24 februarie 2010

Artefact facultativ ...


Am cautat azi in cotidian scanteia care sa ma inspire si care sa imi inlature starea asta ciudata si inexplicabila.
Am ratacit pe strazi si am privit in ochi oamenii.
Am cautat zambetul si am cautat exaltarea.
In zadar....
Privit de afara pare un tablou al unei depresii adanci. Un contur bizar ce se vrea umplut.
Cele mai multe momente de inspiratie mi le ofera banalul. Se creeaza, involuntar, discrepanta aceea necesara care da forta cuvintelor aliniate in dictionar doar cu scopul de a inlesni intelegerea.
Mereu ma aflu intr-o lupta surda cu tendinta de a ridiculiza. Mereu vreau ca posghita superficialului sa fie o rampa de unde sa pornesc, sa simt si mai ales sa absorb starea de gratie ulteriora. E atat de banalizata cautare pe care o invocam atunci cand simtim apasarea frustrarii de a nu gasi.
De cele mai multe ori ritmul pasilor m-a facut sa ma indepartez cu nonsalanta si cinism de sagetile otravite ale sintagmei: ceea ce nu inteleg e neaparat de rau. Mereu am zambit in intunericul meu si nici macar nu am ridicat umerii in semn de intrebare. Am lasat otrava lor sa construiasca artefacte ce in timp nu o sa dovedeasca decat ca viata lor s-a rezumat la a se hrani cu aroma indoielnica a ceva ce mereu nu o sa le apartina. Nici macar nu am pus intrebarea esentiala in acele momente: de ce te irosesti? Nu avea sens, oricum pentru ei irosirea inseamna de fapt iluzia ca eu ma irosesc. Si din atitudinea asta nu se naste starea de gratie.
A incoltit in mine dorinta de a ma supune unui bilant interior care sa imi ofere niste raspunsuri. Colturile rotunde si intunecate din patratul logic al simturilor s-au revoltat. Mi-au reprosat ca vreau sa pun ordine in haos si sa bifez.
De data asta am ras din tot sufletul si mi-am dat seama cat de neutil imi este azi cotidianul.
Mi-am dat seama ca l-am lasat prea mult timp sa ma loveasca cu iluzia inspiratiei.
Si tot asa am realizat ca prin atitudinea lui gri mi-a creat, tot involuntar, discrepanta muta si perfecta de a-mi pune semnatura in rosu pe sensul abstract al cuvintelor. Sensul acela ce nu o sa-l gasesti niciodata explicat in dictionar si care de fapt, odata patruns, are aroma gasirii.
Zambind, am trecut pe langa o florareasa. A incercat sa ma ademeneasca cu trandafirii crescuti repede si colorati cu substante chimice.
Spre capatul sirului de recipiente in care se scaldau florile neanotimpului se ascundea unul in care erau niste lacramioare. Pareau din alta lume, aruncate la sfarsitul perceptiei chimice. Naturale!
Le-am cumparat....
Stiam ca o sa fie ale mele pana in momentul in care patina timpului si lipsa de seva ma va face sa le arunc.
Dar oare sunt pregatita sa fac ceva care sa le pastreze in viata cat mai mult?
Invariabil starea de gratie nu isi face loc cu coatele prin mutimea gri.
In ce punct al limitelor mele ma aflu?
Greu de crezut ca o sa-mi pot raspunde la intrebarea asta curand....
Mi-e dor de mine...

3 comentarii:

  1. insasi constiinta ce aduce la suprafata necesitatea raspunsurilor la intrebari cu rol evaluator este semnul ca procesul de depasire a propriei conditii, a propriilor limite, a fost deja demarat.
    cat de departe vom ajunge pe aceasta cale este doar rezultatul alegerilor pe care le vom face, a consecventei cu care luptam pentru implinirea viselor.
    un lucru interesant, insa, am observat: in decursul procesului de evolutie spirituala, interioara, pe masura ce avansezi, sunt sanse mari sa te insingurezi, ca si cum asta ar fi pretul pe care trebuie sa-l platesti, asa ca nu o singura data stai la rascruce trebuind sa decizi daca si ce compromisuri esti dispus sa faci.
    eu am hotarat demult de tot pentru mine ca vreau ca Iubirea - Lumina pe calea vietii sa-mi fie, sub orice aspect, asa ca sunt intr-o permanenta lupta cu mine insami pentru starea de trezie, de vietuire constienta si traiesc cu bucurie nespusa momentele cand primesc, ca pe impulsuri, nelinistile existentiale, mai mult sau mai putin filosofice, ale celor cu care ajung in contact.
    deci, iti multumesc, Sorana, pentru dar!

    RăspundețiȘtergere
  2. eşti foarte profundă, ma linişteşte blogul tău.
    ..mi-a plăcut cum ai încheiat entry-ul ăsta, cu lăcrămioarele şi dorul de tine :)
    you are just.....great i guess.

    RăspundețiȘtergere
  3. primavara ce vine sa-ti aduca seninatatea dupa care tanjesti

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea!!