Punctul arbitrar...

Multumesc pentru magia din fotografie lui Paul Muzu!

Azi nu am cuvinte sa pun in cuvinte. Pur si simplu simt nevoia sa scriu.
In noaptea ce a trecut fluturele meu s-a intors. Parea obosit. S-a asezat in coltul lui fara sa spuna nimic iar aripile pareau o gura cu colturile lasate in jos. O infinita tristete plutea intre antenele colorate ce-mi testau starea. Eram linistita si stiam in acelasi timp ca nu trebuie sa spun nimic. Sa nu intreb si sa nu scotocesc.
M-am asezat in fotoliu si am continuat sa citesc, aruncandu-i din cand in cand o privire. Important era sa stie ca sunt acolo, in rest nimic nu conta..
La un moment dat densitatea simbolurilor din carte m-a obosit si am renuntat sa mai citesc.
Vroiam sa cobor in lumea celor ce nu au a spune nimic. Simteam ca sunt pregatita pentru asta. Vroiam sa vad daca acolo sunt lumini si umbre si mai ales ce semnificatie au ele. Fluturele m-a privit amuzat si m-a impins acolo printr-un gest provocator.
Am pasit.
Simteam cum un frig gaunos ma inconjoara si pacle dense de ceata laptoasa ma lovesc in fata. Incercam sa ripostez cu imagini calde, in tonuri de verde si galben. Incercam sa ripostez spunand "ceva" care sa miste lumea asta cleioasa a celor ce spun nimic.
Incrancenarea s-a transformat in lacrimi prelungi ce sfarseau pe un pamant arid si gaunos in acelasi timp. Talpile imi ardeau si nu puteam sa poposesc mai mult de cateva secunde intr-un loc. Era un amestec ciudat de foarte frig si foarte fierbinte. Ochi goi si guri contorsionate izvorau de peste tot aruncand franturi de judecati si stereotipii mucegaite. Verdele si galbenul imaginilor mele se pierdeau in gurile hraparete si urat mirositoare.
In tot amalgamul asta am zarit o usa. Am fugit spre ea si cu ultima picatura de energie am reusit sa o deschid si sa fug de acolo.
Strivita de imaginea hidoasa am deschis ochii inlacrimati. Fluturele meu zambea. Acum ma simteam in siguranta. Cu urma groazei in ochi l-am privit si l-am implorat sa-mi spuna ceva. A continuat sa zambeasca cateva minute de parca avea nevoie de odihna asta.
- Ai invatat?
- Ce sa invat?
- "Orice prezenta este o absenta, orice cuvant, o tacere"....
- Si de ce trebuia sa doara asa de tare?
Unei minunate fiinte, plina de temperament si feminitate care imi varsa in vene fantezia.....