Menestrel si poet....

Mi-am adus aminte azi, in timp ce savuram cafeaua, de un comentariu ce as fi vrut sa-l las pe un blog. Nu imi aduc aminte de ce nu l-am lasat. Era vorba despre o sectiune din viata mea care realizeaza acel echilibru necesar confortului. Nu a fost o revelatie ci a fost asezarea in cuvinte a unei stari de fapt. Acea comuniune dintre mine si Creion.
La prima vedere este o unealta banala care lasa in urma ei dare de diferite forme si marimi. As fi lipsita de etica sa afirm ca mana ce-l impinge pe acest Creion sa lase dare este condusa de ceva extraordinar, iesit din comun.
Ce este el pentru mine?
Creionul este unealta gandului meu.
Creionul este unealta sentimentelor, trairilor si simturilor mele. Ochii cuprind clipa iar imaginatia si perceptia devin Creion.
Creionul este mesagerul dorintei mele de a impartasi ceva. Este menestrel si poet contemporan.
Este generos si se inclina in fata a ceva. Este abisul, absurdul si concretul. Este terapia mea si chiar nu conteaza ce forma are!
Este cel ce lasa pe hartie dara ce reprezinta muzica din mine...