De multe ori am cautat cuvinte care sa defineasca anumite stari. De cele mai multe ori le-am gasit. Uneori insa mi se pareau atat de sterse, de uzate, incat ma opream din scris cuprinsa de furie. Mi se parea ridicol sa definesc intensitatea unei stari cu un cuvant prafuit.
Fara resentimente si intr-o stare de calm relativ am urcat in camaruta marionetei sa-i povestesc tot. Nu stiu de ce speram sa gasesc in ochii ei intelegere.
Am intrat. Soarele patrundea prin fereastra cautand firele de praf. Marioneta, asezata in cui cu mainile atarnand ridicol pe langa trupul hidos, sfredelea podeaua cu privirea.
Cand m-a vazut a incercat sa zambeasca. M-a cuprins o senzatie de greata cand i-am vazut sclipirea din ochi.
M-am asezat pe scaunel in fata ei ca sa-i dau posibilitatea sa ma priveasca de sus. Parea satisfacuta de asezarea in scena.
Am inceput sa-i povestesc. In primul rand despre iubire. La inceput a fost nedumerita, dar nu a spus nimic. Pe masura ce imi continuam povestea pe fata ei s-a desfasurat o intreaga pleiada de zambete. Sunt prea putine cuvinte sa le descriu.
La un moment dat privirea i-a ramas atintita pe cutia cu jucarii acoperita acum cu o folie galbena.
Mi-am incheiat povestirea dar privirea ei nu se desprindea de pe cutie. In acele momente mi-am dorit sa o vad plangand, sa o simt cum isi descatuseaza sufletul had asemanator trupului ei.
A intors privirea spre mine. Zambea ironic, distinct si rece:
- Acum ti-ar prinde bine un pahar cu vin! Pleaca! A fost prea mult pentru mine.
Era prima data cand nu isi dorea prezenta mea!
Si uite asa mai fac o nefacuta! Insa fotografia aceasta imi place foarte mult. Si cred ca este locul potrivit pentru ea aici. Imi da senzatia aceea de "pofta vine mancand". Imi place captura dezordinii luminii. Este ca o reincarnare a contrastelor.
Fara resentimente si intr-o stare de calm relativ am urcat in camaruta marionetei sa-i povestesc tot. Nu stiu de ce speram sa gasesc in ochii ei intelegere.
Am intrat. Soarele patrundea prin fereastra cautand firele de praf. Marioneta, asezata in cui cu mainile atarnand ridicol pe langa trupul hidos, sfredelea podeaua cu privirea.
Cand m-a vazut a incercat sa zambeasca. M-a cuprins o senzatie de greata cand i-am vazut sclipirea din ochi.
M-am asezat pe scaunel in fata ei ca sa-i dau posibilitatea sa ma priveasca de sus. Parea satisfacuta de asezarea in scena.
Am inceput sa-i povestesc. In primul rand despre iubire. La inceput a fost nedumerita, dar nu a spus nimic. Pe masura ce imi continuam povestea pe fata ei s-a desfasurat o intreaga pleiada de zambete. Sunt prea putine cuvinte sa le descriu.
La un moment dat privirea i-a ramas atintita pe cutia cu jucarii acoperita acum cu o folie galbena.
Mi-am incheiat povestirea dar privirea ei nu se desprindea de pe cutie. In acele momente mi-am dorit sa o vad plangand, sa o simt cum isi descatuseaza sufletul had asemanator trupului ei.
A intors privirea spre mine. Zambea ironic, distinct si rece:
- Acum ti-ar prinde bine un pahar cu vin! Pleaca! A fost prea mult pentru mine.
Era prima data cand nu isi dorea prezenta mea!
Si uite asa mai fac o nefacuta! Insa fotografia aceasta imi place foarte mult. Si cred ca este locul potrivit pentru ea aici. Imi da senzatia aceea de "pofta vine mancand". Imi place captura dezordinii luminii. Este ca o reincarnare a contrastelor.
Dar tu ? Tu ai ascultat povestea marionetei ?Cred ca orice lucru are propria sa poveste.Marioneta ta insa a evoluat, de la stadiul sforilor ei a ajuns sa te asculte.Dar oare cum e sa faci o marioneta sa planga ?
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere