26 noiembrie 2009

Calatorii si oameni - Interviu cu un Vampir...


Nu ma asteptam ca batranul sa accepte invitatia mea la o siesta cu cognac si cafea. Nu ma asteptam nici macar sa fiu atat de emotionata.
Acest personaj misterios mi-a starnit interesul cand am citit in Cartea de Onoare a unui vernisaj cuvintele ce defineau viziunea lui asupra tablourilor cu tenta puternic avangardista ale tanarului artist. M-a uimit atunci profunzimea cuvintelor si forta cu care isi etala lupta impotriva formelor si traditiilor consacrate. Paradoxal era faptul ca transmiterea mesajului nu imbraca o forma indrazneata, de unde am dedus ca pe undeva traditia e sadita in sufletul lui, dar in alta forma.
Am plecat de la vernisaj foarte hotarata sa obtin o intrevedere cu acest om. Am facut toate demersurile si iata-ma in fata personajului ce mi-a starnit curiozitatea copilareasca si m-a facut sa imi pun serios problema existentei "vampirilor".
Am intrat in Arte Caffe, o cafenea ce se afla intr-unul din vechile turnuri ale cetatii medievale. Imi place cafeneaua asta pentru aerul ei boem, pentru muzica superba ce te invaluie si mai ales pentru rafinamentul ospatarilor.
Batranul Vampir ma astepta la masa. L-am zarit de cum am intrat. Parul complet alb si barba desavarsit aranjata ii dadeau un aer superior si misterios. Era imbracat intr-un sacou de catifea crem si o camasa alba cu dungi de aceiasi culoare. Tinuta era completata cu un batic ingenios legat ce se asorta perfect cu ansamblul si ii dadea aerul unui poet scapatat.
Ochii incredibil de negri si nasul acvilin intensificau senzatia pe care ti-o dadea atitudinea de pasare de prada.
Cand m-a vazut a zambit sardonic, precum vulturul ce si-a indentificat prada, si m-a invitat sa iau loc. Ne-am salutat politicos si am facut cunostinta. Ca din senin pe masa cu suprafata de marmura au aparut doua pahare cu cognac si doua cafele cu frisca.
Am ramas placut impresionata cand personajul meu misterios si-a aprins pipa. Am zambit. Amestecul de tutun si vanilie m-a invaluit placut si m-a facut sa pasesc in lumea lui. Cu o voce baritonala si asezand tacticos foarfeca cu care a taiat tutunul in tabachera speciala, m-a intrebat:
- De ce ati tinut sa ma cunoasteti?
Iata-ma pusa in postura de a alege in a dezvalui adevaratul motiv sau de a servi un stereotip de conjunctura cu destula ironie incat sa para veridic. Am ales "agresivitatea" adevarului.
- Pentru ca m-ati facut sa imi pun cu adevarat problema existentei vampirilor. Stiati ca asa sunteti poreclit in micul burg?
A ras. Nu parea deloc impresionat de agresivitatea mea.
- Da, stiam.
- Pe ce considerente v-ati insusit aceasta porecla?
- Nu sunt considerente. Este o realitate. Am ajuns la venerabila mea varsta hranindu-ma doar cu iubire. Am alunecat mereu intr-un spatiu in care, in general, oamenilor le este frica sa paseasca. Cand spun oamenilor ma refer in cea mai mare masura la femei.
- Predindeti ca ati deslusit eternul feminin?
- Nu. Nici nu am cautat asta. Am cautat in fiecare femeie esenta ei pura. Nici una dintre aceste esente nu are acelasi miros.
- Suna a De Sade. Si am zambit privindu-i mainile perfecte ce se desfasurau in fata mea in gesturi lascive si aparent nedirijate mental.
- Nu am ajuns la perfectiunea nebuniei marchizului si nici nu imi doresc asta. Pervertirea pe care am aplicat-o asupra femeilor a fost de factura unui troc convenabil de ambele parti. Le-am gasit vulnerabilitatea si le-am daruit ceea ce doreau. Este cea mai sofisticata forma de iubire.
- Asta v-a facut cinic sau v-a imprastiat sufletul in mii de cioburi?
- Asta imi da puterea. Iubirea lor imi satisface ego-ul de pasare rapitoare, imi deschide perspective de cunoastere pe care nici macar nu le banuiti. Este fascinant sa sorbi sangele unei femei pasionale si cu toate astea ea sa ramana vie in urma ta. Este o definire, o marcare pe viata, inca un pas spre cucerire. Din pacate asta nu ma face nemuritor. Dar nu regret. Mi-as fi dorit sa mor de tanar ca sa nu ajung sa-mi sondez toate conflictele.
- Va intoarceti vreodata privirea inapoi?
- Nu. Detest ciorba reincalzita, ca sa folosesc un termen neacademic dar atat de uzual si cuprinzator.
- Ati iubit?
- Da. Fiecare femeie in parte am iubit-o total pana in momentul cand am plecat. Am dat tot. Am muscat vorace din dorinta lor de a se simti in inaltul cerului, le-am dus pana acolo si le-am dus dincolo de ce credeau ele ca sunt. Le-am aratat cum este sa supravietuiesti cu aerul rarefiat si tot asa le-am dat drumul. Le-am insemnat pe viata cu fierul rosu al propriei lor vointe.
Am ramas fara replica. Am constientizat in acel moment ca trebuie sa plec de acolo si ca nimic in viata nu este intamplator. A ramas putin surprins de reactia mea dar mi-a respectat dorinta. Mi-a zambit ingaduitor si vocea acea patrunzatoare mi-a ramas in memorie:
- Candva o sa ne mai reintalnim. Nu sunteti inca pregatita sa zburati la inaltimi. Sarut mainile!
Am iesit din cafenea si pentru cateva momente am ramas tintuita in mijlocul drumului savurand aerul rece ce imi sfredelea plamanii.
Ochii negri ai Vampirului mi-au aratat o alta lume......

