Undeva, ascunse, intre randurile insirate cu cerneala albastra, am gasit azi ratacirile mele...
Mii si mii de cuvinte desenate in zambete si suspine, in trairi rotunde si culori nepartinitoare.
Un gigantic tavalug de simturi rasturnat la picioarele unei vieti controversate.
Zambesc!!
Stati linistiti nu e un necrolog!
Este doar istoria unui suflet...
Am rasfoit paginile cu nostalgie incarcand sa arunc din mine acuzatia cum ca m-as iubi mai presus de orice.
Coala alba de hartie ma ademeneste. Si nu numai ca ma ademeste, imi stie slabiciunea, imi exploateaza aceasta vurnerabilitate cu un cinism care imi da de gandit.
O privesc si realizez ca provocarea ei nu este un joc. Imi dau seama ca acolo, in mijlocul ei, o sa pot intotdeauna sa pasesc fara frica in mine.
O ating usor cu varful degetelor in spreanta, desarta, ca o sa gasesc duritate. Este suava. Tandra. Ispititoare. Si mai ales este insetata de setea mea.
Sa revenim….
Iubesc intr-un singur fel. Al meu.
Iubesc cu forta, iubesc total, iubesc fara sa ma gandesc la consecinte si mai ales iubesc fara presupuneri. Ar fi fost mai usor sa scriu neconditionat. Dar e mai bine asa. E mai complet.
De ce iubesc?
Privita de afara aceasta intrebare pare grea.
Simplu. Pentru ca iubesc.
Pe cine iubesc?
Niciodata nu mi-a fost greu sa pun in cuvinte imagini si suflete.
Te iubesc pentru ca existi.
Te iubesc pentru fiecare linie neagra din sufletul tau. Iti iubesc chinul care te macina atunci cand privirea ti se coboara tandra asupta oamenilor in definitii pe care putini le vad in esenta lor. Iti iubesc fiecare secunda de singuratate cand cuvintele nu isi au rostul si tacerile tipa pentru a sparge ziduri ce sunt departe de a fi imaginative.
Ating cu iubire fiecare gest de tandrete ce il arunci lumii cu nonsalanta si cu zambetul pe buze.
Forta care depaseste orice masura atunci cand vrei ceva. Inconsecventa si razgandirea. Muzica si dansul dorintelor tale controversate asezate pe rafturi uneori atat de prafuite incat lasa urme adanci si vindecabile doar printr-o putere pe care o intuiesti de la inceput….
Restul este doar magie…
Si atunci?
Doar pe mine ma iubesc?
Da! Pana si cinismul cu care spui asta il iubesc…
Ce poti sa-mi faci?
In cel mai rau caz sa zambesti si asta este magie….
Mii si mii de cuvinte desenate in zambete si suspine, in trairi rotunde si culori nepartinitoare.
Un gigantic tavalug de simturi rasturnat la picioarele unei vieti controversate.
Zambesc!!
Stati linistiti nu e un necrolog!
Este doar istoria unui suflet...
Am rasfoit paginile cu nostalgie incarcand sa arunc din mine acuzatia cum ca m-as iubi mai presus de orice.
Coala alba de hartie ma ademeneste. Si nu numai ca ma ademeste, imi stie slabiciunea, imi exploateaza aceasta vurnerabilitate cu un cinism care imi da de gandit.
O privesc si realizez ca provocarea ei nu este un joc. Imi dau seama ca acolo, in mijlocul ei, o sa pot intotdeauna sa pasesc fara frica in mine.
O ating usor cu varful degetelor in spreanta, desarta, ca o sa gasesc duritate. Este suava. Tandra. Ispititoare. Si mai ales este insetata de setea mea.
Sa revenim….
Iubesc intr-un singur fel. Al meu.
Iubesc cu forta, iubesc total, iubesc fara sa ma gandesc la consecinte si mai ales iubesc fara presupuneri. Ar fi fost mai usor sa scriu neconditionat. Dar e mai bine asa. E mai complet.
De ce iubesc?
Privita de afara aceasta intrebare pare grea.
Simplu. Pentru ca iubesc.
Pe cine iubesc?
Niciodata nu mi-a fost greu sa pun in cuvinte imagini si suflete.
Te iubesc pentru ca existi.
Te iubesc pentru fiecare linie neagra din sufletul tau. Iti iubesc chinul care te macina atunci cand privirea ti se coboara tandra asupta oamenilor in definitii pe care putini le vad in esenta lor. Iti iubesc fiecare secunda de singuratate cand cuvintele nu isi au rostul si tacerile tipa pentru a sparge ziduri ce sunt departe de a fi imaginative.
Ating cu iubire fiecare gest de tandrete ce il arunci lumii cu nonsalanta si cu zambetul pe buze.
Forta care depaseste orice masura atunci cand vrei ceva. Inconsecventa si razgandirea. Muzica si dansul dorintelor tale controversate asezate pe rafturi uneori atat de prafuite incat lasa urme adanci si vindecabile doar printr-o putere pe care o intuiesti de la inceput….
Restul este doar magie…
Si atunci?
Doar pe mine ma iubesc?
Da! Pana si cinismul cu care spui asta il iubesc…
Ce poti sa-mi faci?
In cel mai rau caz sa zambesti si asta este magie….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea!!