Scrisori in timp - 31 Mai 2010 reiterare din 2003

Cand am deschis ochii si am privit camera pustie, o durere acuta mi-a inghetat gesturile.

Pustiu, pustiu....in mine, intre ziduri....atat de pustiu incat nici o lacrima nu mai poate sa se desprinda de pe ochiul introspect.
Ce sens mai are sa plang? Timpul mi-a demonstrat fara tagada ciclicitatea trairilor. Spectrul asta turbat al unui ceas ce o sa mai vina imi scormoneste acum venele calde. O tentatie teribila. E o ispita....
O evaluare? Oh cat de simplu se poate face lucrul asta, cat de matematic si sadic poti sa asezi in coloane diferite binele si raul, utilul si fantezia, durerea si dorinta.
Nici macar nu e greu sa fii contabil. Manuiesti niste cifre. Atat!
Mi-e greu sa fiu si contabil? Deloc.
Nu stiu cat mi-am dorit dar stiu ca am.
Stiu ca oricand pot seduce, stiu ca oricand pot fermeca, stiu ca aproape la orice intrebare pot sa raspund intr-un mod care cel putin sa dea senzatia ca stiu.
Stiu sa sug pula si imi place al dracu, stiu ca femeile pot avea gust de ambra in pizda si frici de soarece. Stiu ca doua femei intr-un pat e un ideal ce multi barbati si-l doresc atins. Stiu ca sexul este o moneda de schimb care nu poate fi cuantificata. O moneda de schimb ce iti poate lua mintile si te poate face mica marioneta a unei pizde sau sclava supusa a unei puli ce vibreaza in tine numai pentru ca esti femeie.
Bla bla bla...scoala, diplome, status social. Si?
La ce imi folosesc azi?
Imaginea a ceea ce caut se proiecteaza pe tavanul pustiu. Mi-e si sila sa mai privesc in sus spre ce caut. Nu pentru ca ceea ce caut nu merita atingerea ochilor mei ci pentru ca sunt o idioata ca tintesc asa sus.
Si?
Mereu am spus ca ceea ce am este doar exercitiul meu propriu, exercitiul prin care pot echilibra o balanta care sa ma tina pe picioare si sa nu ma lase sa ma infrupt din norii roz. Nu e de mine vata pe bat. Nu e nici macar idealul crepuscular al unei perechi de pantaloni.
Tot ce am nu poate inclina balanta in favoarea echilibrului. Oricat si orice as aseza pe talerul asta, faptul ca fiinta mea nu are puterea de a procrea, de a da viata, de a da continuitate.............nu mai are sens. Mama din mine mereu o sa ramana o stafida, o pata dezhidratata, o nefiinta in fiinta ce mereu o sa doara. O sa doara din ce in ce mai mult, odata cu varsta si odata cu nereusita cautarilor.....
O ispita culoarea rosie Sorana...cat ai sa-i rezisti?...si ce am?

Scrisori in timp - 17 Mai 2010

Ii priveam suvoiul de lacrimi care lasa pe obrazul ei urme adanci.
Ii priveam sufletul zvarcolindu-se intr-o lupta incrancenata cu vantul trairilor.
Nu gaseam in mine nicio definitie a durerii pe care sa pot pune valoarea intensitatii.
Privea pierduta pe fereastra bucatariei si repeta la nesfarsit: vreau acolo...vreau acolo in nemarginirea linistii...
Eu si Ea si oglinda timpului ce ne-a facut sa parem doua umbre infinite si rapuse de trairile noastre.
Eu si Ea....
Femeile ce au acceptat sa urce pe stancile ascutite si sa se arunce in valtoarea cascadelor reci cu gust de iubire, de altfel de iubire.
Nu se poate descrie fericirea gasita in singuratatea noastra.
Nu se poate descrie forta inganduintei cu care tinem intr-o palma banalul si in alta exceptionalul.
Nu se poate explica ce inseamna pentru noi verbul "a iubi".
Imi zambeste. Lacrimile s-au topit in praful gandurilor. Ii zambesc de dincolo de limita stigmatizarii fara sansa.
Isi aseaza in palma mea obrazul ravasit de nelinisti ca sa le simta pe ale mele.
Tacerile noastre vorbesc, tacerile noastre isi striga dorul infinit de dincolo de nedreptate.
Cautam in noi balantele si clepsidrele timpului fara cea mai mica intentie de a evolua.
Si zambim...
Ne atingem ranile adanci si ne spunem, in tacere, ca nimic nu a fost inutil si ca nimic nu trebuie.
Aruncam pe aleea trista si bantuita de un vant nefiresc cuvantul "regret".
Stim ca nu o sa calcam pe acolo niciodata si mai stim...
Nu are sens...
Iubim neconditionat si inchidem in tacere iubirea asta privind cu ingaduinta neputinta celor ce nu pot sa primeasca.
Zambim indulgent la zvarcolirile neintelegerii si ramanem acolo...
Eu si Ea...
Atat!?

Scrisori in timp - 7 Mai 2010

Azi am regasit marioneta.
Era acolo rasturnata in coltul ei si plina de praf. M-am bucurat si am inaintat inspre ea in dorinta unei imbratisari. Dar m-a izbit izul de mucegai si m-am retras…
Apoi schimonoseala ei m-a facut sa rad. Si rasul s-a imprastiat in camera aceea mica reverberand in ochii holbati ai papusii de lemn.
Am apucat sforile care ii ghidau trupul had si am privit-o cum prinde viata.
Continund sa zambesc am pasit in mijlocul camerei si am asezat-o in lumina unei raze de soare care se insinua timida prin geamul mic si prafuit. Atunci am simtit cum viata papusii se scurge in mine, prin sforile vechi si rasucite aiurea, intr-un dans dezechilibrat si ridicol. Trupul din lemn diseca raza de soare si un fin norisor de praf plutea in jurul lui.
Dansa…dansul mainilor mele si hidosenia ei ma inunda incet facandu-ma sa trec pragul unei ciudate revelatii…
M-am oprit si am lasat marioneta sa se prabuseasca pe podeaua plina de praf.
In zborul ei spre nimic si-a intors privirea rece spre mine si parca a prins viata…
- Esti vinovata ca ai tacut!!
Si a ramas inerta cu sarcasmul reprosului in ochii holbati.
Nu puteam sa spun nimic…si am plecat sperand in adancul meu ca o forta de dincolo de norisorul de praf o va arunca in coltul ei si o va face sa taca…
Oare mai am curajul sa intru acolo?....
Si pasii au trecut dincolo de mine inlantuind verigile unor lacrimi ce nu vor curge niciodata….

Strajerul meu...

Zambesc unor raze de soare ce patrund prin cerul ultimelor zile de iarna. Nimic din ce simt nu ma face sa cred ca vreodata natura umana prezinta o constanta. In timp dorintele noastre se marginesc, isi gasesc locul cald unde sunt acceptate si spuse. Visele prind contur pe linia dintre pamant si cer.
Suntem prea multi? Prea idioti?
Nu stiam ce sa-i spun Strajerului meu. Un simplu nu a fost suficient ca ceva sa se rupa si apoi sa-si continue linia de la nod incolo. O rupere si o legare din care am inteles ca e mai simplu de masurat firul innodat decat cel curat si lin.
Am plecat privirea spre pamant cautand in mine sursa insipiratiei din spatele gesturilor. Nodurile dor insa pot sa fie utile iar durerea iti da doar masura intensitatii.
Mergand in ritmul muzicii mele am ridicat incet privirea din pamant. Un looping spre ceva nedefinit mi-a adus aminte ca uitasem cu desavarsire de sensibilitatea mea. Am pus-o in mansarde uitate de timp si in ochi hidosi de papusi de lemn. Am incatusat-o acolo in speranta desarta ca nu o sa mai am nevoie de ea. Dar am uitat si m-am uitat intr-un fel. Sensibilitatea asta m-a doborat si m-a urcat de fiecare data cand m-am aruncat in hau fara sa am o plasa de siguranta.
Imi place sa ma pierd. Asta ma face sa ma simt vie. Si apoi vine durerea. O absorb si pe ea. E ciclic si ciudat si haotic ca respiratia, ca bataile inimii. Insa tentatiile au fost si raman superbe.
Eram intr-un drum cu colb alb. Aici era singura sansa ca sa te pot simti si sa ma simti mai aproape decat distanta, sa-mi poti spune poate ca as putea fi acolo, ca ai putea fi aici, ca am putea fi unici, desi multi traiesc aceleasi stari...
Pana si greseala are frumusetea ei. Intre doi oameni, intre ciudateniile lumii ciudate, intre un dezamagitor si un Strajer. Un Strajer care nu are dorinta de a deveni dezamagitor intr-o alta zi, ci doar...Strajer.
Si apoi exista dilema pe care o are fiecare cand apasa butonul power, tentatia dezamagitorului, siguranta si poate previzibilitatea strajerului. Acelasi buton porneste "lumea", acelasi buton o opreste. Intre ele raman doar gandurile de peste zi, de peste seara, pentru o alta poveste, pentru un alt gand, pentru o alta tentatie...
Mi-e dor sa-mi fie cald in mine, mi-e dor sa uit ca am fost volatila in cinism...
Strajerul meu, ma gandeam azi peste zi ca mi-am lasat caldura, am renuntat voit la ea pentru alte intensitati. Si apoi am plans. Intensitatile acelea fara caldura nu au valoare. Intr-un fel bipolar m-au facut sa mai cred. Si m-a invatat mult gheata lor. Si apoi s-a creat un nou flux, intre cele doua extreme bipolare. Fizicienii o numesc convectie, noi oamenii numim: stare, stari..
Ca sa treci ai nevoie de doua nivele, cald si rece, furie si siguranta, eu, tu altul...poate noi...
Tu obosesti vreodata de tine?
Da. Si atunci ma donez altora, si ma recuperez din firimiturile ramase. E un proces de readunare asemenea picaturii chinezesti. Nimeni din cei carora ma donez nu ma inghite pana la capat. Le mai ramane din mine o firimitura, suficienta ca sa pot insemna un nou inceput. Regenerata.
Sunt un fractal. Ma reproduc dupa o regula simpla, la infinit. cand devin insuportabila cu mine din firimitura mea ma reiterez, ma reinventez, ma "fractalizez".
Eram in pragul urii fata de mine. Cand eu despre mine fac indigestie ma darui altuia. E o metoda de salvare, chiar daca e dificil sa o iei din nou de la capat. Uneori ma revolt ca regenerarea mea imi aduce doar un picur de a privi in alte lumini si culori. Fondul ramane acelasi si de multe ori ma intreb de ce imi doresc atat de mult sa aduc sus ceva ce intotdeauna va prefera mocirla. Un amalgam ciocliu, chiar morbid as putea spune..
Acoperim si dezvaluim cu trairi....under skin...
Nici tu nu vei fi Ludovic, nici eu soldat!
Poate doar Strajerul Domniei Voastre in asta noapte....

Calatorii in simturi - La cafeaua de pranz...

Azi sunt Gri!! Zambesc si privesc in jurul meu. Ma imbat cu schimbarea starilor si mi-e sete de o bautura ametitoare care sa scormoneasca in noroiul existent sub zapada inutila. Nici prea prea, nici foarte foarte.
Cat de necrutatori putem sa fim cu noi?
Cat de mercantili si nevoiasi in setea de putere si de control?
Cand si cum se masoara prostia?
Dedic aceasta superba discutie tuturor celor ce nu au inteles ca mastile nu ascund niciodata frumusetea!!!!
Dedic acest discurs simbolist tuturor celor care daca nu inteleg ceva este neaparat de rau!!!!
Dedic pentru ca pot si pentru ca vreau!!!!

Absinth: 'neatza
Sorana: neatza
Absinth: cine-i harnic si munceste ?
Sorana: ori e prost ori nu gandeste
Absinth: Bingo
Absinth: vad ca iar ai luat pauza de la scris
Sorana: pfuuu deci acum sunt in perioada gri
Absinth: scrie si gri
Sorana: nici destul de acida sa fiu multumita de mine
Sorana: si nici destul de introspecta sa devin iarasi neinteleasa
Sorana: e dihotomic
Absinth: wow...ce de cuvinte de DEX
Sorana: faza: nu gandesc
Absinth: noi muncim, nu gandim nu stiam ca ai devenit Miner
Sorana: noroc bun
Sorana: mi s-a stins carbitul din lampas
Absinth: scuipa pe el si da-i amnar
Sorana: ma gandeam sa fac o apologie a prostului caruia ii dai puterea ca sa-i poti masura prostia
Sorana: si sa rezulte fudulia
Absinth: nu te baga in politica
Sorana: ))
Sorana: ce dracu ma esti misogin asa
Sorana: nu ai auzit ce a zis nutzi udrea?
Absinth: nutzi, spaima constitutzii ?
Sorana: spaima putzii
Sorana: te rog sa fii exact
Absinth: asta nu stiu
Absinth: Nu stiu d-astea
Sorana: sunt convinsa
Sorana: esti atat de inocent incat rosesc
Absinth: si eu ma rosesc cand vad cat de pudic sunt
Sorana: insipira-ma
Absinth: inspira, expira ....
Sorana: asta fac de azi dimineata si nu ma ajuta la nimic
Sorana: traiesc fantezia hiperventilatiei in abstract
Absinth: cred ca ai sarit o strofa din cantecul Respiratziei, de acolo tzi se trage
Sorana: tot ce se poate
Sorana: si miruna avea esarfa
Absinth: deci fi mai atenta la ritm
Absinth: daca avea, inseamna ca a ei este
Sorana: offf
Absinth: si iarna nu-i ca vara
Sorana: da stiu
Sorana: vara e simplu
Sorana: nu trebuie sa matur zapada
Absinth: vara este fata lui Unchiu
Sorana: pfff ce superficiala sunt
Absinth: lasa ca e bine, ca un superficialitate sta forzta....vezi vasele capilare
Sorana: si ceramica de horezu
Absinth: aia este urmarea placerii de a pipai.....noroi
Sorana: fugi ma ca nu e pipaiala
Sorana: e perversiune
Absinth: apoi urmeaza un foc mititel, cat sa ramana in sanje....apoi cosmetica ca la Pompe funebre
Sorana: si amin
Sorana: se naste eternitatea
Absinth: fara din alea...ca sunt unii care cumpara produsele
Sorana: daaa nemurirea costa
Absinth: 2m patratzi, un cosciug si o cruce....mda....costa
Sorana: circuitul vitaminelor in natura
Sorana: eu vreau arsa pe rug
Absinth: de vie ? se rezolva
Sorana: de vie
Sorana: altfel nu ar mai fi interesant
Sorana: s-ar concretiza intr-o banala incinerare
Absinth: jeane d'arc a Mediasului
Sorana: fugi de aici
Absinth: nu fug, imi e lene
Sorana: eu joc barbut cu d-zeu nu il idolatrizez
Sorana: ingamfarea e cel mai mare pacat
Absinth: ai grija ca triseaza la zaruri
Sorana: stiu
Sorana: e pervers
Absinth: lasa ca suntem facutzi dupa chipul si asemanarea Lui
Sorana: din greseala
Absinth: dar nu a fost gresheala noastra
Sorana: de parca am avea nevoie de scuze
Absinth: cand un om face o boacana si este vesel, inseamna ca a gasit pe cine sa dea vina
Sorana: sau a masluit zarurile barbosu
Sorana: si se face ca se uita in alta parte
Absinth: alea sunt masluite de la Facerea Lumii
Sorana: da ma dar sunt scoase la iveala numai cand stanga uita ce face dreapta
Absinth: ala este Ingerasul cu cornitze....cel mai frumos si mai intelijent dintre ingeri
Sorana: o zeitatilor
Sorana: ma simt atat de mica
Sorana: unde e coada?
Absinth: pai....dracii au coarne, dar nu se spune niciunde ca pe cap sunt puse
Sorana: stop
Sorana: am sa postez conversatia asta
Sorana: sub alte nick-uri
Absinth: ))))
Sorana: si sa mor de iti cer acordul
Absinth: lasa ca nu ti-l dau
Sorana: uite coarnele
Absinth: Pandora, Pandora
Absinth: "am cautat un om intre 1000 barbati si am gasit unul.... "

Nu pot...

Intre Alfa si Omega...
Cat suna de placid! Nici nu ma mai recunosc macar...
Dar totusi sa aberam.
Nu exista pe lumea asta notiune care sa nu poata sa fie contestata.
Trebuie doar sa ai gramul de nebunie necesar ca sa faci asta.
Excludem din teoria asta sentimentele. Aia e alta ciorba de care o sa ne amintim doar.
Fascinatia vine din daramarea ierarhiei valorilor. Adica nu trebuie sa faci decat sa astepti cu nemasurata rabdare ca fiecare sa-si rastoarne ierarhia.
Intr-un final o va face! Intr-un mod spectaculos si cu o meticulozitate de care nici macar nu este constient.
Momentul acela este ilar. Este momentul in care, datorita rabdarii, ai sansa sa vezi omul dezgolit.
Tot ce a aruncat cu seriozitate in fata ca si principiu, se dezminte.
Tot ce a spus ca are valoare in ochii lui devine un surogat cu titlu de bici.
Confuzie?
Nici vorba! As numi-o mai degraba lasitate. E mai complet asa.
Daca ar avea ca reper propria-i persoana mai ca ai aduna din firicele o gramajoara de indulgenta.
Dar asa nu are sens sa te apleci spre sapunul ce iti face cu ochiul si sa acorzi sanse.
E inutil pentru ca finalul o sa fie apocaliptic in adevaratul sens al cuvantului.
Si de pe piatra pe care ti-ai gasit odihna, de la inaltime de acolo, iti ramane doar solutia rasului.
Razi azi, o faci si maine, si poimaine. Si marti, si miercuri pauza ca nu cumva sa te imbeti cu apa rece, apoi continui hilar joi...
Trist si amar zambet, cetateni!!!
Pentru ca intr-un final iti ramane un amarat de AMR care nu mai are nicio scuza.
Timp in care ai vreme sa te dezmeticesti si sa spui cu nonsalanta plina de intelepciune: "E si ei oameni!"
O voi zeitatilor!!!!!
Certitudinile nu se dau, se simt!!!
Imi place barbutul jucat in iad de-a dreapta Tatalui!
E definitia concreta si clara a rasturnarii ierarhiei.
Sunt tot eu,
Oriunde m-as afla...
Si orice as simti...
Si chiar am tupeul jegos sa ma semnez
Aceiasi Sorana...

Coperti...

