Rascruce de primaveri...

Este fascinant cum o fractiune de secunda are puterea de a da deopare perdeaua ce invaluie magia.
Este fascinant cum natura umana strabate uneori densitatea sentimentelor cu o forta ce nu se poate masura.
Este fascinant cum privirea iti poate rataci o clipa pe o dorinta acerba si apoi lacrimile sa taie obrajii in santuri adanci.
Zambesc si ma intreb si caut...mereu caut....
Ce cautam in seara asta?
Efervescenta...
Sclipirea magica ce ma poate face sa insir cuvintele in mine, in altii...
Va vad roind. In jurul iluziilor, in jurul etichetelor, in jurul semnelor goale ce pentru fiecare are alta semnificatie.
Va simt plictiseala si zborul frant de neputiinta de a pasi un prag ce are alta culoare.
Va aud legati de radacini abisale in care simtiti ca va sufocati privind in inaltul cerului ce nu isi mai are aceiasi definitie.
Uneori va si gust banalitatea. E setea aceea acerba de a fugi mereu, de a tacea, de a impune prin tacere.
Va citesc, zambesc si plec mai departe...
Unde?
In umbra.
Nu voi m-ati pus acolo. Niciunul.
Eu am facut asta. Voit. Fara regret si mereu zambind unor anotimpuri pe care eu le-am gustat de mult.
Azi mi-am dorit ceva atat de simplu incat pana si voi ati fi ras daca v-as fi spus...
Dar nu s-a putut...
Chiar daca a fost simplu...
Am fost izbita de un zid rece si cinic.
Azi dorintele mele nu au avut importanta.
E trist si doare pentru ca umbra e rece si nu lasa soarele sa straluceasca.
Dar nu conteaza...
Acum e primavara si eu o simt in sufletul meu.....
Azi sunt singura...
Maine?
Maine o sa desfac palmele spre cer si o sa zambesc.
Pentru ca dincolo de orice perdea de nori... e magia...si zborul meu nu se frange...
De maine o sa ma intorc la fluturele meu..
Dar o sa fiu desculta. Pantofii rosii se odihnesc pe pragul peste care tocmai am trecut.
Singura....