Am ascultat in noaptea asta ploaia. Fara sa rasfrang in mine marea mea neimplinire, am zambit la gandul ca vreodata, in alta viata, as putea mangaia inocenta unei vieti rupte din tot ce insemn eu. Nu era o consolare... Nu este o fuga, nu este nimic atletic in caderea ploii. Este doar o stare de libertate si de mangaiere suprema in ceva limpede ce vine dintr-un circuit banal. Merita sa fii acolo in mijlocul unor fulgere dezlantuite si sa absorbi in tine TOTUL. Sa te scalzi in acel ceva atat de personal pentru tine si atat de neinteles pentru cei din jurul tau. Sunt vinovata cu ceva ca te iubesc? NU. Sunt vinovata doar ca nu iti pot desena gura, buzele si zambetul pe cerul unei furtuni ce ti-o doresti aproape de sufletul tau. Si pana la urma nici asta nu este o vina.
Este neputinta de a nu fi acolo odata cu ploaia.
Dar pot sa fiu ploaia! Si asta nu mi-o poate lua nimeni!
Si de cealalta parte?
Nu pot sa fiu ploaia ta pentru ca asta ar insemna sa inlantui, sa iti iau sentimentul acela de libertate suprema si sa-ti fur dorinta de a fi liantul dintre picaturile rebele si pamant. Te-as aduce la saturatie. Si din toate ce te inconjoara ploaia si furtuna sunt unele din esentele tale. Nimeni nu iti poate lua asta. Si cu atat mai putin razvratirile mele care ma duc uneori intr-o stare de incapacitate de intelegere.
As deveni acel moment al doilea al triadei care neaga teza. Si asta chiar nu imi place.
Mi-ai intins o mana sa ma ajuti sa inteleg.
Fara justificari patetice si de tonuri violacee, fara resentimente si mai ales mi-ai pus fulgerele in mana sa le arunc in colturile rotunde ale starii de fara regret. M-ai lasat sa aleg unul din antipozi, m-ai lasat sa o fac singura privind in mine prin tine, o reintalnire a mea cu mine in ploaie adunand cioburile unei reverberatii ce mi-a schimbat centrul de echilibru.
Aici nu isi au loc rationamentele si nici durerea indraznelii de a spune. Aici doar imi asum si aleg...
Aleg sa te privesc in ploaie, aleg sa iti sorb bucuria dementa de a gusta fiecare picur ce te atinge, aleg purificarea mea prin cuvintele tale..... Te-am depersonalizat in clipa in care m-am vazut incompleta.....
Este neputinta de a nu fi acolo odata cu ploaia.
Dar pot sa fiu ploaia! Si asta nu mi-o poate lua nimeni!
Si de cealalta parte?
Nu pot sa fiu ploaia ta pentru ca asta ar insemna sa inlantui, sa iti iau sentimentul acela de libertate suprema si sa-ti fur dorinta de a fi liantul dintre picaturile rebele si pamant. Te-as aduce la saturatie. Si din toate ce te inconjoara ploaia si furtuna sunt unele din esentele tale. Nimeni nu iti poate lua asta. Si cu atat mai putin razvratirile mele care ma duc uneori intr-o stare de incapacitate de intelegere.
As deveni acel moment al doilea al triadei care neaga teza. Si asta chiar nu imi place.
Mi-ai intins o mana sa ma ajuti sa inteleg.
Fara justificari patetice si de tonuri violacee, fara resentimente si mai ales mi-ai pus fulgerele in mana sa le arunc in colturile rotunde ale starii de fara regret. M-ai lasat sa aleg unul din antipozi, m-ai lasat sa o fac singura privind in mine prin tine, o reintalnire a mea cu mine in ploaie adunand cioburile unei reverberatii ce mi-a schimbat centrul de echilibru.
Aici nu isi au loc rationamentele si nici durerea indraznelii de a spune. Aici doar imi asum si aleg...
Aleg sa te privesc in ploaie, aleg sa iti sorb bucuria dementa de a gusta fiecare picur ce te atinge, aleg purificarea mea prin cuvintele tale..... Te-am depersonalizat in clipa in care m-am vazut incompleta.....
Ce scrii tu mi se potriveste atat de bine,parca pentru mine este scris.Stiu ca nu este asa....si totusi nu pot sa nu observ.
RăspundețiȘtergereiti admir talentul si sensibilitatea..impresionant.
cred ca ceea ce scti tu este universal valabil.de aceea este foarte interesant.tuturor ni s-a intamplat odata in viata macar sa trecem prin asa ceva.
RăspundețiȘtergereVa multumesc pentru aprecieri fetelor! Este bine sa vezi ca ceea ce simti reverbereaza si in altii. Iti da asa un sentiment de apartenenta la ceva....
RăspundețiȘtergereMie-mi face bine sa te citesc. Aproape de fiecare data. Uneori ma revolt ;impotriva ta , a mea , a celor ce nu.. Mi-as dori sa spui mai mult si pe mai inteles pentru cei ce nu..
RăspundețiȘtergereSi..din pur si simpla intamplare , ador culoarea verde ! De ce ? E doar lumina mintii si perceptiilor mele.
M-am nascut cu ea.
@Alma - poate ca daca ti-ai gasi propriile cuvinte...nu trebuie sa te regasesti, trebuie doar sa fii tu..
RăspundețiȘtergere@Lorena - se poate sa fie asa, asta nu am de unde sa stiu...
@Anonim - "cei ce nu" cred ca trebuie sa simta prima data. Revolta e creatoare si verdele e dincolo de noi...nu stiu...eu doar simt....
Foarte frumos redat adevarul parca universal...
RăspundețiȘtergereDoar cei ce iubesc cu adevarat se pot transforma in ploaie,si cei care sufera devin acelasi sunet cu plansetul ploii.
RăspundețiȘtergere