Am privit spre coltul fluturelui meu azi. Lumina facea ca locul acela sa para ireal. Pentru cateva minute s-au aruncat inspre mine zeci de ganduri. Fara logica, fara vreo legatura aparenta intre ele.
Ma intrebam, peste toata aceasta cascada de ganduri, unde o sa-i fauresc noul loc in care sa vina sa-si aseze aripile obosite. Mi-am imaginat un spatiu mai larg, in tonuri calde care sa amplifice lumina. I-am gasit locul si ca prin farmec toate gandurile s-au risipit in neant. Era din nou liniste.
Am zambit ca de obicei si mi-am adus in minte intamplarile din ultimul timp. M-am lasat inundata de starea aceea de plutire si de liniste desavarsita. Nu am cantarit nimic, doar am simtit. Este foarte greu sa pui in cuvinte intensitatea starilor de bine. Din nou zambesc!
De data asta pentru ca am inceput sa pun in balanta starea mai sus amintita cu starile date de cei ce ne inconjoara in anumite momente ale vietii.
Daca as face un exercitiu de imaginatie pentru ultima categorie de oameni ar iesi o fotografie foarte ciudata.
Personajul colectiv este imbracat intr-un costum de culoare gri cu o croiala rigida si lipsit de eleganta. Valoarea lui neta ar tinde undeva spre zero, deoarece nu poti acuza croitorul ca a urmat dorintele clientului. In acest moment un zambet ironic mi se deseneaza pe fata si continui sa-mi imaginez. Chipul brazdat de riduri premature face ca zambetul sa nu se poata aseza acolo. Ochii sunt mici si oblici, lipsiti de licarirea aceea de lumina care iti da puterea sa te apropii si sa doresti sa comunici cu respectivul personaj. Umerii putin lasati in fata si mainile balanganindu-se pe langa trupul firav dau senzatia ca mereu nu stie incotro sa se indrepte. Gesturile scurte si agitate sunt expresia unei nervozitati perpetue ce izvoraste din nereusite si din frica de fericire. Ticurile astea nu se raresc niciodata. Din contra. Se amplifica in toate planurile si asta pentru ca mereu isi indreapta privirea intunecata spre cei luminosi din jurul lui spre a atrage lumina peste hidosenoia de atitudine.
Un cadavru nu iti da fiorii pe care acest personaj colectiv ii imprastie in tine atunci cand te priveste. Ura amestecata cu invidie, prejudecati infierate si limbi ascutite de serpi veninosi sunt o armura pe care el o considera invincibila. Zambesc!
Balanta se inclina net in favoarea starii mele de beatitudine ce are in subsidiar trairi intense.
Constat ca tot acest venin, in fapt, imi face extraordinar de bine. Ma face sa realizez cat de frumos este si va ramane drumul ramas in urma acestui hidos personaj. Ca un simplu zambet, o conversatie intr-o noapte ploaioasa, un pahar cu bere si o cutie de inghetata sterg uratul din cei ce ne inconjoara, cum in acele momente acest personaj colectiv nu mai are identitate si cum fuga lui de las este punctul in care zambetul devine mereu victorios.
Imi iubesc fluturele pentru ca el poate aduna in aripile lui totul si pentru ca primeste neconditionat curajul de a rade si a se bucura...
Mi-e cald in suflet si in tot ce ma inconjoara sunt tonuri calde....
Ma intrebam, peste toata aceasta cascada de ganduri, unde o sa-i fauresc noul loc in care sa vina sa-si aseze aripile obosite. Mi-am imaginat un spatiu mai larg, in tonuri calde care sa amplifice lumina. I-am gasit locul si ca prin farmec toate gandurile s-au risipit in neant. Era din nou liniste.
Am zambit ca de obicei si mi-am adus in minte intamplarile din ultimul timp. M-am lasat inundata de starea aceea de plutire si de liniste desavarsita. Nu am cantarit nimic, doar am simtit. Este foarte greu sa pui in cuvinte intensitatea starilor de bine. Din nou zambesc!
De data asta pentru ca am inceput sa pun in balanta starea mai sus amintita cu starile date de cei ce ne inconjoara in anumite momente ale vietii.
Daca as face un exercitiu de imaginatie pentru ultima categorie de oameni ar iesi o fotografie foarte ciudata.
Personajul colectiv este imbracat intr-un costum de culoare gri cu o croiala rigida si lipsit de eleganta. Valoarea lui neta ar tinde undeva spre zero, deoarece nu poti acuza croitorul ca a urmat dorintele clientului. In acest moment un zambet ironic mi se deseneaza pe fata si continui sa-mi imaginez. Chipul brazdat de riduri premature face ca zambetul sa nu se poata aseza acolo. Ochii sunt mici si oblici, lipsiti de licarirea aceea de lumina care iti da puterea sa te apropii si sa doresti sa comunici cu respectivul personaj. Umerii putin lasati in fata si mainile balanganindu-se pe langa trupul firav dau senzatia ca mereu nu stie incotro sa se indrepte. Gesturile scurte si agitate sunt expresia unei nervozitati perpetue ce izvoraste din nereusite si din frica de fericire. Ticurile astea nu se raresc niciodata. Din contra. Se amplifica in toate planurile si asta pentru ca mereu isi indreapta privirea intunecata spre cei luminosi din jurul lui spre a atrage lumina peste hidosenoia de atitudine.
Un cadavru nu iti da fiorii pe care acest personaj colectiv ii imprastie in tine atunci cand te priveste. Ura amestecata cu invidie, prejudecati infierate si limbi ascutite de serpi veninosi sunt o armura pe care el o considera invincibila. Zambesc!
Balanta se inclina net in favoarea starii mele de beatitudine ce are in subsidiar trairi intense.
Constat ca tot acest venin, in fapt, imi face extraordinar de bine. Ma face sa realizez cat de frumos este si va ramane drumul ramas in urma acestui hidos personaj. Ca un simplu zambet, o conversatie intr-o noapte ploaioasa, un pahar cu bere si o cutie de inghetata sterg uratul din cei ce ne inconjoara, cum in acele momente acest personaj colectiv nu mai are identitate si cum fuga lui de las este punctul in care zambetul devine mereu victorios.
Imi iubesc fluturele pentru ca el poate aduna in aripile lui totul si pentru ca primeste neconditionat curajul de a rade si a se bucura...
Mi-e cald in suflet si in tot ce ma inconjoara sunt tonuri calde....
suna a eliberare de o apasare prelungita.... a descatusare de trairi inabusite
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere