9 februarie 2010

Voglio il tuo profumo...


Mi-am cautat azi in mine muza. Si nu pentru ca era ratacita sau pentru ca nu o mai simt. Simteam nevoia sa ii captez pulsul.
Am cautat-o in zeci de versuri, puse sau nu in muzica. Am cautat-o in excentritati si in absurd.
Este prezenta peste tot.
La un moment dat aveam senzatia ca sunt o naluca ce aluneca pe urma pasilor ce nu au calculat niciodata probabilitatile. Asta mi-a dat o stare de liniste ce se poate desena in toata gama de culori pe care o imbraca pamantul.
Si atunci m-am transformat in ochiul mintii. Am vrut sa citesc dincolo de cuvinte, fara teama de a simti pe palme malul odios din care cresc nuferii.
Am zambit...
Muza mea a luat forma unui Zburator.
Punctul acela unde pe de-a-ntregul pot fi eu, locul acela unde simturile imi sunt clare si intense. Timpul acela in care zambesc si iubesc. Un fel de nemarginire a mea sudata pe aripile unui sol harazit sa imi arate jumatatea.
Ma invalui in esarfe de stele si picuri de ploaie si pornesc intr-un dans ce se hraneste din pamant. Calc, desculta si linistita, pe un covor din petale universale si desenez, cu spini pe un chevalet imens, albastrul din mine cu rosul de pe buze.
Imi dau seama ca nu este momentul sa intreb nimic. Realizez ca mi se daruieste aroma unui gest primordial si asemenator unei flacari. Nu ma pot opri din iuresul dansului. Gust ploaia si adun vantul in causul palmelor. Le transform in diamante si nu imi este frica de recele atat de stralucitor...
Nu e timp, nu e dimensiune, nu e abstract...
Do I have to say the words....

2 comentarii:

Spune-ti parerea!!