27 martie 2009

Fructul furnicacios...


Am adormit cu gandul la un fruct. Nu va spun ce fruct era! Si asta nu pentru ca imi doresc sa realizez un procent mai mare de suspans sau sa va cer sa ghiciti si sa ofer un premiu celui ce nimereste. Pur si simplu de data asta vreau sa ramana fructul meu. Si nici nu vreau sa-i fac reclama!
Imi timp ce imi savuram cafeaua de dimineata am privit fluturele vagabond. Statea linistit in coltul lui si dadea impresia ca se gandeste la o constructie abstracta a carei macheta urma sa mi-o prezinte intr-un final.
Meticulos si plin de gratie, cu o seninatate debordanta isi misca aripile pentru a-si mentine echilibrul in coltul deloc comod. Am zambit cand imaginatia mi-a fugit spre stadiul lui de vierme in cocon. Incercam, in mintea mea, sa trec peste etapele desavarsirii lui. Ma intrebam cat din atitudinea aceea de larva a ramas marcata in el pentru a-si mentine echilibrul in impactul cu lumea inconjuratoare. Frumusetea lui, in ochii mei, este coplesitoare. Cautarile lui ii dau o aura de mister care este aproape palpabila. Cauta in el, cauta in jurul lui, incearca sa mentina copilul acela din el viu. Este linistitor sa-l privesc asa. Imi da incredere si aproape ca il vreau nemuritor.
La un moment dat m-a privit. Parea ca zambeste si ca imi citeste gandurile. Si atunci am decis ca trebuie sa-i vorbesc.
L-am chemat la o intrevedere si l-am rugat sa-si ia si copilul din el. S-a asezat in palma mea si m-a invatat sa desenez. Liniile timide invadau coala de hartie iar mie nu imi venea sa cred. Imi soptea sa las mana sa scoata la suprafata imaginile colarate din mine. Aripile lui frematau de placere cand privea conturul trasat de mana ce nu desenase niciodata. Era atat de viu totul incat aveam senzatia ca pot palpa sunetele desenului. Nu distrugeam o fotografie ci pur si simplu dadeam viata la ceva ce nu vazusem in mine.
A simtit ca la un moment dat am obosit si ca increderea in mine a scazut considerabil. Si-a intins aripile intr-un val de eleganta imperiala si a plecat in coltul lui.
Am zambit si am iesit in aerul cald al primaverii. Imi era bine! Stiam ca o sa-l regasesc in coltul lui si ca o sa ma mai invete multe despre mine.
Fluturelui meu, cu aroganta, ii dedic asta! Si stiu ca o sa inteleaga!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ti parerea!!