Stenograma cautarilor...

A fost o zi, cu mult timp in urma, cand pe o foaie alba mi-am pus visele.
A fost o zi, cu mult timp in urma, cand la picioarele mele au ramas plangand zalele rupte ale lanturilor. O gramajoara de metal la care niciodata nu mi-am mai intors privirea. Nu pentru ca nu vroiam sa mi le mai amintesc, ci pentru ca rugina lor nu avea ce cauta in viata mea.
O noapte de primavara. Un cer care se dezvaluie privirii mele in lumini de mult stinse. O liniste frageda si calda ce invaluie trairile mele rasfirate pe pagini intregi. Volutele fumului de tigara ce se topesc in aerul proaspat ma fac sa zambesc.
Un timp de ieri, un timp de azi si un timp nedefinit.
Un spasm de intelegere si regasire in mine ma duce cu gandul la haladuirea haotica a spiritului meu atat de tenace. Ma intreb de ce nu simt oboseala. Ma intreb de ce dorinta de altceva ma invaluie intr-o manta abstracta si grea in acelasi timp.
Si iarasi zambesc atingand cu buzele fierbinti buza paharului, in care licoarea de foc are forma unui inel lucrat de un bijutier ce si-a pus in acel filigran toata neputinta iubirii de altii.
Privesc fereastra deschisa. Fluturele isi odihneste aripile pe ultima carte pe care am terminat-o de citit cu catvea ore in urma. Imi da impresia ca isi cauta cuvintele sa le arunce inspre mine. Ma cauta in salasul meu cald si ales benevol. Mirarea i se incrusteaza pe frunte cand nu ma gaseste. Dar nu intreaba. Privirea ii rataceste peste asternutul ravasit si cald. Imi cauta formele si parfumul. Isi cauta intrebarile.
Zambesc. Este prima data cand il privesc de afara, inauntru. Ma fascineaza siguranta cu care atinge fiecare urma a mea. Dupa zbaterea aripilor imi dau seama ca fereastra deschisa il tenteaza din ce in ce mai mult, chiar daca este noapte. Chiar daca nu poate, in momentele acestea, sa adune soarele in aripi, tentatia face ca ochii negri sa capete o stralucire aparte.
Sting tigara si sorb ultimele picaturi de coniac. Imi dau seama ca in mine urca o dorinta nebuna de haladuire. Ceva care sa-mi confirme ca nu am acceptat, dupa atata amar de vreme, sa ma intorc la gramajoara de zale ruginite din care sa construiesc un lant greu si absurd.
Revoltata de gandul acesta rebel intru in casa. Caut pantofii rosii si ii incalt in timp ce zambesc.
Las fereastra deschisa. Imi sarut degetul si asez sarutul pe ochii fluturelui. Imi zambeste. Ies din casa fara sa intorc privirea. Incui usa.
Colind strazi si linisti. Mangai muguri de pomi ce abia asteapta sarutul soarelui care sa ii faca sa imprastie in jur magia unei lumi ce nu cuvanta decat prin fosnet. Caut in priviri, ce se succed pe langa mine, timpul unor trairi intense. Ma scald intre stele si zambesc dansului pantofilor pe caldaramul vechi.
Caut confirmarea in altii si o gasesc in mine si asta ma face sa simt ca pamantul e cald si ca ating cu varfurile tremurande ale degetelor intensitatea unui alt fel de lant.
Dezlantuita in iubire...
Inalntuita intr-un dor ce doare...
O fereastra deschisa si un caldaram subjugat pantofilor rosii...
Eu...azi....si maine....si intotdeauna....