25 aprilie 2010

Infinitul unei coloane...


Poposind pe un scaun al tacerii am privit mereu Coloana. Nu pentru infinitatea ei ci pentru forta cu care sprijina cerul, pentru puterea cu care ma face sa privesc in sus.
Este mereu in fata mea si mereu acolo dandu-mi siguranta ca ma pot scalda in cerul albastru doar atunci cand inlantuirea magiei din ea se apleaca ingaduitor aratandu-mi acel vis.

Mi-a fost foame si am plecat sa mananc.....

Singura grija pe care o aveam era sa nu pot privi prin Poarta sarutului, visul albastru.
Am inghitit teama si am inteles ca ea, Coloana, nu trebuie sa-mi sfasie ochii mereu.
Am inghitit si am invatat ca daca vad cerul cu siguranta Coloana mea il sprijina managaindu-mi si foamea si setea.
Am invatat Infinitul ascutit al unui curaj ce ma poate face sa tai in putrefactie, curajul unei rezectii de o mare acuratete.
Hai sa gustam o zi de azi la Masa Tacerii privind catre Coloana Infinitului cu Poarta Sarutului pe buze.
Noroc ca imi place sa rad!
Noroc ca muzica imi umple sufletul si oamenii care ma inconjoara rad si ei!
Azi am cules papadie…
Am privit lacul…
Am savurat aroma cafelei langa mesteacanul ce mereu o sa vorbeasca prin tacerea lui…
Acum zambesc si stiu…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ti parerea!!