24 martie 2010

O cana cu ciocolata calda...



Crampeie din mine aruncate in oglinzi paralele...
Pe un perete, care la inceputuri a fost alb, danseaza acum un fluture muticolor pe buza unui pahar in care licoarea zeilor isi asteapta raspunsurile.
Il privesc...
Ii este sete si aripile se misca usor palpand aerul camerei.
Imi zambeste introspectiv si sclipirile de lumina din ochi se astern ca o pelicula diafana in pasii nerostiti ai uimirii.
Incep sa cred ca este primul fluture ce compune o melodie tantrica.
Nu simt nevoia sa vorbesc cu el dar simt ca imi citeste in gesturi cuvintele ce se ingramadesc spre o iesire.
Ce vad?
Pe mine.
Cum?
Zambesc. Imi citeste gandul si buzele se arcuiesc usor in curiozitati de mult cautate si nesatisfacute.
Dar eu?
Privesc oglinda. Chipul ce ma priveste de acolo imi pare oarecum strain. Strain prin raceala ochilor, prin bratele atarnand spre un pamant insetat de caldura, prin zambetul ce incearca sa razbata si sa treaca de buzele ce se misca mut. Cuvintele s-au oprit la marginea firii.
Inlantuirea lor mi se pare acum seaca si pierduta in volute de fum albastrui.
Dorul ma invaluie si ma macina ca o masina a timpului ce si-a pierdut rostul si isi gaseste punctul de sprijin in palmele mele.
Intr-un gest, impulsionat de privirea insistenta a fluturelui, imi cuprind obrajii fierbinti.
Nu pot sa plang. Nu pot sa zambesc. Atemporal m-am oprit sa caut unitatea de masura pentru dor.
Scobesc in foile stiintei si rasfoiesc pagini intregi de demente deturnate pe cararile altor suflete.
Nu gasesc. Abandonez si ma las prada miscarii fascinante a fluturelui.
Nici macar nu am obosit.
In minte mi se contureaza imaginea unui targ.
Acum zambesc si fractiunea de secunda a nedumeririi se risipeste in lumina razelor de soare.
Pot masura. Si o pot face doar in felul meu….
Mi-e sete. Ceva ma opreste sa ma ridic sa imi caut ostoirea.
Mi-as da zece ani din viata pentru acele zece secunde de perfectiune…
Si nu mi-ar fi frica sa fac asta…
Fluturele a zburat. Isi cauta cautarile….
Zambesc….

2 comentarii:

  1. Ce este perfectiunea? Exista oare "omul perfect" sau este doar un cliseu ca multe altele? Merita sa acordam 10 ani dintr-o viata de om pentru 10 secunde de perfectiune? Si dupa cele 10 secunde... ce se va intampla?

    RăspundețiȘtergere
  2. @anonim - nu exista "omul perfect" dar exista momente perfecte raportate la ideea de perfectiune a fiecaruia. Ce se va intampla dupa aceea? Nu stiu si nici nu ma gandesc. Conteaza cele 10 secunde pentru care eu cred ca merita sa dau:)Multumesc pentru vizita:)

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea!!