Cruzimea este calitatea cea mai apreciata la un om.
Nu raportez acum nimic la o filosofie crancena in care iti poti pierde doar mintile pe care nu le ai.
Iubesc cruzimea. Si nu spun acest iubesc din obligatie. E un iubesc crud, din categoria acelui iubesc plin de scuipat si mostre de perfectionism inutil. E o arma pe care o indrept constienta chiar si impotriva ta si a mea. Cruzimea de a calca in picioare cu un adevar gol orice imi sta in cale. Pentru ca vreau si pentru ca pot. Limita impusa mie de a nu ma minti si a nu ma amagi e atat de sus incat nici macar nu ai idee.
Facem recurs la incrancenarea nebuna de a ne umili si a orbi subit cand e vorba de a scuipa in fata cu onestitate o realitate nedorita.
Nu facem recurs la morala boema a prostilor.
Nu avem nevoie de ea. Nu e nici de mine si nici de tine. Dar ne folosim de ea pentru a spune ce altii nu au curaj sa spuna. Ne place sa scuipam. Ne place sa lovim acolo unde stim ca nu mai este nicio sansa de redresare.
Ce iubim lovim, ranim, indepartam, minimalizam. Aruncam la gunoi. Pentru ca e o obligatie. Pentru ca asta ne este interesul. Protejam ce nu iubim. Protejam umilinta si banalul.
Luam in brate neputinciosii si le dam cu lingura din hrana noastra.
Ne simtim puternici facand asta. Ne simtim generosi si altruisti. Niste filantropi cu sange rece in vine. Atata timp cat nu suntem siguri de reusita mimam. Iubim frumos si ne guduram anarhic in cuvinte inutile. Ca apoi faptele sa vorbeasca. Nu ale noastre ci a celor care cred ca pe painea neagra se da aceiasi suma de bani ca pe ghilotina.
Mintim, amagim si sorbim din pocalul oferit cu generozitate atata timp cat avem nevoie sa ajungem la coastele rupte de ascunzisuri.
Nu imi insulta inteligenta si nu iti imagina vreodata ca poti sa atingi limita aia! Uite aici cruzimea pe care ti-ai dorit-o.
Nu o sa poti. Stii de ce?
Ai uitat ca fiecare principiu pe care il calci eu il vad exact asa cum tu il vezi. Un bici ordinar ce sfasaie doar o piele pierduta in vise de fata mare. Interesul acelui iubesc crud nu e decat o pantomima, o nerecunoastere in fapt a ceea ce tu esti si a ceea ce presupui ca sunt eu. Gustul amar al victimelor ne face scarba dar le iubim pentru ca se hranesc din noi asa cum o face orice om cuprins de sete in desert.
Nu ma doare nici macar in cur de increderea ta sau de credinta ta, altruistule! Noi nu avem Dumnezeu, noi ne avem doar pe noi. Suntem damnati pe veci sa nu fim un bors banal ce spala mahmureala de dimineata.
Nu ma doare nici macar in cur de ce crezi tu ca eu am ales simbolismul.
El al meu. E obligatia mea. E arma mea. Sunt eu. Si in acest context imi sterg elegant mucii pe maneca ta ce iti protejeaza mana ce imparte cu atata generozitate iubirea.
Pentru ca eu nu sunt tu si tu nu esti eu. Suntem noi si atat. Si ma fut in aia care nu au reusit sa inventeze cuvantul acela care sa defineasca iubirea pur si simplu.
Si da ma! Inca mai am fantezii si erotice si mentale si cum pula ta mai vrei sa le spui. Ideea e in momentul de fata ca nu ai forta sa le pui pe tapet. Nu ai curajul sa faci asta. Nu pentru ca ma iubesti. Ci pentru ca nu vrei ca eu sa vad!!
Asa ca Iubire!! Fix pula cruzimea ta!
Asa ceva servesc la micul dejun!
Si nu ai decat sa spui ca textul asta e prost, si incomplet si mincinos. Ma doare fix in anarhismul meu.
Dintre noi doi tu ai asteptari, eu doar te vad ca pe un intreg. Si intregul ala il iubesc.... Aroganta?
Nu. Realism...

Dex on line...

Un frig de cristal...
O frica nemernica ce se strecoara complet printre ceea ce s-ar numi debandada de simturi.
Atat de multe cuvinte goale si lipsite de sens cotrobaie prin asa zisul mister al fiintei umane.
In fond totul e atat de simplu incat naste alte temeri.
Atat de multe scuze inutile si desfasurate pe un portativ minimalist incat te fac sa si zambesti.
O alaturare fortata, a iluziei ca ai puterea sa ceri iertare, cu speranta ca cineva are puterea sa ti-o acorde.
Mereu si mereu aceiasi poezie prafoasa despre umanitate si asteptari.
Fucking boring!!!
Progresul tehnic in fond nu ne-a adus decat unelte noi prin care sa reusim sa aplanam disfunctiile ce ne domina din nastere.
Acum stim cu exactitate cine ne suna, daca avem punctat in memoria bitilor. Intre a accepta sa raspunzi inevitabilului si a apasa pe butonul "respinge" nu e decat alegerea.
Putem refuza, putem respinge, putem ignora in numele progresului.
Avem aceasta facilitate. Dar nu o putem numi forta.
Nu e decat defuncta unealta ce ne poate apara de propriile noastre mizerii.
Locul unde ne putem misca cu eleganta dand iluzia ca suntem la vedere in timp ce ne ascundem.
Asta este in fond simplitatea.
Conturul dur al frigului se strange in fiecare zi pe gatul delicat.
Ce pacat ca unii nu stiu ca hiperventilatia este cheia unei placeri paroxistice!!! Nu mai spun de arta de a face din asta placere. Ca aici deja trec dincolo de gratia curajului uman si ma cobor strategic in instinctul pur.
Si in fond si la urma urmei chiar ar fi stupid ca toti sa poata asta.
Grav este cand unii declara ca pot si apoi se pierd in simplitatea progresului.
Intr-o lume de experti doar imberbii au sanse de supravietuire.
Ma repet!!
Printre suflete de curve, am un suflet de proxenet!!!!

Uite asa de anul nou...

Imi plac agendele noi.
Imi dau asa un sentiment de zapada pe care inca niste caini vagabonzi nu au apucat sa se usureze pentru marcarea teritoriului.
Singura constanta in timp ramane numele meu si ziua in care m-am nascut. Pe fiecare agenda.
Ma plictiseste ingrozitor copierea unor date necesare din agenda anului trecut.
Sunt ca niste ramasite ce au valoare de invective la adresa bunului simt. Dar aplic nostalgic teoria cu unele lucruri sunt acolo pentru ca asa trebuie sa fie si zambesc incercuind datele care o sa ma faca sa rad.
In cele mai multe din cazuri fac chestia asta cand inca simt urme serioase de mahmureala si excese de tot felul.
Mi se pare starea perfecta.
Nu fac bilanturi si nu fac planuri. Detest asta.
Astept ca noua agenda se se umple spontan si in cat mai multe culori.
In concluzie dragii mei, imi sterg cu nonsalanta mucii pe ipocrizie, strivesc corola de minuni a visurilor desarte, scuip in anarhismul debordant a celor mai slabi si protejez cu marinimie impotenta, fac statui din ceara de albine pentru soarele fierbinte al pasiunii si imi accept reumatismul ca pe un dat al sortii, fara sa ma gandesc ca odata cu varsta al treilea picior o sa isi urle prezenta in viata mea.
Imi place frizura soldatilor americani pentru ca nimeni nu are indrazneala sa o imite pe gerul asta si ma gandesc mereu ca o salata de varza acra este binevenita dupa o lipsa de somn acuta.
A inceput un an nou?
Pe dracu!!
E o iluzie optica. E vechiul an imbunatatit cu pompoane de majorete ce urla pe marginea stadionului ca sexul oral e scarbos!!!
La anu' si la multi ani oameni buni ce aveti agende noi de completat!
Mie nici macar nu mi se indoaie de pacea din lume. Praful e definitia perfectiunii si cruzimea etalonul nasterii defectelor ascunse.
Asta ultima e pentru cei care mai trebuie sa invete oarece despre simbolism.
De restul ma doare nici in cur!!!!