Cum as putea oare sa astern in cuvinte o primavara din suflet?
Sa ma intorc in timp?
Sa fac suma tuturor primaverilor?
Nu.
Cred ca cel mai bine este sa o descriu in suma gesturilor pe care le-am facut cu emotie si cu dragoste. Sa pun in culori sentimentul pe care l-am avut cand am gasit cadoul perfect. Sa detaliez forma zambetului care mi-a izvorat din suflet atunci cand l-am daruit. Sa nu fiu partinitoare si sa pun in muzica tot ce am simtit cautand si gasind.
Asta ar fi o primavara perfecta!
Azi nu pot sa fac asta. Nu pentru ca nu imi gasesc cuvintele. Intotdeauna ele mi-au fost aproape.
Azi am vazut totul in alta lumina.
O lumina albastra si rece care m-a invaluit ca o perdea de gheata.
O lumina ce mi-a strivit gesturile si aripile sufletului aruncandu-l in mizeria cotidiana.
E foarte greu sa descrii asa ceva.
Uneltele de tortura au fost inventate de minti stralucite care au stiut pe undeva ca durerea este semnul unei limite. Oameni care au vrut sa infranga spiritul prin violenta fizica.
Si azi am vazut cum, cuvintele, au devenit unelte de tortura, ce ucid.
Pentru cateva momente durerea a fost atat de acuta incat respiratia mi s-a taiat. Apoi m-am linistit brusc si am lasat totul sa se scurga din mine. M-am lasat voit secata. Golita de tot ce am crezut. E un sentiment straniu pe care il simt pentru prima data.
M-am pravalit constient intr-un ecou de cutie metalica si mi-am cautat reperele fara sa indraznesc sa deschid ochii. Au disparut. S-au stins. Atinse si neatinse de cuvinte ce ucid.
Fiecare simbol nascut din iubire a murit incet. Nu asta ma frange. Ma frange gandul la moartea banala care le-a fost data.
La ce mi-a folosit sa regasesc fetita balaie intr-un tablou ce zace in gunoi?
Zambesc...
Eu iubesc...si asta ma impinge inafara oricarei cutii metalice...
Pentru mine gesturile nu au fost inutile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea!!