrete. O fresca a evolutiei omului o sa imi fie umbrela cautata printre picurii ce-si uda zestrea primita de la Divinitate si pedeapsa de a exista.
Unde?
In mine...apoi in tine....apoi dincolo de asteptari, in toate ramurile verzi ale unei tinereti constante si diforme aruncata cu inconstienta intr-o cascada ce are cosinusul smuls din pata conturata pe obrazul indraznelii.
Crezi ca mi-e teama?
Tu poti sa crezi asta...eu nu te pot opri...dar pot mereu sa intorc celalalt obraz...sa arunc spre tine lame taioase de lumina de pe crestetul unui munte unde absurdul este zeul suprem. Este divinizat pentru ca a creat, pentru ca a pus nume pe un loc, pe un suflet, pentru ca a scobit cu fierul incins carnea alba si a abatut asupra lumii umbra a ceva ce niciodata nu se poate explica....
Pentru ca a desenat la picioarele mele axioma verbului "a fi" si demonstratia verbului "a vrea" pornind de la reducerea la absurd a unei naivitati dezarmante.
Imortalizez clipele si astept furtunile....
Imi doresc capsuni cu ciocolata topita pe un colt de luna abstracta...
Si totul in rosu...

Straduta...

Clepsidra isi savura nisipul...
Muzica ei curge in mine pe coridoare strabatute de nelinisti. Mi se pare ca sunt o harta incompleta pe stativul ruginit al unui timp ce va fi fost.
Ma plimb prin casa fara sa imi gasesc locul. Privesc ferestrele mari prin care strabate lumina unei seri reci si ploioase.
Caut un punct de sprijin ca sa inlatur neputinta. Nu il gasesc.
In podul palmei imaginez zarurile din os pe care sunt desenate caricaturi. Le arunc pe parchetul lucios. Unul din ele se rostogoleste inspre fereastra unde imi beau cafeaua dimineata.
Zambesc...
Imi regasesc izvorul de unde sa sorb culorile.
Ma invelesc in patura groasa de culoare verde si deschid fereastra. Aerul rece se izbeste de obrajii mei. Acum simt cum se scurge in mine preaplinul strazilor si calatoriilor. Imi adun puterile sa nu invoc amintiri. Reusesc asta sorbind din ceaiul fierbinte si aroma de afine ma invaluie intr-o manta fierbinte care ramane sa lupte cu frigul de afara. Ma asez pe pervazul ferestrei si imi aprind o tigara. Totul se schimba intr-un zbor usor spre mica straduta ce mi se poticneste la picioare. Imi iau zambetul in palmele calde si il arunc spre cerul plin de nori. E jucaus si am senzatia ca are si gropite in obraji.
Se inalta victorios si mandru de el si trece de lumina felinarului de langa fereastra.
Ignora frigul si bate din palme fericit. Il privesc detasata si cu o inganduinta aproape revoltatoare. Imi asez degetele pe buze si apoi ii trimit un sarut...
Se gadila si chicoteste satisfacut.
Zburda spre ferestrele clubului de vis a vis. Stie el ce stie si asta ma face sa rad cu pofta.
Cativa trecatori razleti se uita mirati la mine. Si-or spune in gand ca sunt nebuna.
Asta ma face sa rad si mai tare.
Zambetul razlet deseneaza acum pe fereastra clubului o masca ce are gura pana la urechi. Cat de nebun e!!! Isi face autoportretul. Ma copleseste narcisismul lui. Asta nu inseamna ca nu simt o nevoie imperioasa sa-l urechez un pic. Parca ma simte. Isi intoarce privirea spre mine si constata cu stupoare ca rad. Nu ii vine sa creada.
Zgribulit si uimit se aseaza pe felinar si incearca sa comunice cu mine. Acum ii zambesc dar nu spun nimic.
Privesc stradutza. Totul pare scaldat in miere. Oamenii se grabesc sa se ascunda de frig. Pe terasa de sub fereastra nu e nimeni. Jardinierele au reusit un miracol. Pastreaza florile colorate ca si cum frigul nu le atinge pe ele.
In clubul de vis a vis canta Edith Piaf, Milord.
Ingan melodia si ii zambesc zambetului ce sta pe felinar. Mi-e cald in mine...
Pe strada o fetita imbracata in roz ii poveste umbrelei ce frumos era poneiul pe care l-a vazut la circ.
Ma cuprinde dorul de coniac cu ciocolata si lapte. Si nu mai am nici tigari...
Nu-i asa Demon ca am avut dreptate?
Ploaia s-a pornit si orologiul a batut de noua ori...
Zambesc felinarului, las zambetul sa se decida ce o sa faca si ma indrept spre cafenea sa las urme pe pereti...

Fara circumstante...

