28 mai 2009

Aura unui vas etrusc...



Ti-ai pus sufletul in palma mea cu un gest de nebunie care iti este specifica. Ca si mine, te-ai aruncat de pe stancile cautarii cu capul in jos fara sa ai plasa de siguranta.
Mi-ai pus in palma trairile trecute si cele prezente lasandu-ma pe mine sa decid daca am sa strang pumnul si am sa strivesc.
M-ai lasat sa-i simt pulsatiile si sa pot sa ma hranesc cu margelele negre ce aluneca pe apa unei copilarii in care iti plangeai frumusetea poetilor adormiti.
Aici nu pot sa imaginez nimic. Pot doar sa simt, cu palma intinsa spre cerul rascolit de furtuna, nevoia de tine si nevoia de mine puse intr-o balanta ce tinde spre dorinta de a tine palmele deschise.
Fiecare zvacnire a sufletului din palmele mele ma duce dincolo de orice experienta. Ma face sa croiesc o perdea halucinanta care sa te protejeze de zalele inutile ale unor lanturi ipotetice. Ma face sa imi doresc sa privesc libertatea fiecarei respiratii si pulsatii, sa ma hranesc cu nectarul si ambrozia revarsate din spirtul dulce-amar al unor neguri albastre ce au doar limita ta.
Ce ma intrebi?
Ce iti raspund?
Ca imi las obrazul si ochii in palma ta, ca raman implorand cerul sa se rupa in zagazuri de furtuna si liniste care sa ma lase sa-ti sarut degetele ce au pus in palma mea frumosul.
La margini te chem....

2 comentarii:

  1. frumoasa declaratie de dragoste! oare chiar asta ai vrut sa fie!?

    RăspundețiȘtergere
  2. Sensibilitate, frumos si multa iubire impletite senzational.

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea!!