29 aprilie 2009

Cutremur...


In ultimele zile am tracut prin diferite stari care, trebuie sa recunosc, m-au uimit si pe mine. Este ca si cum m-as fi invartit printr-un oras cosmopolit incercand sa gasesc iesirea, eu fiind muta. Datul din maini este un limbaj insuficient.
Incercand sa scriu, mi-am revizuit simbolurile. Nu am facut-o cu intentia de a renunta la vreunul din ele. Din contra. Le-am asezat in alta ordine.
Garbovita de dezamagirile din mine am urcat scarile la marioneta. Este starea perfecta ca sa o privesc in ochi. Sa-i citesc reprosurile impregnate in lemnul plin de carii si in atitudinea ei hidoasa.
Am ajuns in camaruta.
Atarnata inca in cuiul ruginit, marioneta isi privea mainile.Umbra ei pe perete parea o echimoza spre vindecare. M-a privit surprinsa si apoi a inceput sa rada. Stiam ca asa se va intampla. Nu am avut nici o indoiala ca o sa-mi primesc in fata sarcasmul reprosului si concluzia care mereu ma scoate din sarite: Ti-am spus eu?
M-am asezat pe scaunelul de lemn.
Am privit-o, linistita. Aveam sentimentul ca nici o reminiscenta din atitudinea ei veche nu se oglindea in umbra ei dubioasa.
Atunci am inceput sa ma intreb de ce am ales-o ca simbol. Nici macar nu reprezinta o contravaloare. Valoarea valorii ei este uratul. Este partea aceea a simbolului pe care intotdeauna o sa o privesc mirata si trista in acelasi timp. Este opusul optimismului meu. Este tipatul acela crancen izvorat din neputinta de a intelege ceva ce, initial, pare atat de simplu.
Mi-a citit gandurile si a inceput sa ingane o melodie pe care nu am recunoscut-o dar care parea foarte trista.
Privirea ei albastra nu avea nici un gram de primavara. Asta m-a revoltat. Am strivit tigara in scrumiera veche, i-am intors spatele si am coborat lasand-o in nimicnicia ei hidoasa.
Pe mine cuvintele nu ma chinuie. Uneori ma dor, dar intotdeauna caut sa le gasesc linia blanda. Pentru ca orice cuvant, oricat de urat pare, are intotdeauna o linie blanda.
Si asta ma face sa zambesc mereu.....

7 comentarii:

  1. Imi place cum scrii... Mai trec pe la tine prin 'ograda'.
    Sunt curioasa... cum a ajuns marioneta aia in camaruta? Care sa fie oare istoria ei?

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc si pentru vizita si pentru aprecieri. Povestea marionetei este pe blog, toata. Apare doar in momentele aiurea:)
    Nu are istorie. Este doar acel ceva din tenebrele mele.
    Ti-am vizitat si eu ograda si mi-a placut mult ce am vazut.

    RăspundețiȘtergere
  3. Atunci o sa-mi fac timp sa-ti citesc blog-ul mai in adancime. Din post-ul asta mi s-a parut ca marioneta e un fel de chuky. Este interesant, cum ai ajuns sa iti antropomorfizezi 'umbra'.

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi place... Intotdeauna ai stiut sa fii la inaltime. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. @Socant
    Intotdeauna ai stiut sa ma vezi, iar asta nu ma pune neaparat la inaltime. Iti multumesc pentru vizita si sa stii ca te-am citit. Imi place blogul tau...are iz de ness ceea ce mi-a placut intotdeauna!

    RăspundețiȘtergere
  6. marioneta asta..... inca nu mi-e clara relatia ta cu ea dar simt ca ocupa un anumit loc in .... ceva al tau. sper sa mi-o prezinti candva;)

    RăspundețiȘtergere
  7. Am citit o multime din postarile tale si mi-au placut foarte mult...
    Iar in ceea ce priveste faptul ca tu vezi in orice cuvant linia lui blanda...aste e nemaipomenit...nu multi pot gandi asa...

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea!!