O singura data m-am intors. M-am intors cu atata nonsalanta incat inima mea a devenit o masa gelatinoasa cu aspect de defibrilator.
Am gustat cu toata setea din mine intoarcerea asta si am facut din rafturile unei biblioteci o scara spre farul din capatul insulei noastre. In momentele acelea cineva mi-a spus ca nebunia mea nu are margini. L-am crezut si in acelasi timp am zambit. Am simtit in carnea mea curajul de a vrea si mai ales curajul de a construi fara sa stiu nimic despre fundatii si cutremure. Instinctul meu era ca un fauritor inconstient si cu ochii deschisi spre un cer al aritmiilor.
Tot ce era in jurul meu a prins si a inglobat culori, arome si melodii fara cuvinte. Tacerile cu care am sedus provocarea au devenit uneltele cu care sapam in mine cuprinzand in palme fiecare picatura de fericire.
Ratiunea si fericirea nu au fost si nu vor fi niciodata altfel decat paralele. Si atunci stiam asta. O stiu si acum.
Vezi tu, Demon, terasa aceea este la intersectia multor carari. Este ca un desen tehnic al tuturor prapastiilor si are aroma plaselor de siguranta roase de vreme.
Mi-ai spus de multe ori ca in mine exista culorile. Mi-ai spus de multe ori...
Atunci nu stiai ca niciodata eu nu am avut o rochie de culoare maslinie si nici sandale albe. Nu stiai ca eu niciodata nu primesc cadouri invelite in catifea albastra. Nu stiai ca eu stiu.
Off Demon cat de fantastica a fost mirarea ta in lacrimile mele de fericire!!
Mereu m-am intrebat daca este corect sa cauti talerele cantarelor pe care sa pui argintii vietii.
Barbatul din mine si femeia din tine au un limbaj atemporal care razbate simtul intr-un fel taios si crud, dar inaltator. Si mereu vor fi acolo, indiferent unde ne vom afla.
Remeber the time se numea...
Am inchis ochii si am sorbit din cafea. M-am gandit ca fiecare picatura de fericire din pipeta vietii e o lacrima plansa cu mult inainte ca sufletele noastre sa poata riposta intr-un fel sau altul.
Pierduta intr-o multime de oameni care mereu alearga sa-si gaseasca o farama de dreptate, azi am absorbit in mine soarele inghetat al toamnei cu o bucurie intensa ce mi-a adus in suflet o liniste cu totul si cu totul aparte. Nu stiu pe langa ce am trecut azi, nu stiu decat ca automatismele experientei au reusit sa rezolve una sau alta. Pluteam in inocenta mea ascunsa si nici macar nu mi-a dat prin gand vreo secunda ca as putea azi sa testez tenebre. Oboseala adunata in timp a disparut, desi iti spuneam ca am adunat o viata de nesomn.
Franturi de idei si felii de imagini s-au adunat umpland preaplinul colilor incepute si de mult neterminate. Am zambit...
Am zambit amintirilor mele. Esarfelor din matase naturala si florilor prinse dupa ureche, serilor calme in preajma unei sticle cu vin, mainilor ce ma inlantuiau si chipului ce imi veghea somnul, acelei cafele de dimineata si multor alte trairi din singura mea intoarcere.
Si apoi am zambit cu nostalgie stiind ca ceea ce am facut a fost sa daruiesc totul intorcand spatele si inchizand usa in urma mea.
Cheia de la usa aceea, Demon este pe fundul unui lac cu apa sarata ce se spune ca a avut dreptul sa vorbeasca zece secunde. In acele zece secunde lacul si-a dorit ca in jurul lui sa creasca mesteceni...
Ochii au adunat in ei zapada de pe crestele indepartate si au capatat o stralucire aparte, reusind sa ma uimeasca si pe mine.
Daca as fi atins in acele clipe cerul mi se parea cel mai meritat si firesc dar primit vreodata.
- Te poti bucura de fericirea mea, Blondie?
- Da, Demon, pot! Nu e important ca eu m-am trezit din somn. E unic sentimentul ca tu iti traiesti visul...

Un Mai Tai...

