Statea rezemat de tocul usii ce reprezenta pentru el intrarea in universul pe care si l-a construit cu meticulozitate.
Halatul cenusiu era incheiat la trei nasturi si era singura dovada ca se afla in locul si la momentul potrivit.
Bacania lui este situata pe o straduta ce duce spre digul raului ce strabate orasul mic si rupt de lume.
Ochii tristi privesc fumul tigarii ce se destrama in aerul greu. S-a retras aici pentru a-si alina exaltarile si pentru a se hrani dintr-o normalitate pe care mult timp a ignorat-o. Asta il facea sa se simta in acel proverbial "acasa" fara sa depuna eforturi sustinute. Si nici macar mizantrop nu se considera. Era doar un sentiment de impacare cu o decizie luata brusc. A parasit o lume de plastic in care nu-si mai gasea locul, o lume care a lasat pe fata lui urme adanci sub forma ridurilor de pe fruntea inalta.
Acum are bacania. Un univers policolor, cu arome de vanilie si rom, cu umbre mate si lucioase de diferite gramaje, in care regasea acel elementar bun simt de a convietui cu fantasmele neobosite ce il bantuie.
Cu un gest agresiv a inlaturat tot ce era nociv din jurul lui si asta fara sa aiba resentimente. A considerat asta o depasire a propriei lui evolutii si a devenit un vanzator de iluzii. Fiecare produs impachetat era insotit de o povestire. Isi vinde cartea vietii fila cu fila fara sa se gandeasca nici o clipa ca filele nu se vor mai intalni niciodata intr-un intreg si ca nimeni nu o sa stie povestea intreaga.
Fetita s-a apropiat de tejghea si a cerut doua pliculete cu zahar vanilat si un sirop de menta. I-a zambit si i-a dat zaharul si siropul. Monezile din mana micuta s-au imprastiat pe tejghea in sunete care au rupt atmosfera de namol ce incepuse sa-l inconjoare. Inocenta fetitei l-a ajutat sa mai inlature o fantasma sacaitoare.
- Spune-i mamei tale ca zaharul acesta este de la un poet de peste mari si tari si fiecare felie de chec ce are in ea zaharul asta este un vers. Poetului ii place sa bea sirop de menta cu apa din prima stea rasarita!
Fetita l-a privit mirata si parca astepta ca din pliculetele de hartie sa explodeze cuvinte. Apoi a inceput sa rada. O cascada de clinchete cristaline s-a revarsat in bacanie si ridurile de pe fruntea lui au prins viata intr-o liniste albastra.
Fetita plecase dar rasul ei cristalin s-a asezat pe rafturi...
O seara de primavara aproape perfecta.....
Halatul cenusiu era incheiat la trei nasturi si era singura dovada ca se afla in locul si la momentul potrivit.
Bacania lui este situata pe o straduta ce duce spre digul raului ce strabate orasul mic si rupt de lume.
Ochii tristi privesc fumul tigarii ce se destrama in aerul greu. S-a retras aici pentru a-si alina exaltarile si pentru a se hrani dintr-o normalitate pe care mult timp a ignorat-o. Asta il facea sa se simta in acel proverbial "acasa" fara sa depuna eforturi sustinute. Si nici macar mizantrop nu se considera. Era doar un sentiment de impacare cu o decizie luata brusc. A parasit o lume de plastic in care nu-si mai gasea locul, o lume care a lasat pe fata lui urme adanci sub forma ridurilor de pe fruntea inalta.
Acum are bacania. Un univers policolor, cu arome de vanilie si rom, cu umbre mate si lucioase de diferite gramaje, in care regasea acel elementar bun simt de a convietui cu fantasmele neobosite ce il bantuie.
Cu un gest agresiv a inlaturat tot ce era nociv din jurul lui si asta fara sa aiba resentimente. A considerat asta o depasire a propriei lui evolutii si a devenit un vanzator de iluzii. Fiecare produs impachetat era insotit de o povestire. Isi vinde cartea vietii fila cu fila fara sa se gandeasca nici o clipa ca filele nu se vor mai intalni niciodata intr-un intreg si ca nimeni nu o sa stie povestea intreaga.
Fetita s-a apropiat de tejghea si a cerut doua pliculete cu zahar vanilat si un sirop de menta. I-a zambit si i-a dat zaharul si siropul. Monezile din mana micuta s-au imprastiat pe tejghea in sunete care au rupt atmosfera de namol ce incepuse sa-l inconjoare. Inocenta fetitei l-a ajutat sa mai inlature o fantasma sacaitoare.
- Spune-i mamei tale ca zaharul acesta este de la un poet de peste mari si tari si fiecare felie de chec ce are in ea zaharul asta este un vers. Poetului ii place sa bea sirop de menta cu apa din prima stea rasarita!
Fetita l-a privit mirata si parca astepta ca din pliculetele de hartie sa explodeze cuvinte. Apoi a inceput sa rada. O cascada de clinchete cristaline s-a revarsat in bacanie si ridurile de pe fruntea lui au prins viata intr-o liniste albastra.
Fetita plecase dar rasul ei cristalin s-a asezat pe rafturi...
O seara de primavara aproape perfecta.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea!!