4 comentarii:

  1. "nimic in viata nu este intamplator"...ete ca descoperisi apa calda...
    "Am alunecat mereu intr-un spatiu in care, in general, oamenilor le este frica sa paseasca. Cand spun oamenilor ma refer in cea mai mare masura la femei." No comment, dar tot cred ca trebuie sa-mi dai DA.
    Nu moare nimeni din cei ce au atins ... viata. Si da, sunt persoane care ar trebui sa invete sa multumeasca pentru ca au ajuns vreodata in inaltul cerului.
    Pacat.

    RăspundețiȘtergere
  2. DA ma DA !!!! dar la cine te referi cu inaltul cerului?:)))
    Nu raspundeeeeeeeeeeeeee:))))
    Pup si merci de vizita:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru Dan:
    "... sunt persoane care ar trebui să înveţe să mulţumească pentru că au ajuns vreodată în înaltul cerului."
    După cât este de greu să supravieţuieşti drumului înapoi de acolo, din înălţimile rarefiate, a te aştepta ca cineva să şi mulţumească pare un cinism.
    E muuult prea greu drumul către înapoi!...
    Şi pentru că a încerca să reproduci ceea ce ai trăit acolo este inutil, nu rămâne decât speranţa că nu te risipeşti acordându-ţi o nouă şansă de a cunoaşte un alt membru onorabil al propriului club select.
    Dar vai, câte dezamagiri iţi va fi dat să experimentezi!?
    Îţi doresc să le supravieţuieşti reuşind să păstrezi în sufletul nepervertit iubirea curată, ca o Lumină!
    E în acelaşi timp un gând bun dar şi o provocare.

    RăspundețiȘtergere
  4. Asa bun deci, am reusit sa ma adun si sa ma pot pune sa dau un raspuns simplu.
    Multe, prea multe persoane gandesc viata contabiliceste. Cat dau, cat iau, cat...
    NU! Dezamagirile devin mici neplaceri, eforturile si lacrimile devin rasete, iar...rezultatul...
    Sansa noului membru...
    Cinismul este arma celor slabi, am mai zis asta...
    Cine nu a meritat sa stea acolo sus, a meritat drumul inapoi, jos...asta e cinism ?
    Accept orice fel de provocare, simt ca ruginesc....

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea!!