O priveam curioasa.
Parea o femeie foarte interesanta.
Rochia de culoarea maslinei ii marca trupul ca o mangaiere stangace dar care pe ansamblu imprastie in tine senzatii aparte.
Cureaua de piele a gentii parea sa taie din carnea fina a umarului numai din cauza ca se incapatana sa nu o prinda de toarte.
Indarjirea asta a ei m-a facut sa zambesc si sa insist sa privesc spectacolul cu alti ochi.
Ma simteam destul de in siguranta in spatele lentilelor de soare. Mi-am topit buzele in paharul cu Martini si am continuat periplul asupra femeii.
In momentele urmatoare dadea senzatia ca nu isi gaseste locul pe mica terasa cu podea de lemn. Cauta ceva ce parea sa nu existe pe nicio masa. S-a aproiat de chelner si s-a ridicat putin pe varfuri sa ajunga sa-i sopteasca ceva la ureche. L-am vazut zambind si rosind in acelasi timp. Trebuie ca femeia se dovedeste a fi destul de indrazneata daca un chelner roseste. Sau cine stie? Poate e doar excesiv de timid...
Parul castaniu i se revarsa peste umeri intr-o cascada unduioasa si ondulata. Nu parea ca i-a dat o mare importanta cand s-a aranjat in fata oglinzii. Machiajul insa mi-a placut mult. Discret si foarte potrivit tenului alb si ochilor verzi. Buzele le avea conturate intr-un ruj de culoare bordeaux, ceea ce ii dadea aerul unei vampe care se indulcea doar din cauza zambetului frumos si jucaus ce ii dezgolea cele doua gropite simetrice de pe obrajii rotunzi.
In timp ce imi stingeam setea cu bautura rece ma gandeam ca aceasta femeie inmanuncheaza in ea, in acele momente, niste trairi aparte.Trupul i se unduia in ritmul fiorilor ce o strabateau si pielea avea o luminozitate cu totul aparte. Ochii mari erau umezi si parea ca pluteste inconjurata de ganduri transformate in picaturi de senzualitate. Picioarele frumoase, incaltate in nelinisti, se terminau in niste sandale delicate din bretele de piele alba si un toc inalt si sfidatoar. Arcuirea pulpei sub presiunea tocului faceau ca soldurile sa se miste lasciv. Talia ingusta si sanii mari concretizau o imagine imposibil de ignorat.
Imi place femeia asta. Nu atat pentru aspectul fizic, cat pentru spiritul ei ce pare sa straluceasca intr-un fel aparte.
Nici nu mi-am dat seama cat timp a trecut. Cu o feminitate debordanta s-a asezat la masa. Chelnerul a servit-o cu un coctail, destul de colorat. Si-a privit bautura si a inceput sa zambeasca in perspectiva savurarii amestecului din pahar. Gheata era destul de bine venita in mijlocul caldurii ce ne inconjura.
Pofta de viata din aceasta femeie a facut ca in mine sa alerge haotic tot felul de ganduri jucause si nastrusnice, ganduri betive...
De pe straduta de vis a vis de terasa a aparut un barbat. Mi-am indreptat privirea deoarece am vazut pe fata ei o schimbare subita. Seninatatea a disparut brusc. Zambetul delicat s-a ascuns infricosant in umbra ochilor ce si-au schimbat culoarea. Degetele frumoase au strans piciorul paharului intr-un gest spastic, si am avut senzatia ca buzele s-au albit sub rujul imperial.A fost ca si cum viata s-a scurs din trupul acela viu, care cu cateva minute inainte jubila si ii soptea chelnerului, banuiesc eu, mici perversitati.
Barbatul s-a apropiat de masa unde ea incerca acum sa para degajata. Nu cred ca e o buna actrita. Dar cel putin facea eforturi vizibile.
In momentele acelea, Demon, am simtit-o foarte aproape de mine. A fost ca si cum implora aerul din jurul ei sa-i vina in ajutor. Trupul se revolta, buzele tipau mute sub apasarea schimbarii fiorilor din ea si mainile se chirceau sub efortul de a mentine un echilibru. Rareori se intampla sa vezi pe cineva atat de multe. Citeam scarba si auzeam o imensa iubire. Vedeam forta si slabiciune legate printr-o franghie invizibila si mi-as fi dorit sa pot sa opresc lacrimile ce ii jucau haotic in ochii frumosi.Era ca si cum sub ochii mei se desfasura o condamnare la moarte. Nici o secunda nu mi-a trecut prin cap sa privesc barbatul Eram fascinata de trairile femeii.
Gestul care a urmat a fost demn de o regina. Un zambet larg si senin i-a invadat fata. Mainile s-au relaxat brusc. Si-a impins sanii in fata ridicand spre barbat o privire de gheata si a asezat in fata lui o cutiuta de culoare albastra, din catifea. Pentru cateva momente degetele au poposit pe cutie intr-o mangaiere usoara si plina de dragoste. I-a spus ceva, apoi s-a ridicat de la masa si s-a indreptat pe straduta de unde a venit barbatul. Rochia ii mangaia trupul in alt fel. Pasii erau acum in cu totul alt fel. Mici si siguri. Privirea limpede si geanta o tinea de toarte.
Se simtea libera...
Am zambit si am chemat chelnerul. L-am rugat sa puna pe nota mea de plata si consumatia de la masa femeii frumoase.
M-am ridicat de la masa si am plecat pe urmele pasilor ei, desi ea a disparut de mult in drumul ei masliniu...
Frumoasa femeie, Demon!...