Fluturii zburda in frig...

Fluturii zburda....
Nu stiu de ce, ca doar nu le-am dat voie. Simt mai fin in roua adunata pe aripi. Simt mai fin prin campurile de unde si-au cules culoarea si zbaterea aripilor.
Simt mai clar goliciunea din picatura de roua. Sau simt mai plin claritatea din picatura de roua care este fica fidela a cetii care inconjoara rasaritul.
Ce simt?
Ma mint sau stiu?
Oare ma doare in cur? De roua lor, de rasaritul lor?
Da! Ma intereseaza! Nu atat de mult incat sa uit de ceea ce vreau. O vreau pe Sorana si azi ca si maine! O vreau!
Inutil sa trecem in revista toate acele atribute care m-ar putea apropia sau m-ar putea indeparta!
Le-am dat drumul sa zboare de mult!
De ce?
Pentru ca nu pot trai altfel. Menirea lor este sa aduca culoare, voiosie si fericire.
Eu sunt uneori un om corect dar nu ma pot abtine din dorinta de a captura fluturele.
Stiu singur ca sunt prost! Nu e nevoie sa-mi spuneti! Din dorinta perfida de a avea fluturele meu ma pot alege cu cea mai adanca rana in suflet.
Credeti ca faptul ca stiu mi-e de ajuns sa ma opresc?
Asemeni vietii ma indrept catre lumina si imi este imposibil sa ma opresc. Catre lumina, catre lumina te indemn fluture chiar de vei infrunta si poate meritat vei primi tot intunericul.

Oglinda imi parea vie. Mici picaturi de argint se adunau sa imi compuna chipul.
Zambeam in conturul de argint cu acea privire plina de lumina ce m-a facut sa cred in oglinzi.
Nu sunt lumi pralele! Sa nu aveti impresia ca zambetul intors din oglinda o sa fie mereu zambet!!
Dar voi asa credeati, nu?
Ca va puteti juca cu zambetele?
Stiu ce ati simtit cand ati dat o palma si ati primit in schimb un zambet! Hilar nu?
Dar stiati ca argintul e viu?
El nu modeleaza cum vreti voi. El aseaza in oglinda chipul care se vede. Cu frumusete, cu mai putina frumusete, argintul e fidel. El nu ne minte, nu ne umfla si nici nu ne face altii decat suntem.
Atunci de ce va este frica de oglinzi?
Va e frica de reflexia oglinzii?
Ea periferic mai arunca cate o imagine distorsionata a celui care se aseaza mandru in fata ei.
Cine minte?
Oglinda sau personajul?
Pana ne dam seama hai sa ne jucam cu fluturii!
Cheia e la Gandacul de Colorado!!

Cum nu vii tu, Tepes doamne!!

Slalom....
Balamuc si panarama....
Stiind despre ochiul meu vigilent fluturele meu a devenit foarte jucaus. Desi il banuiesc putin obosit de zborurile lui stelare, vivacitatea asta care ii da culoarea aripilor m-a invaluit si mai mult in ultimul timp.
Poposeste tot mai des pe copertile cartilor de poezii de unde isi aduna cu sete vigoarea cuvintelor ce il definesc in trecuturi de mult uitate de altii. Isi intinde aripile si zboara spre niste orizonturi pe care mi le dezvaluie accentuand liniile aspre ale unor imagini ce niciodata nu sunt ceea ce vor sa para.
Imi deseneaza pe cerul albastrul labirintul sumbru al unui molcom navod ce se intinde pe vanturi line de toamna calda.
Imi pune pe buzele insetate de el dulceata strugurilor parguiti intr-un soare unde numai el poate ajunge.
Apoi se amuza intrebandu-ma daca stiu ce face?
Rad si iarasi rad. Mereu face asta......razand!
Imi pune in palmele intinse calatorii in lumi variate si pline de momente pe care le stie din clipa in care isi desface aripile.
Si iarasi rade!!
- Iubita mea deschidee ochii!!!
- Ii am deschisi....
- Nu e nimic din ce nu sti si e totul asa cum este!
Imi intorc privirea de la labirintul desenat pe cer prin care formele abstracte cauta buimace o iesire. Imi privesc fluturele in ochi si vad in negura aceea infinita atat de multa caldura si iubire incat rasuflarea mea trece dincolo de mine.
Nu trebuie sa intreb si nu trebuie sa primesc raspunsuri. Nimic nu trebuie dar trebuie ca eu sa fiu eu. Asa doar pot perpetua culoarea aripilor in toate anotimpurile puse la picioarele mele de un fluture ce m-a vazut sclipind acolo unde se credea ca e negura.
Boaba de strugure se sparge intre buzele mele, domoala, calda si dulce.... e abia toamna....

Intre camasa si piele...

Ma plimb..
Cu mainile in buzunarele sparte....paltonul este un ideal. Ma plimb sub cerul gol muza si sunt supusul tau.
Cat ai sa ma mai chinui?
Ce vrei sa faci cu mine?
Cat am sa-ti mai duc dorul?
Sau vrei sa te injur?
Revolta mea o sa fie la fel de intensa ca supunerea. Poate nu intelegi de ce m-am supus. Cu siguranta nu ai sa intelegi cum ma revolt. Si ce daca nu ai sa intelegi! Am sperat ca o sa intelegi, in sinea mea ti-am dat cota mare pentru neintelegere. As vrea ca asta sa fi fost o cruzime la adresa ta.
Ma plimb...
Cu mainile desfacute sub cerul gol. Cu gandul rasfrant in mii de cristale albastre si zbor.
Cat de sus?
Cat de sus ai sa ma chemi.
Cat ai sa ma chinui?
Revolta mea nu tipa dar e intensa. Nu e egala dar nici nu e neintelegere.
Cat de crud?
Atat de crud incat palmele mele se vor intoarce cu causul inspre cer si ar lovi cruzimea.
Pentru ce?
Pentru intelegere, pentru pasii aceia rataciti si fermi din tacerile ce vorbesc mai mult decat idealul paltonului.
Cand?
Departe doar....mainile sunt infinite si nemasurabile.
Plang pentru cruzimea ce va fi fost sa fie?
Zambesc pentru cerul in care imi sprijin palmele si perlele lacrimilor din neintelegere masoara doar caderea...zambind....in adancuri in care sunt... Pentru cei care credeau ca Rambo e un actor.... Imi poti spune Arthur….

IP-uri multiple

IP-uri multiple
Cum ar fi sa ma iubesc singura mai mult decat ma iubesc deja?
Ar fi bolnavicios?
Meritat?
Pentru ca oricum ce sa astept din neant daca nu imi dau eu?
.....................................................................................................

Ar fi bolnavicios, tampitilor!!
Ca numele meu este Sorana nu Narcis!
Si dupa ce ca ma cheama Sorana unii vad fluturele meu in fiecare IP. Mi-e orgoliul tare mangaiat. Ma simt Stapana internetului. Simt pe cei din fata cum cauta in fiecare IP un fluture al meu. Sunt fericita!!
Sunt trista pentru ca ei inteleg acel fluture al meu nu ca pe un dar ci ca pe un dusman.
Oricum ar fi eu am sa impart, oricum ar fi nu am sa cert si oricum ar fi nu am sa dau explicatii!
Nu sunt ce credeti voi, nu sunt ca iubitul meu, nici el ca mine.
Eu sunt ce nu este el :))
....................................................................................................
Daca am sa vreau vreodata sa fiu cum vreti voi o sa intram in alta sfera. O sfera unde jocul o sa fie cel putin amuzant.
Daca am sa vreau vreodata sa rad si nu mai am IP-uri am sa va caut........
Sa-mi fie somnul lin si calc-ulul aproape
Sa am un cer senin
Cu IP-urile toate!!
Pipies
Sau macar cu unul din IP-urile mele:))))))))))))))))))))))))

Pribegii la perfectul compus...

Ma simt ca o scurgere prost proiectata.

