Lui Lorendo, cu mult drag..

De ce credeti ca mi-am facut azi palmele caus?
O sa radeti, dar am simtit nevoia sa fac asta cand am vazut ca fluturele meu cauta ceva prin casa. Se izbea de biblioteca, de pereti, si cu o inversunare diabolica scotocea. Aveam senzatia ca lupta din el este oarecum primordiala si ca face asta numai pentru a demonstra ceva. Lui sau mie. Aveam o banuiala si nu am indraznit sa i-o arunc in fata. Am incuiat-o in colivia sufletului meu in speranta ca va muri acolo stiuta doar de mine. Dar m-am inselat.

Crezand ca il inteleg, am deschis fereastra. Si-a intors privirea catre mine, a zambit si apoi a zburat fericit in soarele molcom al serii. Nu am avut curajul sa il privesc dincolo de fereastra. Aveam senzatia ca daca fac asta o sa vad praful de bucurie pe care il imprastie in jurul lui. Iar pentru asa ceva trebuie sa fii pregatit.
Nu mai aveam siguranta ca o sa-l mai vad cuibarit in coltul lui si aruncandu-mi de acolo intrebari care imi scorneau prin colturile intunecate ale sufletului.
M-am asezat in fotoliu si am parasit sentimentul de inutilitate.
Multimea de oameni din jurul meu a inceput sa se estompeze in cautarile mele uneori absurde. Probabil pentru ca am vorbit prea mult si cu un ton mai ridicat. Probabil pentru ca am avut indrazneala sa compar dorinta de detinere cu umilinta unui sentiment frumos si neconditionat.
Oameni se revolta doar cand obiectul, spre care ei isi indreapta atentia si afectiunea, are curajul de a striga in gura mare ca nu face troc cu libertatea spirtului. Si de aici efectele negative se transforma intr-un tavalug distructiv, voit sau nu, constient sau nu, dar tavalug.
Nu este o virtute sa se nasca in tine sentimentul de ocrotire. Este o virtute sa stii cum sa il daruiesti, cum sa-l imparti si cum reusesti sa nu il tansformi in acel tavalug naucitor.
Nu este o virtute sa vrei, ci este o virtute sa stii ce vrei si cum vrei.
Nu este o virtute sa iubesti, ci este o virtute sa stii cum sa iubesti liber.
M-am linistit. Soarele s-a ascuns, pregatit fiind ca maine sa rasara iarasi. Sa daruiasca iarasi neconditionat si sa lupte cu norii. Fereastra a ramas deschisa. Vantul adie si umfla perdeaua albastra ca si cum i-ar darui ceva. Acolo undeva fluturele meu imprastie praf de bucurie si zambete. Arunca cu intrebari abstracte fericind pe cineva.
De ce?
Pentru ca eu i-am deschis fereastra.
De ce?
Pentru ca o sa stie ca undeva este un colt unde se poate odihni cand are nevoie.
De ce?
Pentru ca nu este un troc.
De ce?
Pentru ca avem acelasi spirit.