Intre...

Pusa in situatia sa aleg intre hidoasa mea marioneta, izolata intr-o mansarda abstracta, si fluturele meu delicat cu irizari de ambra, am decis ca este mai bine sa deschid ochii. Sa privesc ce?
Un gand fugar ce imprastie in mine determinismul de a pune pe hartie franturi din mine vazute in altii. Am preferat intotdeauna sa stau langa acel ce imi da energia si puterea de a ma vedea in toate cioburile de oglinda imprastiate pe un taram de nisip, decat sa simt sub talpile insetate betonul multora ce nu vad nici macar ideea de oglinda.
Mi-e linsite in mine cand sorb voluptate neconditionata, mi-e cald in lacrimile mele cand degetele obosite poposesc pe siguranta unei goliciuni voite. Este ca un fel de desen ce reprezinta o senzualitate a cautarii si a regasirii.
Pot sa intreb fluturele daca este multumire?
Da pot!
Numai ca raspunsul o sa ma doara, pentru ca o sa-mi zambeasca sarcastic si o sa-mi spuna ca stia ca imi doresc mai mult de atat. Ca am trecut de momentele gaunoase in care multumirea era pe primul loc.
Nu ma simt obosita. Simt doar ca in momentul cand scriu astea nu as avea puterea sa trec intr-o definitie ceea ce inseamna placere cu adevarat.
Pot sa insir aici o multime de cuvinte goale si fara sens. Dictionarele sunt generoase. Ele definesc voluptatea strict si cuprinzator. Dar daca ar incerca cineva sa o puna, in acest secol, in alte culori? Daca cineva ar indrazni sa o scrijeleasca pe o panza intr-o mansarda abstracta?
Nu o sa fie nici pe de parte implinire. O sa fie dureros si oarecum tragic. Pentru ca ochii nostrii nu pot privi TOTUL din cuvintele spuse de dictionar.
- Ti-am spus?
- Ce?
- Ca te iubesc?
- Nu
..............intre oglinzi si cioburi........intre nisip si vanitate........intre muzica si culoare.........
- Te iubesc!