Desi prin mine se scurg cu un succes inegalabil toate noroaiele si laturile vietii, totusi ceva nu e in regula.
Ceva imi lipseste. Si desi gura mea inghite cu dezgust toate gunoaiele lumii, e totusi ceva ce ma pune pe ganduri. Unde e supra-plinul? Cine e supra-plinul meu? Ce se va intampla cand o sa ma umplu de toate nerorocirile.
Va fi vreodata prea mult?
Toate aceste ganduri ma macina. Stau in patul meu dezordonat si privesc, inconjurata de umbre abstracte, urmele albe ale crapaturilor trecute din tavanul perfect zugravit.
Simt ca ele au aparut cu un scop, cu scopul de a canaliza catre sufletul meu toate energiile negative.
Imi mai aprind o tigara si ma gandesc. Ma gandesc ca e un lucru bun faptul ca sufletul si corpul meu pot capta energiile negative ale celor din jur precum un aspirator cu gura avida intinsa spre abis.
Ma gandesc la ei si prea putin la mine. Da.. la mine oare se gandeste cineva? E o lume malefica plina de cobai si experimente. Vad peste tot soareci si maini care plaseaza ingenios bucati de branza la capatul unui labirint construit printre grijile si monotonia de zi cu zi.
A cui e oare mana care imi arata bucatica de branza? Cine se joaca oare cu senzorii creierului meu?
E posibil oare ca printr-o dedublare cosmica eu sa-mi fiu propriul meu experiment? Ca eu printr-un joc bolnav al mintii sa fi inceput acest experiment cu atat de mult timp in urma incat sa nu mai stiu cine pe cine ghideaza si care este cuvantul magic care va intrerupe acest joc?
Cu siguranta exista un set de reguli si cu siguranta acolo se specifica in mod clar conditiile in care una din cele doua parti castiga. Numai ca sunt prea obosita si ma simt prea batrana ca sa reusesc sa gasesc regulile in amalgamul de noroi si bolovani ce-mi inunda ca o viitura creierul.
Si care e premiul? Pentru ce aceste zbateri aparent inutile? Nici asta nu imi amintesc. Sau poate nu vreau sa imi amintesc. Cine are ochi sa vada.. cine are doar urechi poate o sa ii soptesc candva.
Am auzit candva ca lucrurile bune se intampla celor ce stiu sa astepte si de atunci tot astept.
Astept si stiu ca cele mai frumoase lucruri apar din cele mai neasteptate locuri si sunt curioasa ce o sa rasara din scursurile vietii adunate in atat amar de vreme.
Sa fie o urzica sau un trandafir udat de roua diminetii?
Cert este ca va fi ceva cu spini. Ii simt in suflet si in degete alaturi de semnele dintilor mei cu care m-am muscat salbatic printre frustrarile crunte ale asteptarii de necunoscut.
Simt ca ai facut o greseala dar stiu ca nu o sa te pedepsesc pentru asta... si cine o sa o faca va avea de-a face cu mine...

Prisonnier volontaire .....

Pot aseza nisipuri aurii in clepsidere.
Pot strange in pumni mirajul oricarui gand rebel si apoi sa-l returnez lumii slefuit de noroiul bezmetic al unor zbateri omenesti.
Pot inlantui cuvinte in siraguri sclipitoare si pot zambi oricarui rau ce mi se intampla.
Pot sa renunt?
Nu!
Iubesc prea mult viata si zambetul si furtunile dezlantuite in spatii ce nu apartin oricui. Mi-e cald inconjurata de zapada si sete mi-e frangand intre degete un fulg pribeag si jucaus.
Nu-mi scrijelesc genunchii urcand pe iluzii desarte dar iubesc atat de mult stancile tacute si ascutie incat lacrimile sunt o bucurie si zambetul o manta ce ma impinge mai sus, dincolo de mine si dincolo de orice cuvant.
Ce am vazut in tine?
Negrul clocotitor ca o furtuna ce ma atrage in epicentrul atat de linistit si inconjurat de fulgere demonice.
Zambetul si bucuria de a trai marginite de mainile calde ce stiu sa daruiasca acel ceva in care mereu o sa ma regasesc.
Tacerile implacabile si dorul de singuratati duse spre inaltul unui abis desenat cu inocenta copilului strivit de cotidian.
Albul transformat in culoare dincolo de tot ce inseamna norma si vigilenta.
Linistea si valtoarea impreunate in gesturi pe care firescul nu le ignora dar si le doreste atat de mult incat ideea de sacrificiu devine palpabila.
Cautarile blajine pe carari ce niciodata nu se vor intoarce spre locul de pornire.
Candva ti-am spus ca exista oamenii care stiu sa-si modeleze singuratatea facand din ea echivalentul plin de viata a unor trairi ce depasesc sederea pe locuri aride.
Nu mi-e frica sa ma rostogolesc din ceruri precum un bulgar de foc arzand fiecare simt, nu mi-e frica sa ma strivesc de stancile tacute si ascutite coborand intr-un abis care ma va lasa sa renasc.
Nu mi-e frica nici macar de propriul meu sange imprastiat pe peretii desertaciunilor si coborat in balciul din care se adapa micimea umana.
Sti de ce?
Pentru ca m-ai invatat cum sa fac asta, pentru ca mi-ai lipit pe suflet parte din singuratatea ta si m-ai hranit cu furtunile ce iti dau viata.
Mi-ai pus pe buze gustul pietrei si mi-ai imbibat trupul cu melanjul ratacirilor intr-o lume in care trebuie sa fii privilegiat ca sa poti respira.
Si DA!
Sunt privilegiata pentru ca tu mi-ai dat libertatea sa fiu....
Pot sa renunt?
Nu voi renunta niciodata. Cand ai gustat din ambrozia asta ai doar doua sanse.
Iubesti pentru totdeauna si ramai acolo sau te pravalesti in noroiul derizoriu avand senzatia ca esti mai puternic.
Ei bine, chiar daca nuferii cresc din mocirla, nu am sa aleg niciodata noroiul!
Esti acel fluture, esti acel nebun de alb ce tine in dinti cheia sortii...
Dar nebun nu esti!
Nebuni sunt aceia ce nu inteleg ca stanca sta acolo neconditionat si ca iti trebuie doar curaj sa crezi ca nu te va strivi! Acum sti de ce am ochii albastrii? :) Ori totul ori nimic, iubitule!
Te iubesc Rosu!!!

Stanci...

Am ras ca la gradinita
Lipsita de orice fel de gand, de orice fel de grija. Am ras!
Mi-a placut si rad si acum!
Rad de toate prostiile care fara sa simt m-au facut intr-un fel prizoniera...
Nu e nimic paradoxal in asta.
E o colivie cu zabrele din zambete si rasete. E un loc in care pot sa-mi asez sufletul fara sa-mi fie frica si mai ales un loc unde pot sa spun tot. Si pot sa rad.
Sa descriu senzatia?
E ca si cum prind intre degete mustatile fabuloase ale inteleptului taciturn si el se gadila. Si rade!
E ca si cum copilul din tine ma impinge spre sotronul viu colorat dintr-un parc special construit.
E ca si cum intind mana catre ceea ce stiu ca e acolo si nu are curaj sa vina la mine. Simt in degete puterea telekineziei care va misca totul. Sunt totusi doar un copil in magazinul de dulciuri. Nu ma pot abtine sa imi doresc, nu ma pot abtine sa ma servesc.
Ce as putea face?
Daca voi nu ma serviti?
Sa astept?
Ce?
Sa va vina mintea la cap? Sa ma intelegeti?
Nici chiar eu nu visez atat de mult, desi visez mai mult decat asta.
V-am spus pana acum o gramada de lucruri. Adevarul e undeva intre noi (asa se zice). In fapt voi nu puteti raspunde la ce imi doresc eu si eu trebuie sa va caut mereu scuze.
Ce sa fac cu voi?
Ce sa fac cu mine?
Sa continuam dialogul surzilor?
Sa ma inchid?
Sa nu mai vorbesc cu voi?
Sa va spun un viers de la Phoenix: "Si totusi ca voi sunt"
Nu. Nu sunt ca voi.
Si nu pentru ca nu as fi om ci pentru ca inca zambesc, inca rad si inca fericesc copila balaie din mine jucand sotron in parcuri colorate fara nume.
Nu sunt surda si nici oarba. Nu judec si nici nu ma zbat.
Si stiu ca daca acea copila balaie din mine va zambi mereu, pot atinge cu mana ceea ce misca totul in mine. Si asta nu e putin
E o pasare ce mereu o sa renasca.....e un nebun de alb purtand cheia in dintii sortii...e un sotron cu pietre in piatra....

Vanatorile toamnei...

Cararea era marginita de frunzele toamnei. Mii de culori in mii de versete faceau ca drumul sa para un tunel spre o lumina cautata si intrezarita.
Usor si managiand frunzele imi calatoream zambetul pe carare. Nu cautam nimic. Urmam o raza de soare razletita prin desisul toamnei. Jucausa si plina de viata, transpusa in culorile ce ma inconjurau si atat de calda incat faptul ca eram desculta nu devenea ceva ce sa-mi ingreuneze pasii. In dreapta mea fereasta spre cerul albastru era deschisa. Nimic nu impiedeca raza jucausa sa renunte la carare.
Un izvor de cuvinte mi-a racorit fruntea si s-a unit cu zambetul meu. Nu era o alta lume. Diafan, pierduta in caldura razei, nu pripaseam zambetul decat in directia caldurii ce o simteam ca imi invaluia cuvintele rebele.
E un foc ceea ce simt cand ma invaluie. Arde dar nu mistuie niciodata, purifica dar nu omoara, canta dar nu se stinge.
Un perpetuu mobile! Realizabil doar in imaginea culorilor de toamna. Locul unde mi-e cald si unde zambesc.
Tintuita de irizariile cuvintelor si de placuta atingere a razei ce nu vroia sa plece pe fereasta spre cer am privit in ochi o vulpe ratacita in marginea cararii. Blana nu are culoarea ei fireasca, inca nu e iarna.
Ma sperie?
Ma incanta?
Imi doresc gulerul acela pe umerii aplecati in toamna cuvintelor?
Nu.
Zambesc. O privesc in ochii mici si ageri. Ma priveste. Raza de soare o deranjeaza. Clipeste. E hotarata, nu vrea sa ajunga pe umerii mei. Asta nu o impiedeca insa sa ma priveasca. Sa ma faca sa ii cer coada valoroasa in iarna. Zambesc din nou. Imi e cald si bine in mine cu fereastra deschisa spre cer si cu raza jucausa de soare. Chiar daca am omorat o vulpe! Am pasit mai departe, am trecut pe langa fereastra si pe langa ochii mici si vicleni.
Le-am zambit.
- Prostii daca nu cred in prostia lor nu sunt prosti. Imi e mult prea bine desculta si mult prea cald in mine alaturi de cuvinte incat sa-ti vreau blana in protap Sau nu sti ca si iarna are soarele ei?

Intre cald si rosu este fierbinte...

Intre cald si rosu...
Intre cald si rosu e un drum atat de lung incat si mie mi-a fost urat sa-l parcurg....
Parca nu asa urat. Cand m-am prins m-am bucurat de fiecare pas. Am vazut ca o mana in blug m-a facut sa ma simt cel mai tare.
Am inteles atunci ca amprenta mea cea bucuroasa a luat-o inainte. Am fost invidios pe ea si chiar m-am revoltat. Amprenta mea cumva refuza sa imparta cu creierul.
Am fost socat!
Oare amprenta era de capul ei?
Oare simtul tactil a trecut de la baza la varf?
Pe moment m-am enervat. Am sperat ca am sa aflu motivul. Noroc ca sunt increzator:)))
Ca altfel faceam deranj.
E o vorba din batrani, daca nu e timpul nu se arata si daca nu e timpul nu te mai forta baiete! Toate la timpul lor!
Baiete sti bancul cu timpul?
Ti-n timpul tau !
Nimic nu e mai frumos decat un OM. Preferabil obisnuit.
De ce?
Pentru ca omul iti poate raspunde la cele mai adanci dorinte pe care le ai.
Da! Omul!
Sub chip de femeie iti va raspunde la toate visurile sau visele, cum se vor grabi sa ma corecteze unii sau altii!!
De ce spun sub chip de femeie?
Pentru ca nu exista nimic mai minunat si pentru ca ma declar absolut subjugat de frumusetea femeii mele!
Nici nu pot sa inteleg cum pula. mea traiti voi?:)))
Ratacitilor!
Eu fara piciorul Soranei peste pulpa mea ma simt pierdut. Sunt eu nebun sau voi?
Cu ce dracu va ocupati?
Sunt deplasat sau voi chiar nu vreti ceva frumos in viata voastra?
Nu vreau sa aflu!


Intre cald si rosu...
Pavat cu piatra cubica a peregrinarilor e doar un drum. Un drum marginit de ceea ce vrem si ceea ce nu vrem. Un drum de o duritate ce sfasie talpile gandurilor aruncand fasiile moarte in santurile unor iluzii care nici macar nu sunt aruncate.
Simti?
De ce crezi ca te intreb asta?
Pentru ca iubesc fiecare pas dintre cald si rosu. Pentru ca nu ucid santurile ca sa adun iluziile nepierdute.
E o vorba din batrani, pe care bunica mea mi-o spunea cu zambetul pe buze: sa nu mergi in mormant fara sa cauti.
Nu stiam atunci despre ce vorbeste. Chiar m-am enervat. Aveam senzatia ca stiu totul si ca am raspuns la orice.
De ce?
Pentru ca asa credeam eu. Credeam ca daca ma grabesc si imapart cu generozitate palme si etichete o sa ajung la ROSU nevatamata si mai ales victorioasa.
Am aflat ca victoria este mai dificila ca mine. Am mai aflat ca doar atunci cand am piciorul peste pulpa ta gustul "victoriei" e cel care imi hraneste iluziile ce mereu le purtam in brate.
Dar voi? Ce ati invatat din drumul vostru?
Daca am sa fac aceiasi greseala de a imparti palme si etichete am sa va raspund ca nici macar nu ati stiut ca se poate invata ceva.
Dar a doua oara nu mai gresesc!
A doua oara nu mai lovesc. A doua oara doar iubesc cu intelepciunea talpilor calite pe un drum dur.
Eu vreau sa aflu!
Stiti ce?
Cum arata fericirea de pe chipul celor ce v-au strans iluziile si vi le-au incinerat daruind lumii puterea de a intelege!
Atat imi doresc!